Alb absolut

Doamne, ce fericit sunt în seara asta
Fără pretenții și dezbrăcat de ambiții,
Țin în brațe pisica cea mai albă…
Cea mai albă bucurie visată de toți obosiții.

Și din câte nuanțe ne poate da albul
Numai nuanța mea e nuanța fericirii;
Sub plapuma interiorizării personale…
Degust interiorizarea de pe-altarul iubirii.

Mai suplu și zvelt în gândire mă simt,
În alb se întrevede orizontul meu tot;
Pădurea cu flori și cu ape e albă și ea..
În ea văd lumina venind din sfântul chivot

Doamne, ce fericit sunt în seara asta
Aproape c-aș vrea să nu mai adorm,
Și dacă totuși, în alb mă-nvelești și mă culc…
Sigur, până dimineață, în alb absolut mă transform.

Zidim pe Stâncă…

Autor: Ionel Nica  |  Album: Sclipiri poetice  | 

 .

Zidim pe Stânca cea mai tare
Hristos ne este Temelie,
Prin Duhul sfânt primim mesajul
Iar oamenii primesc tărie.

Scripturile sunt arma noastră
Luptăm sub steagul lui Hristos;
Puterea harului e mare
Și mântuiește orice păcătos.

Voioși suntem întotdeauna
Hrăniți din bucurii de sus
Și pretutindeni noi aducem
Un răsărit în orișice apus.

BISERICA e-un bastion
Ce apără credința vie
Uniți de-a pururi cu Hristos
Pășim spre-a cerurilor glie.

Eu sunt bolnavul… vindecat

Autor: Ionel Nica  |  Album: Sclipiri poetice  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de ionelpas in 19/02/2021

Eu sunt bolnav de instabilitate
Și oscilez mereu ca pe-un cântar
Lăsând în urma mea amestec
De dulce dar și de amar…

Eu sunt bolnav de mediocritate
Prea mulțumit cu felul meu de-a fi
Și simt că gena asta de comoditate
O tot transmit părinții în copii.

Eu sunt bolnav de totalitarism
Ca mine doar aș vrea ca să se facă
Uitând să mai clădesc relații
Mi-e viața zilnic mai săracă.

Eu sunt bolnav de neputință
Aceea de-ai iubi pe toți curat
Mixat mi-e cerul cu pământul
Și-n mine adânc e imprimat.

Eu sunt bolnav dar am și leac
Spre-a fi salvat din prăbușire;
Pe Farmacia mea stă scris
Doar un cuvânt și-acela e IUBIRE.

Iubirea care s-a topit pe-un lemn
Ca să topească-n mine zgura;
Mi-e unicul medicament,
Și-i simt în piept mereu căldura.

Eu sunt bolnavul astăzi vindecat
De trei cuie-nfipte și-un Calvar
Și-mi curge-n vene sănătatea
Dup-un Dumnezeiesc tipar!

Și dac-ar fi, să zic, să fiu bolnav
De-o boală aș vrea să nu mă vindec
De-a arde ca o lumânare
Din dragoste până mă trec…

Și să rămân predat de-a-ntregul
De-altarul harului pe veci legat
Să plâng doar stropi de mulțumire
C-am fost pierdut… și sunt SALVAT!

scrisă la data de 19/02/2021

Dă-mi Doamne loc de găzduire…

de Ionel Nica / scrisă la data de 19.02.2021

mi-e tot mai palidă privirea

și chipul mai uscat de-acum

dă-mi Doamne loc de găzduire

să nu rămân noaptea pe drum…

căci urâțirea mea de-aici

e-o noapte care-n mine crește

dă-mi Doamne loc de găzduire

că-n mine bezna se-adâncește.

și ți-oi rămâne pentru veci

un suflet recunoscător

că mi-ai dat loc de găzduire

când gata mă aflam să mor.

iți voi cînta doar osanale

în corul oblojiților de Tine

că-n locul dat de găzduire

mi-e tot tezaurul de bine!

Beneficiul rugăciunii

De Ionel Nica

Din tăcerile-noptării
Pe la geamuri cu perdele
Conștiințe zbuciumate
Țipă tare-nchise-n ele.

Doar copiii de o șchioapă
Dorm senin și liniștit
Florile ce-n noi adulții
Au plecat și-au ofilit

Și pe-alocuri zvăpăiate
Dorurile ne-nfierbântă
Vrând să ne resusciteze
Tot ce-avem și nu mai cântă.

Pe la geamuri cu perdele
Trec mereu colindători
Ca să spună Noapte bună
Unor simpli trecători…

Doar în fila cea închisă
Într-o rugă spusă-n taină
Aflu pentru conștiință
O distinsă albă haină…

Mirajul lumii

de Ionel Nica

Cutreierând pe ulițele tale,

Tu lume, m-ai făcut ca să te cred frumoasă

Și-ai vrut să te privesc ca pe-o iubită

Cu pași mărunți și grațioasă.

Himeră ești și viperă ce mușcă,

O hoardă de nebuni ascunși într-un ospiciu

Care-a schimbat valorile și harul

Într-o vânzare-a sufletului pe un viciu.

O, lume, ești o picătură în găleată

Umplută de veninul din adâncuri de Șeol

Și ești ecoul din Scriptură a părăsitului Eden

Care-a adus în pieptul lui Adam un gol.

O pulbere, pe care într-o zi Stăpânul

O ia în Mână și-n fața judecății o ridică

Și te va spulbera o, lume, ocean de fărdelege

Așa cum spulberi între palme o furnică.

Iar tu, străin ce încă rătăcești pe-aici

Cutreierând pe ulițele tale,

Desprinde-te de noaptea care te-nfășoară

Și schimbă-ți drumul ce te duce-n vale.

Lumina, picurul de fagur din etern

Îți va-ndulci și mintea și vorbirea,

Și cel mai neștiut ungher al sufletului tău

Va fi pecetluit cu nemurirea.

Isus e Domn! E-o voce care strigă

De-ostaș care vestește elixirul sănătății

Primește deci Persoana salvatoare

Și gustă astăzi din potirul libertății.

Căci lumea, e un iad, este- o himeră,

Un șarpe care fără milă devorează,

Aruncă-l deci din sânul tău, străine

Și sufletul, degrabă ți-l salvează.

Și vino deci, pas cu pas spre El

Să-i simți piroanele-i din cruce

Și-apoi nebun de fericire să exclami:

O viață, te-ai făcut atât de dulce!

(scrisă spre slava lui Dumnezeu la data de 15 Mai 2016).