Din timp în timp cădem mai jos
de Nica Ionel
M-am depărtat de rostul meu
Din timp în timp căzând mai jos
De la chemarea ce-am primit
Să fiu candela lui Hristos.
M-am dus prin văi, prin maluri negre
Mai ros de negură și tină
Dorind o viață mai ușoară
Am strîns în pumn doar jar de vină.
Din câte haruri mi-a adus
Solia Cărții Sale sfinte
Spre-a cugeta și împlini
Doar gândul Lui cu gând cuminte,
Nu mi-a rămas decât povara
C-au fost, și eu le-am risipit
Când fermecat de-a lumii vechi tablouri
La colțuri vinovate-am zăbovit.
M-am depărtat de rostul meu
Din timp în timp căzând mai jos
Și-acuma plâng lângă altarul stins
De dorul Domnului Hristos.
O, Doamne ia-mă înc-odată
Și pălămidă și neghină și cîte-acum mai sunt,
Și spală-mă cu apa înoirii
Să fiu din nou icoana unui sfânt.
Din nou sărutul Tău să-l simt
Pe pleoapele de plâns udate
Să-ți multumesc de noul legămînt
Ce m-a făcut cu cerul frate.
O frați ai mei să ne trezim;
Din timp în timp cădem mai jos
Și dacă astăzi nu ne-oprim
Rămânem fără de Hristos.
Rămânem fără de speranță
C-un suflet sterp și găunos
De-ngăduim la lucruri mici
Ca să ne ducă tot mai jos.
De astăzi dac-am fi în stare
Să spunem stop! ne pocăim;
Vom fi parfum din sfînta slavă
Ce peste toți îl răspândim.
Vom fi cunună, vom fi soare,
Vom fi, ce Domnul ne-a creat să fim,
Un curcubeu de legătură
Spre dimineața ce-o iubim.
scrisă spre slava lui Dumnezeu la data de 25.06.2017.
Renunț la scuze
de Nica Ionel
scrisă la data de 22 Mai 2017.
Din scuze nu-mi mai fac o-mpărăție
Și nici din vise un regat
În clipele cât mi-a rămas o conștiință vie
Pledez profund ca vinovat.
Pe mâini, eu n-am amprenta unui sfânt
Și nici înalte etici moraliste;
Dintre unghere adun bucăți dintr-un veșmânt
Strivite, negre, ponosite.
E-aproape șters dar se mai vede
Pe-alocuri scris numele Tău,
De n-ar fi el poate c-aș crede
C-al meu strămoș e-un cimpanzeu.
N-am aripi albe ca de înger
Dar totuși nu sunt animal
Și dac-acum mă frâng în ger
Și-mi zic că ăsta-i un spital,
Din scuze nu-mi mai fac o-mpărăție
Iehova este Nume și Regat
Iar eu aleg ca să mă sting în conștiință vie
Și-apoi (…) din praf m-am ridicat.
Neroade mâini și conștiințe
M-ar trage iarăși înapoi, spre ele ca să vin,
Atâtea vechi himere cunoștințe
Mă strâng mai tare și mă țin.
Și nu-mi caut scuze să rămîn;
Din ele nu-mi clădesc o-mpărăție;
Bagajul meu e pregătit și plec
Iar destinația mea e pură veșnicie.
Din toate Doamne, tot.
de Nica Ionel.
Sunt mlaștini hâde,
sunt balauri
Și vis
Și dor
Și-n toate viață;
Pe ramuri stau și cântă grauri
Iar eu Te-aștept de dimineață.
Amestecat se-ntrepătrund
Și zi și noapte,
Greu
Și-ușor,
Mult și puțin.
Sunt strigăte și șoapte
Ce-n mine mai năvalnic vin.
Din toate eu culeg tot mai atent;
Din vis real
Sau tot ce-acum
Mă înconjoară,
Mă suprimă;
Discernământul să îmi fie mal
Iar firea singura mea crimă.
Sunt mlaștini hâde,
Sunt balauri
Și vis
Și dor
Și-n toate viață;
Prin toate câte-mi par doar valuri
Vâslesc înspre eterna dimineață.
Și Doamne în acest decor
Pe unde pașii mei mai vin,
Prin câte sunt
Și câte am
Și câte pot;
Spre Tine Doamne eu închin
Din toate, pretutindeni, tot!
(scrisa spre slava Domnului la data de 03.03.2017).
Am scris poeme tainice în mine…
de Nica Ionel
Am scris poeme tainice în mine
Care se sparg în țăndări când îmi ies pe-afară;
E prea firavă clipa și-i prea cumplită fiara
Ce umblă dezlegată prin viforul de seară.
Este o lume-nebunită care doar mușcă și sugrumă
Firava mea iubire pentru tine, Doamne,
Mă urmăresc și anotimpurile supărate
Și parcă peste mine vin numai zeci de toamne.
Mi-e scris să fiu un solitar în spuza vremii,
Un vierme ce în zori el va zbura,
Când dezbrăcat de coaja lutului din mine
Voi săruta pe veci Stăpâne slava Ta.
Iar pe la porțile de-aramă străjuite de dușmani
Ori de nebunii din ospiciul numit acum civilizație;
Eu nu m-opresc nici nu tânjesc să fiu ca ei
Ci doar doresc ca să rămân în sfântă venerație.
Altarul meu să fie frunza sinelui ce arde
Și buzele un sol din care-mi cresc stejari,
Scăldat în umbra Cărții Tale, Doamne
Să-mi faci spre Tine jertfele mai multe și mai mari.
Am scris poeme tainice în mine
Care se sparg în țăndări când îmi ies pe-afară
Dar Tu-mi cunoști deplin destinul meu
De dincolo de mîine și de-această seară.
Etern biruitor pe podium cu eroii
Voi sta înobilat, poemul meu să-ți cânt,
În boabe de cristal eu Îți închin jerfirea
Ce m-a cioplit în taină în chipul unui sfânt.
Am scris poeme tainice în mine
Ca vulturi să se nalțe pe culmile de soare
Iar când sub daltă mă cioplești Părinte
Mi-e firea tot mai slabă și sufletul, mai tare…
AMIN!
Poezie scrisa la data de 03.03.2017.
Hristos s-a-ntrupat!
Hristos s-a-ntrupat și în mine,
Copac noduros și uscat
În clipa când harul atinse păcatul
Și cerul țărâna a îmbrățișat.
Istoria e ruptă în două de-o dramă;
O iesle a stat stăvilar la păcat
Și-i prima umbrire a crucii
În iesle privind pe Hristos așezat.
O, ieslea e locul acela în care
Se-adună păstorii și magii
Și-aici s-a oprit mai întâi Împăratul
Descărcându-și desagii…
Hristos s-a-ntrupat și în mine
Deplin ca să fiu transformat
Iar grajdul de ieri astăzi este
Palatul unde Mesia acum e-ntronat.
Copacul cu noduri a prins rădăcină
Și-i verde, și-i viu și curat
Căci pe-orișice frunză penița mea scrie:
„Hristos s-a-ntrupat!”
Scrisă la data de 23.12.2016.
Mai rupe-ne catapeteasma…
Coboară Doamne ca să vezi
Cum clocotesc prin cratițele sfinte
Atâtea groaznice dovezi
Și-atât de-amare ierburi pentru minte.
Mai rupe-ne catapeteasma
Ce-am ridicat-o între noi și Tine
Ca să simțim din nou mireasma
Divinului ce iarăși vine.
Am strâns atâta ură mută
În pieptul nost de porțelan,
Din zi în zi ne transformăm în brută
În chipul rău al lui Satan.
Mai rupe-ne catapeteasma
Pe care-a pus-o între noi, religia mioapă
Să nu ne îmbătăm azi cu aghiasma
Ce mâine ne aruncă într-o groapă.
Suntem pământuri seci cu praf
Unde Hristos nu poate să rodească
Căci peste-acest întunecat cearșaf
E-un demon ce-l hrănim ca să trăiască.
Mai rupe-ne catapeteasma
Pe care scrie însuși numele ce-l port
Și ia-mi tânjirea, lacrima și spasma
Și pune-o în sicriul celui mort.
Ca să rămânem Doamne doar cu Tine
Parfumuri din a Ta mireasmă;
O, cât dorim, așa să fie
Și să se rupă orice catapeteasmă!
Scrisă la data de 23.12.2016.
În fiecare clipă cineva…
În fiecare clipă cineva
Mai moare lângă tine
Și poate, doar atât ar vrea
Să-i spui că va fi bine…
În fiecare clipă cineva
Ascunde-o lacrimă pe-obraz
Și poate, doar atât ar vrea
Să-i spui că trece-orice necaz…
În fiecare clipă cineva
Rămâne trist, abandonat
Și poate, doar atât ar vrea
Să-i spui că tu, nu ai plecat…
În fiecare clipă cineva
Se simte josnic și pătat
Și poate, doar atât ar vrea
Să-i spui că nu-i de neiertat…
În fiecare clipă cineva
Rămâne trist la o răscruce
Și poate, doar atât ar vrea
Să-i spui pe unde s-o apuce…
Și poate, doar atât ar vrea
Puțin din tot ce știi să dai;
Tu cu Hristos când vei lucra
Vei transforma un iad în rai…
Și-n iarna care-ngheață
Sub lespedea de piatră grea
Să fii o rază de lumină
Spre sufletul cel doborât
Căci poate, doar atât ar vrea…
Scrisă la 21.12.2016.
MARANATA (Acrostih)
Mai e puțin, clepsidra vremii
Aici își cerne firele de timpi;
Rămân eroi pe metereze,
Aici în luptă și-ntre ghimpi.
Napoi ei nu se dau o clipă;
Acum, aici ei sunt stindard,
Tăciunii ard, ei prin Hristos
Aduc în văi parfum de nard.
Amin și aleluia să strige coruri din înalt,
Și dintre ziduri grele de bazalt
Să cadă-ntregul Ierihon lumesc;
Amin și aleluia, vine Domnul
Și sfinții-n slavă se unesc.
Mai e puțin, se-arată zorii
Atunci când vine răsăritul;
Rămân eroi pe metereze
Acum și-n veci! Iar asfințitul
Nechează ura lui din iad.
Ai ochi, să vezi acum răsplata?
Tăciunii ard, dar noi, învingem
Atunci când zicem MARANATA!
Și nu-i pustie să ne țină
Și nu-i adânc să ne momească
De-ar fi spre noi doar iad să vină
De-ar fi-un Satan pe-orice colină
Nimic nu poate să ne-oprească!
Amin și aleluia pentru veci.
Dar te întreb: tu ai să pleci,
Când trâmbița va da semnalul?
Amin și aleluia vine Domnul
Iar lumea și-a umplut paharul.
Mai e puțin;
Aștepți? Ești gata?
Rămâi de nu, când vine Domnul
Aici. Și-atuncia judecata
Năpraznic va lovi în tine.
Ai vrea atunci, tu, să fi gata?
Te chem în brațul lui Hristos
Acum să vii; Și-apoi, vei zice, MARANATA!
(scrisă spre slava lui Dumnezeu la data de 07.12.2016).
Am dreptul
de Nica Ionel
Am dreptul la fericire,
Când din moarte a-nviat Răsăritul
Să dea lumină în cosmosul din mine;
Cu tine, cu alții, am dreptul
Să fiu și eu, să fii și tu, fericitul.
Am dreptul să cer a fi mai presus
De-orice înger; când mai prejos decât tot
Hristos se făcu pe un lemn;
Din biciul furtunii să renască viața
Iar eu, să doresc, să cred și să pot.
Am dreptul la zâmbet
Mai mult, mai întreg și smerit,
Când solii ale harului îmi spun din Cuvânt
Ce nimeni din demoni nu poate primi,
Că cerul mi-e casă și-n el sunt primit.
Am dreptul la fericire,
Dar pentru Tine las orice drept;
Părinte, când ești Tu în mine,
Nimic mai de preț eu nu am,
Nimic mai presus nu aștept.
Scrisă la data de 07.12.2016.
Trist și ud
de Nica Ionel
Trist și ud de roua iernii
Plâng cu suflet înghețat
Căci citind în cartea vremii
Rămân tot mai încurcat.
Bunăoară, calea dreaptă,
Calea Ta ce o urmez,
M-a condus treaptă cu treaptă
Să Te laud și să lucrez.
Și-am făcut-o bucuros,
Clocotind în al meu piept
Dorul meu cel credincios
Și frumos, curat și drept.
Dar la margine de groapă,
Groapă de-ncercare grea
Chinul prea adânc îmi sapă
Și gândesc, oare, ce vrea?
Ce vrei Doamne ca să faci
Cu ciocanu-n Mâna dreaptă,
Când lovești buchet de maci
Drept în cupa lor cea coaptă?
Trist și ud de roua iernii
Plâng cu suflet înghețat;
Parcă-i doar ciocanul vremii,
Parcă, Doamne, ești plecat…
Văd talazuri mai aprinse
Ca oricând, că vin aproape,,
Și-mi văd focurile stinse
Cum îmi ard aprins în pleoape.
Calul negru se oprește
Și cu coasa lui de jale
Taie visul care crește,
Taie iarba de pe cale…
Doamne chiar de vii cu jale
Ori durere pe la mine,
Să-mi rupi florile mai pale,
Să-mi rupi crengile mai pline,
Ușa mea-Ti oferă casa
Și-Ți dau locul cel mai bun;
Ia-mi și scaunele și masa,
Arde-mi totul pân” la scrum.
Pun pe-altar în întregime
Ce trimișii Tăi aleg.
Tu nu-mi ceri doar o zecime
Ci îmi ceri ce nu-nțeleg.
Fie, Doamne, sunt al Tău
Dar promite-mi cât e viață
C-ai să vii în orice hău
Să mi-l faci o dimineață.
C-ai să vii, Samaritean
Când rămân pe vreo colină
Să mă aperi de Satan,
Să-mi fi harfă ce alină…
Să-mi fii zâmbet când doar lupii
Mă-nconjoară și se-adun
Și când viespea strică stupii,
Și când nu mai e nici lună,
Când săgeata mă străpunge,
Mâna Ta, să-mi fie leac;
Dă-mi povața care-nvinge,
Dă-mi puterea ca să tac…
Doamne luminează-mi pleoapa
Să văd zorii care vin
Și să înțeleg că groapa
Îmi dă vasul cel mai plin.
Și-apoi Tată dintre-atâtea
Pieptul meu cu osanale
Umple-mi-l să-ți cânt în noaptea
Dinaintea slavei Tale…
Trist și ud de roua iernii
Plâng cu dor înseninat
Fiindcă văd în ceața vremii
Primul mugur înviat.
Doamne-n mine acum se-arată
Un luceafăr, într-o seară,
Și-mi deschide-a slavei poartă
Spre o nouă primăvară…
(scrisă la 24 Noiembrie 2016)
