REVARSA PĂRINTE…

VINO, DUHULE SFÂNT

FAPTELE APOSTOLILOR CAPITOLUL 2

• Coborârea Duhului Sfânt
• ¹În Ziua* Cincizecimii, erau** toţi împreună în acelaşi loc.
• ²Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a* umplut toată casa unde şedeau ei.
• ³Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.
• ⁴Şi toţi s-au* umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească** în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.
• ⁵Şi se aflau atunci în Ierusalim iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer.
• ⁶Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas încremenită, pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui.
• ⁷Toţi se mirau, se minunau şi ziceau unii către alţii: „Toţi aceştia care vorbesc nu sunt galileeni*?
• ⁸Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut?
• ⁹Parţi, mezi, elamiţi, locuitori din Mesopotamia, Iudeea, Capadocia, Pont, Asia,
• ¹⁰Frigia, Pamfilia, Egipt, părţile Libiei dinspre Cirene, oaspeţi din Roma, iudei sau prozeliţi,
• ¹¹cretani şi arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!”
• ¹²Toţi erau uimiţi, nu ştiau ce să creadă şi ziceau unii către alţii: „Ce vrea să zică aceasta?”
• ¹³Dar alţii îşi băteau joc şi ziceau: „Sunt plini de must!”
• ¹⁴Atunci, Petru s-a sculat în picioare cu cei unsprezece, a ridicat glasul şi le-a zis: „Bărbaţi iudei şi voi toţi cei care locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta şi ascultaţi cuvintele mele!
• ¹⁵Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci* nu este decât al treilea ceas din zi.
• ¹⁶Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel:
• ¹⁷‘În* zilele de pe urmă’, zice Dumnezeu, ‘voi** turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele† voastre vor proroci, tinerii voştri vor avea vedenii şi bătrânii voştri vor visa visuri!
• ¹⁸Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu şi* vor proroci.
• ¹⁹Voi* face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pământ, sânge, foc şi un vârtej de fum;
• ²⁰soarele* se va preface în întuneric, şi luna, în sânge înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită.
• ²¹Atunci, oricine* va chema Numele Domnului va fi mântuit.’

1. DUHUL SFANT SE COBOARA CAND VREA DUMNEZEU VS.1 (ziua cinzecimii)
2. DUHUL SFANT SE COBOARĂ CÂND E UNITATE VS.1
3. DUHUL SFÂNT SE COBOARĂ INVIZIBIL DAR CU EFECTE VIZIBILE VS.4
4. DUHUL SFÂNT SE COBOARĂ DOAR PESTE UCENICI VS.5
5. DUHUL SFÂNT SE COBOARĂ CA SĂ  DEA VALOARE SCRIPTURII VS.14-16

Sezonul Cinzecimii nr 1.

 

Articol preluat… https://www.gotquestions.org/Does-God-exist.html

Ce înseamnă darul vorbirii în limbi? Se mai manifestă darul vorbirii în limbi şi astăzi?

---

Prima situaţie a vorbirii în limbi s-a petrecut în Ziua Cincizecimii din Faptele Apostolilor 2:1-4. Apostolii merseseră să răspândească Evanghelia mulţimilor, adresându-se acestora în propriile lor limbi – “îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!” (Faptele Apostolilor 2:11). Cuvântul grec din această expresie înseamnă în traducerea noastra chiar “limbile”. Prin urmare, darul limbilor înseamnă ca o persoană care nu cunoaşte nativ o anumită limbă totuşi o vorbeşte cu scopul de a mărturisi unei alte persoane care cunoaşte acea limbă. În 1 Corinteni, capitolele 12-14, unde apostolul Pavel discută despre darurile miraculoase, el spune că: “În adevăr, fraţilor, de ce folos v-aş fi eu, dacă aş veni la voi vorbind în alte limbi, şi dacă cuvântul meu nu v-ar aduce nici descoperire, nici cunoştinţă, nici proorocie, nici învăţătură?” (1 Corinteni 14:6). Conform apostolului Pavel şi în acord cu darul limbilor aşa cum este descris în Faptele Apostolilor, vorbirea în limbi este folositoare acelei persoane care poate astfel să înţeleagă mesajul lui Dumnezeu în limba sa, însă este nefolositoare oricărei alte persoane, cu excepţia situaţiei când mesajul este tradus.

O persoană care are darul traducerii (1 Corinteni 12:30) poate înţelege ceea ce un vorbitor în limbi spune, chiar dacă acea persoană nu este vorbitor nativ al acelei limbi. Traducătorul poate să comunice mesajul vorbitorului în limbi altor persoane, astfel încât toţi să înţeleagă acel mesaj. “De aceea, cine vorbeşte în altă limbă, să se roage să aibă şi darul s-o tălmăcească” (1 Corinteni 14:13). Concluzia apostolului Pavel în privinţa lipsei traducerii limbilor este grăitoare: “Dar în Biserică, voiesc mai bine să spun cinci cuvinte înţelese, ca să învăţ şi pe alţii, decat să spun zece mii de cuvinte în altă limbă” (1 Corinteni 14:19).

Este valabil şi astăzi darul vorbirii în limbi? 1 Corinteni 13:8 menţionează darul vorbirii în limbi ca încetând, cu toate că în 1 Corinteni 13:10 asociază încetarea vorbirii în limbi cu sosirea “desăvârşirii”. Unii spun că este o diferenţă în ceea ce priveşte limbajul în profeţie şi “sfârşitul” cunoaşterii, pe de o parte, şi “sfârşitul” cunoaşterii şi limbile “care vor fi încetat sa mai fie vorbite”, ca dovada a încetării vorbirii înainte de sosirea “desăvârşirii”, pe de altă parte. Deşi ar putea fi plauzibil, acest lucru nu reiese foarte explicit din text. Alţii spun că unele pasaje biblice precum Isaia 28:11 şi Ioel 2:28-29 arată că vorbirea în limbi a reprezentat un semn al sosirii judecăţii lui Dumnezeu. 1 Corinteni 14:22 descrie vorbirea în limbi ca un semn „pentru cei necredincioşi”. Conform acestei argumentaţii, darul vorbirii în limbi a reprezentat un avertisment la adresa evreilor că Dumnezeu intenţiona să judece Israelul pentru că L-a respins pe Iisus Hristos ca Mesia. Prin urmare, după ce Dumnezeu a judecat în fapt Israelul (fiind pedepsit prin distrugerea Ierusalimului de către Romani în anul 70 d.Cr.), darul vorbirii în limbi a mai servit scopului enunţat. Chiar dacă acest punct de vedere este plauzibil, îndeplinirea scopului principal al vorbirii în limbi nu înseamnă în mod necesar că utilizarea vorbirii în limbi a încetat. Scriptura nu arată însă foarte clar că darul vorbirii în limbi a încetat.

În acelaşi timp, dacă acest dar este activ şi în biserica zilelor noastre, el ar trebui să se manifeste în acord cu Scriptura. Ar trebui să aibă forma unui limbaj real şi inteligibil (1 Corinteni 14:10). Ar trebui să aibă ca scop comunicarea Cuvântului lui Dumnezeu cu persoane de altă limbă (Faptele Apostolilor 2:6-12). Ar trebui să fie în acord cu porunca pe care Dumnezeu a dat-o prin apostolul Pavel: „Dacă sunt unii, care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, fiecare la rând: şi unul să tălmăcească. Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în Biserică, şi să-şi vorbească numai lui însuşi şi lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 14:27-28). Ar trebui de asemenea să fie în acord cu cerinţa din 1 Corinteni 14:33, “căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate Bisericile sfinţilor.”

Dumnezeu poate cu siguranţă să dea unei persoane darul vorbirii în limbi pentru a-i permite acelei persoane să comunice cu o alta care vorbeşte o limbă diferită. Duhul Sfânt este suveran în ceea ce priveşte darurile spirituale (1 Corinteni 12:11). Imaginaţi-vă cu cât mai productivi ar fi misionarii dacă nu ar fi nevoiţi să urmeze cursuri de limbi străine, fiind astfel capabili să vorbească în limbi străine practic instantaneu. Cu toate astea, se pare că Dumnezeu nu procedează astfel. Vorbirea în limbi nu pare să se facă astăzi la fel cum se făcea în vremea Noului Testament, în ciuda faptului că acest lucru ar fi extrem de util să se întâmple aşa. Majoritatea covârşitoare a credincioşilor care pretind că au darul vorbirii în limbi nu fac acest lucru în acord cu condiţiile Scripturii pe care le-am prezentat mai sus. Aceasta conduce la concluzia că darul vorbirii în limbi a încetat, sau că cel puţin este un lucru rar în planul lui Dumnezeu cu biserica zilelor noastre.

Aceia care cred în darul vorbirii în limbi ca “limbaj al rugăciunii” pentru propria zidire se bazează în aceasta pe versetele din 1 Corinteni 14:4 şi/sau 14:28, “Cine vorbeşte în altă limbă, se zideşte pe sine însuşi; dar cine prooroceşte, zideşte sufleteşte Biserica.” De-a lungul capitolului 14, apostolul Pavel subliniază importanţa traducerii limbilor, după cum se poate vedea în versetele 14:5-12. Ceea ce apostolul Pavel spune în versetul 4 este, cu alte cuvinte, că “Dacă vorbeşti în limbi fără a traduce, nu faci altceva decât să te zideşti pe tine, făcându-te pe tine să pari mai spiritual decât alţii. Dacă însă vorbeşti în limbi şi traduci ceea ce spui, îi zideşti şi pe ceilalţi”. Noul Testament nu oferă nicăieri instrucţiuni specifice despre cum să “te rogi în limbi”. Noul Testament nu arată nicăieri un scop al „rugăciunii în limbi” şi nici nu descrie în mod specific o persoană care „se roagă în limbi”. Mai mult, dacă “rugăciunea în limbi” este numai pentru zidirea proprie, nu ar fi incorect pentru cei care nu au acest dar şi deci nu sunt în măsură să se zidească în acest fel? 1 Corinteni 12:29-30 indică foarte clar că nu toate persoanele au acest dar al vorbirii în limbi.

Pe cale de dispariție

Viorel Iuga: Am ajuns sub nivelul unui cioban…

sursa : https://www.stiricrestine.ro/2020/05/21/viorel-iuga-am-ajuns-sub-nivelul-unui-cioban/

Cu câteva săptămâni în urmă, întrebat de unii colegi când se vor redeschide localurile pentru închinarea publică, am răspuns: „Cred că de data aceasta, liderii noştri vor aplica principiul unui verset biblic.” Văzându-i oarecum miraţi am continuat: „Cei din urmă vor fi cei dintâi, iar cei dintâi vor fi cei din urmă”. Din câte îmi aduc aminte, adunările cu caracter religios au fost aşezate între întâlnirile de mare risc şi au fost interzise printre primele. În consecinţă, pentru respectarea principiului, liderii noştri sunt deosebit de atenţi ca adunările pentru închinarea comunitară să fie „permise” printre ultimele şi în condiţii foarte dure. Dintr-un anume punct de vedere, nu sunt supărat pe liderii ţării. Dacă au un domeniu de competenţă, sigur nu este acesta. Unii din cei care iau decizii pentru închinarea noastră nu au nimic în comun cu Isus Cristos sau cu valorile creştine. Supărarea mea vine, cum bine ştiţi, din faptul că biserica, din care fac parte şi eu, a ales să tacă și să capituleze.
Stimaţi slujitori duhovniceşti,
La început aţi încercat să mă lămuriţi că trebuie să dăm dovadă de iubire creştină şi să participăm la prevenirea îmbolnăvirilor trupeşti. Părea logic, suna creştineşte, dar nu era biblic. Adică nu am priceput de ce, dintr-odată, aţi considerat că omul nu mai trebuie privit ca întreg… Nu am înţeles de ce sănătatea trupească a devenit, peste noapte, mai importantă decât sănătatea spirituală… Nu am înţeles de ce mesajul unor oameni, indiferent cine ar fi ei, a devenit mai important decât mesajul Mântuitorului. Acum, după timpul acesta de aşteptare, stau şi mă întreb dacă mesajele noastre „staţi acasă!”, „spălaţi-vă pe mâini!”, „păstraţi distanţa!” chiar au ajutat pe cineva. Sunt sigur, însă, că lipsa îndelungată a participării la închinarea publică a afectat credinţa şi relaţiile multor credincioşi.

Sunt curios care este mesajul vostru acum? Ar putea să îmi explice şi mie cineva care ar fi motivul să acceptăm în continuare bătaia aceasta de joc? Chiar nu vedeţi că suntem la discreţia luptei dintre politicieni? Chiar nu vreţi să recunoaşteţi că lor nu le pasă nici de tinerii ce doresc să se căsătoreacă, nici de familiile care vor să îşi ducă copiii la binecuvântare, nici de familiile care îi plâng pe cei plecaţi? Chiar puteţi crede că sunt interesaţi de participarea noastră în mod biblic la Masa Domnului?
Nu, dragilor, nu are rost să ne minţim. Cei mai mulţi oameni politici ne-au demonstrat, în repetate rânduri, că lor nu le pasă decât de statutul şi de buzunarul lor. Să ajungă statul, prin oameni care nu au nimic de-a face cu Sfintele Scripturi, să decidă doctrina noastră… Să fie călcată în picioare Constituţia ţării, Legea cultelor, Statutul cultelor şi noi, cei chemaţi la veghere, să tăcem…

Ştiu că nu toţi sunteţi la fel. Vă felicit pe cei ce aţi făcut tot ce aţi putut pentru păstorirea turmei. În cazul celorlalţi, vă cunosc parte din argumente, nu vă condamn, dar vă spun că mie îmi este ruşine de mine… Deşi am refuzat denumirea de „Pastor” căutând s-o păstrez pe cea „păstor” am ajuns să fiu sub nivelul unui cioban. Sper că înaintaşii şi enoriaşii noştri, turma lui Cristos încredinţată nouă, să ne ierte. Nu ştiu exact în ce condiţii o va face şi Domnul Isus Cristos, Păstorul Turmei.

Ps. Pentru a înţelge mai bine la ce mă refer, încercaţi să vă imaginaţi cum ar fi reacţionat CIOBANII dacă Statul ar fi procedat cu ei cum a procedat cu PĂSTORII sufleteşti.

E COMPLICAT (comedie)

E COMPLICAT_!

de Ionel Nica

Plouă.

E o ploaie stupidă și insistentă. Pentru mine e un factor derutant si usor melancolic. Șirile anunța cod de grindină și furtuni iar ploaia asta e când mai vijelioasă când mai domoală, precum viața in iureșul și calmul cu care vine peste mine și eu peste ea. Aprind laptopul avand aspirații tainice spre ceva ilustru si artistic – evident a ințelege ființa umană e unul din lucrurile cele mai sisifice chiar daca e vorba și de propria persoană, altminteri nu ar fi aparut acest dicton: „cunoaste-te pe tine însuți”.

Deci armatele de picături căzute din ciurul inaltului lovesc cu patimă țiglele și ferestrele, iar eu în fața monitorului încerc să articulez câteva litere în programul de scris.

Vântul e mesagerul dezordinei și al naturii supărate, și interesant că natura răscolită de vânt imi vorbeste despre dezordinea omului interior în care adeseori ne complacem să trăim. Însă așa cum întreaga creație își păstreaza tăria în ciuda furtunilor care o seceră cu furie, îmi spun că și destinul nostru e la fel: în ciuda vicisitudinilor și tuturor răscolirilor lăuntrice, trebuie numaidecât să răzbim și să ne regăsim echilibrul.

E vorba așadar de o zi ploioasă în care nu prea iți vine să faci nimic.

Dezordine.

Dezordinea din interiorul casei reflecta dezordinea din mintea și poate viața mea.

Stop. Cineva sună.

Off telefonul sună în momentele cele mai penibile, uneori.

• Alo, da…
• George, sunt Tică și am nevoie de ajutorul tău… Te rog omule, știu că mă pot baza pe tine….

Și uite așa a început totul…

Cu nervii întinși la maxim aștept taxiul din fața poștei. Umbrela mea abia mai rezistă vremii de afară. Ma simt ud și inconfortabil atât pe  dinafară cât și pe dinăuntru.

Ce ti-e și  Tică ăsta, mă roagă să îi ridic un pachet de la poștă pe motiv că el e plecat din oraș, iar funcționara nu vrea să mi-l predea nici în ruptul capului. Degeaba îi arăt poza cărtii de identitate a lui Tică; cică e obligatoriu să vină el. Am venit degeaba, ei dar asta nu e tot pentru că de cum ies pe usa poștei, o pală de vânt cuplată cu neatentia mea, reușesc să trântească cu putere ușa instituției și geamul cedează în mii de bucățele la picioarele noastre. Acum să vezi isterie și scandal. Și auzi tupeu din partea dumneaei:

• Să plătești numaidecât!
• Nici vorbă, a fost un accident!

Să mă ia de piept nu alta, abia m-am smuls din toată această tărășenie luînd-o la picior că de după colțul clădirii, pe care recunosc că l-am căutat ca pe un refugiu cât pe ce să calc peste doi câini maidanezi încolăciți unul în altul sub streașina Poștei. Si  de aici e lesne de imaginat ce a urmat, lătrate haotice și întepătoare și o bucată de pantalon spartă.

Eu îl pomenesc pe Tică punându-l în propoziții nu tocmai cumsecade si sun după taxiul despre care tocmai v-am pomenit. Dar și de aici înainte nenorocul a urcat în acel taxi împreună cu mine.

Nu am mers mai mult de 8 km și la destinație mi-a cerut o sumă exorbitantă. Un rechin. Nici în ruptul capului nu accept să platesc suma asta așa că omul își cotrobăie prin partea laterală a masinii după o bâtă. O iau la sănătoasa gândindu-mă la Forest Gump. Rușinoasă dar sănătoasă – mă gândesc.

Sună telefonul. Deci cum să vă spun, eu alergam și sună telefonul… verific și văd apelantul, e Tică…Nu îi răspund pentru că nu pot momentan și nici nu vrea să imi stric o prietenie mai veche. Clipa asta de neatenție – cât am verificat mobilul – m-a costat într-un mod usturător. Nu aveam cum să observ că tocmai pășeam peste o gură de canal cu un capac sărit la o buză. Piciorul mi-a fugit înăuntru și capacul cu pricina mi-a venit peste picior. Nu vă mai zic ce julitură de toată isprava apăru pe piciorul meu. Nu am avut timp să o verific decât mai tarziu pentru că momentan încai l aveam în spate pe taximetristul cu bâta, care văzându-mă la ananghie prinse curaj în a mă urmări.

Într-un  final ajung acasă, mă spăl pe mâini și imi schimb hainele. Julitura de la picior începe să usture cumplit.

Sună telefonul, deja acum fierb și mă gîndesc la Tica. Sigur mă sună din nou să se asigure că am ridicat acel afurisit de colet. Să vezi ce fac cu el…

O să-i spun vre-o două de toată ”frumusețea”. Surpriză însă, la telefon e o mătușă din alt oraș. Oftez și răspund, calmându-mă treptat dar repede…

-Alo da…

Ce mi-a spus însă a fost palma finală peste obraz care trebuia să încheie –sau poate doar să continue –  toată această tevatură din această zi ploioasă. Îmi spune dânsa că mi-a trimis un pachet la poștă și că azi ar ajunge si să merg să îl ridic… Da, v-ati prins e vorba de poșta cu pricina…

Îi multumesc frumos și ii spun că e complicat…Închid frustrat…

Sună Tică…

VINO la altarul lui Dumnezeu!

Nici un leac?

Problemele lui Toma…

PROBLEMELE LUI TOMA…
Cred ca Toma a avut trei probleme… cu care s-ar putea sa ne confruntăm și noi…

1. Problema abandonului.
   Voi bate Pastorul și oile vor fi părăsite… Și s-a împlinit la literă. Adică vorbim de 3 ani jumătate de investiție divina directa în ucenici și după trei ani cu Isus ii vedem abandonând…aș putea oare sa ma vad eu mai superior față de ei… NU!
   Toma nu era cu ucenicii. Dar cu cine era? Singur? Cu alții? Aici e un abandon în privința relațiilor….
   Un abandon în privința timpului dat spiritual ului…
   Apropo, tu la ce capitole ești ispitit sa abandonezi?
2. Problema vizulalului.
   Toma îl condiționează pe Dumnezeu și asta e din start o problema…. DACĂ… Nu ii pune tu condiții lui Dumnezeu… Condițiile pe care el le emite arata o focalizare pe vizual.
3. Problema respingerii
   Aici m-am gândit direct la necredința lui Toma. El spune negru pe alb „… NU VOI CREDE”. Și respinge mărturia unor oameni credibili, oameni pe care ii cunoaște și care nu au nici un motiv sa îl minta… Oamenii care ii spun ca Isus e Viu sunt cei care au investit tot în Isus în sensul ca au lăsat totul și L-au urmat… De ce sa minta…? Necredința lui Toma e o respingere fățișă a mărturiei…
   Și gata, nu mai dezvolt problemele, ca oricum aici suntem olimpici…
   Dumnezeu, în Hristos are și azi soluții pentru toate problemele tale, dragă frate, Toma…!
   CU PREȚUIRE ÎN HRISTOS, IONEL NICA