de Ionel Nica
Cutreierând pe ulițele tale,
Tu lume, m-ai făcut ca să te cred frumoasă
Și-ai vrut să te privesc ca pe-o iubită
Cu pași mărunți și grațioasă.
Himeră ești și viperă ce mușcă,
O hoardă de nebuni ascunși într-un ospiciu
Care-a schimbat valorile și harul
Într-o vânzare-a sufletului pe un viciu.
O, lume, ești o picătură în găleată
Umplută de veninul din adâncuri de Șeol
Și ești ecoul din Scriptură a părăsitului Eden
Care-a adus în pieptul lui Adam un gol.
O pulbere, pe care într-o zi Stăpânul
O ia în Mână și-n fața judecății o ridică
Și te va spulbera o, lume, ocean de fărdelege
Așa cum spulberi între palme o furnică.
Iar tu, străin ce încă rătăcești pe-aici
Cutreierând pe ulițele tale,
Desprinde-te de noaptea care te-nfășoară
Și schimbă-ți drumul ce te duce-n vale.
Lumina, picurul de fagur din etern
Îți va-ndulci și mintea și vorbirea,
Și cel mai neștiut ungher al sufletului tău
Va fi pecetluit cu nemurirea.
Isus e Domn! E-o voce care strigă
De-ostaș care vestește elixirul sănătății
Primește deci Persoana salvatoare
Și gustă astăzi din potirul libertății.
Căci lumea, e un iad, este- o himeră,
Un șarpe care fără milă devorează,
Aruncă-l deci din sânul tău, străine
Și sufletul, degrabă ți-l salvează.
Și vino deci, pas cu pas spre El
Să-i simți piroanele-i din cruce
Și-apoi nebun de fericire să exclami:
O viață, te-ai făcut atât de dulce!
(scrisă spre slava lui Dumnezeu la data de 15 Mai 2016).
