Biserica o mica mostra a cerului…

Biserica a fost lasata pe pamant de Dumnezeu pentru a fi o mica mostra a cerului pentru ca altii sa o guste. Este ca o companie de biscuiti care iti trimite o mostra din biscuitii lor, cerandu-ti sa o gusti si sa vezi daca vrei mai mult. Tot asa Dumnezeu ne-a trimis pe noi pe pamant sa promovam valorile imparatiei Lui altora pentru ca ei sa guste si sa fie atrasi la El. Ce gust lasam altora din jurul nostru?

Ar putea zice biserica “DA” prostituției?

29 MAI 2013

remus runcanSunt absolut contrariat de faptul că la fiecare 3-4 ani se aruncă pe piața politică din nou același subiect privind legalizarea prostituției. În anul 2002 a fost o mare dezbatere publică privind acest subiect susținut de unii, din fericire nu de foarte mulți, care sunt parte a formațiunilor politice de toate culorile și chiar nuanțele politice.

Observația mea este că,

de obicei, aceste încercări sunt făcute la mijlocul ciclului electoral, din cauză că nimeni nu vrea să se pună rău cu biserica. Am anticipat încă din 2002 că acest subiect, deși retras, va fi pus din nou pe tapet și așa s-a întâmplat în momentul în care domnul Prigoană și alții au încercat să scrie un proiect de lege privind legalizarea prostituției. Personal, mi se pare că se încearcă vigilența bisericii, și de aceea cred că nu este bine ca biserica să intre în vacanță, nici măcar atunci când Parlamentul o face.

Destul de multă confuzie la majoritatea aleșilor noștri, dacă este să dăm crezare Sorinei Ionașc, de la  Gândul,http://www.gandul.info/politica/legalizarea-prostitutiei-ar-fi-bine-dar-doamne-fereste-cat-de-pregatiti-sunt-parlamentarii-sa-scoata-domnisoarele-din-ilegalitate-10726392, să nu mai vorbesc despre comentariile făcute de cei care citesc aceste materiale, care sunt controversate, dar și slab argumentate.

Ca și creștini trebuie să fim vigilenți (în termeni biblici :”să veghem”) pentru că atunci când oamenii de bine tac, răul se înmulțește exponențial.

Voi reveni, dacă Dumnezeu ajută, cu o perspectivă biblică asupra problemei prostituției, dar și cu câteva argumente împotriva legalizării prostituției.

Revin la întrebarea din titlul articolului: ar putea zice biserica DA prostituției? Într-un singur mod: dacă nu ar fi vigilentă și ar tăcea când societatea (formată în majoritate covârșitoare din creștini) ar legaliza un păcat! Atunci, păcatul ar deveni național, legal, iar pedepsa ar veni peste întreg poporul, la fel ca și în cazul legalizării avortului (în 20 de ani populația României a scăzut cu aproximativ 20%). Ce se va întâmpla în următorii 80 de ani? Sper să nu rămână doar doi români! Aproape sigur că dacă acest lucru s-ar întâmpla, aceștia doi nu vom fi noi, adică eu și tu, iubite cititor!

Remus RUNCAN