tineridelanganoi

tineridelanganoi va deveni in curand nicaionel

Eroul.

de Nica Ionel

Eroul.

Grenada! Foooc! Grenada!

Adapostiti-va!! Fooc!

Astfel de cuvinte devenisera obisnuite pentru Mircea, un tanar soldat de 30 de ani din aramata Irtuciei. Irtucia isi apara cu fervoare interesele politice si sociale in fata asupritorilor. Ne aflam in anul 1958 iar razboiul va mai tine trei ani pana in 1961, 22 Noiembrie, an de victorie a Irtuciei.

Hainele jerpelite, pielea murdara si parul sarmos, ascuns sub casca de soldat dezvaluiau timpul indelungat de cand Mircea s-a despartit de stilul normal de viata civilizata.

Atac la baioneta!

Soldatii isi parasira santurile aruncandu-se inainte fiind constienti ca unii nu se vor mai intoarce niciodata in santul din care au iesit. Noaptea transeele erau reci insa fiorul mortii era mai rece decat orice vifor si asta ii facea pe soldati sa fie precum niste fiare intaratate sau precum o ursoaica jefuita de pui. Puii de oameni impreuna cu sotiile acestora aveau siguranta si viata legata de soarta acestui razboi. Trei sute de soldati au devenit in trei ore ingrasamant pentru solul rece al zonei de atac. Mircea isi cauta la intoarcere colegul cel mai bun pe Sile.

Sile! Ma bucur ca esti teafar. A fost un adevarat macel.

Groaznic, acest razboi, Mircea, scoate din om ce e mai rau. Pana ieri noi si Radonia faceam export reciproc de produse.

Asa e Sile, insa razboiul e razboi.

Da, zise acesta ganditor. Simt ca nu mai rezist sa vad atata violenta. Si apropo de victime, vecinul tau Nicu a cazut.

Cum? Esti sigur?

Absolut. Era langa mine cand un radonist s-a napustit pe la spate si i-a infipt baioneta exact in inima.

Discutia s-a incheiat aici insa efectul ei asupra lui Mircea a fost sa-l caineasca mai tare, sa-l faca sa lupte mai hotarat.

A doua zi erau din nou in transee, iar locotenentul ii instruia pentru urmatoarea operatiune. Pentru Mircea aceasta avea sa fie ultima.

Iata ce le spunea locotenentul: Mergem spre nord-est spre flancul stang al inamicului unde trebuie sa cucerim obiectivul si sa-l pastram pana vin intariri. Inamicul lupta cu vreo 100 de soldati si doua tancuri. Misiunea e extrem de importanta pentru noi. Ati inteles?

  • Daa, sa traiti! Zisera soldatii la unison.
  • Inainte dupa mine!

Ajunsi in raza de foc, primii trei soldati din cei 31 au fost secerati pe neasteptate de lunetisti.

Luati-o la stanga prin padure, urla locotenentul.

Dupa 5 minute de avans printre copaci, s-au auzit primele doua explozii. Locul era minat. Opt din soldati au fost spulberati.

Inapoi, inapoi! Tot plutonul cu descurajarea pe chip bateau retragerea.

Stop. Atacam prin defileul de est.

Minutele treceau greu si repede in acelasi timp. Inaintarea era anevoioasa. Printre crengi se zarea din departare primul tanc, postat ca un urias de fier hotarat sa nu se dea din cale.

Mircea indruga o rugaciune scurta la vederea zidurilor care trebuiau cucerite. Sile de partea lui incepu sa vocifereze mai mult pentru sine: luptam pentru niste ziduri. Sangele nostru pentru caramizile alea. Nu, nu, isi spuse parca voind sa se certe pe sine, nu, sangele nostru pentru viata copiilor nostri.

Atacul a fost crancen. Radonia nu parea sa cedeze chiar daca mai mult de 30 de soldati radonisti au fost doborati.

Soldatii nostrii au patruns in interiorul zidurilor care adaposteau o fosta cariera de ciment.

Aentie, atac! Striga locotenetul si imediat toti ceilalti precum niste masini de ucis au tras spre palcul de inamici aflati in raza pustii. Am doborat mai multi de 20, topai galagios locotenentul, insa nu termina bine vorba si un glont il secera  la pamant. Ajutorul locotenetului dadu ordinele mai departe: Inainte!

Se apropiau de cladirile cu fostele birouri. Mircea il cauta cu privirea pe Sile ca o incercare de a se mai linisti la gandul pierderilor suferite pana in prezent. Il zari pe Sile dar in minutul urmator un radonist se afisa la un geam de la etaj cu o semi mitraliera si trase o rafala de gloante drept in Sile.

Silee, Silee…

Sile era mort.

Inainte, soldati inainte…

Patrunsera in cladirea atat de ravnita iar in timp ce urcau cu atentie scarile, de dupa o usa intredeshisa, undeva cat poti numara doua secunde Mircea vazu pe un inamic gata sa traga asupra ajutorului de locotenent. N-a asteptat nici o clipa si l-a doborat. Din partea opusa s-a aratat un alt radonist vazut prea tarziu care l-a secerat pe Mircea la podea. A fost dobarat si acest inamic de ceilalti care il privira pe Mircea cu durere. Nu era inca mort, dar nici nu putea fi salvat.

Spuneti familiei mele ca-i iubesc…

A fost un atac cumplit din care au supravietuit doar 7 insi insa obiectivul a fost atins si armata Irturciei se putea extinde si putea sa inainteze.

….

Eroii au fost multi pretutindeni unde au fost razboaie, insa sa nu uitam ca libertatea de azi este pretul razboiului de ieri. E groaznic sa ucizi oameni si e groaznic sa fie razboi, de aceea tot poporul sa se roage Celui PreaInalt pentru ocrotirea natiunii si dainuirea pacii intre popoare.

Multumim eroilor!

Multumim lui Dumnezeu!

Anunțuri

Iunie 3, 2015 Posted by | Texte mici pentru pitici (povestiri pentru copii) | Lasă un comentariu

SUFLET ALBASTRU

DE NICA IONEL

Era deja Joi. Saptamana isi picura cursul obisnuit al clipelor si zilelor de scoala pentru Albert care era un elev de clasa a IV- a foarte constiincios.

In clasa a IV-a se puteau vedea limpede inceputul unor apucaturi rele la foarte multi elevi. Unii prinsera prietenii stangace cu colegii claselor mai mari si nu pe putini ii vedeai incercand prima tigara ori prima gura de bere. Discutiile dintre ore erau presarate cu picanteriile filmelor vizionate si distractiile la care au participat.

Pe holurile scolii se putea auzi in surdina muzica deja devenita un fel de hit al scolii cantata si fredonata de tot mai multi baieti: „si ingerii au demonii lor / pe ai mei tu ii controlezi / si ingerii au demonii lor / pe ai mei tu ii linistesti”.

Probabil ca scoala cu participantii ei activi se impartea intre doua tabere, intre ingeri si demoni, intre suflete albastre si suflete cenusii.

Pauza trecuse ca si acceleratul de Bucuresti si iata ca doamna profesoara de Limba si Literatura Romana isi facu aparitia tinand in mana stanga catalogul albastru uzat la colturile superioare. In cealalta mana tinu un buchet de flori, obiect cu totul neadecvat unei zile obisnuite de scoala. Albert se gandi ce poate sa insemne acel buchet de flori frumos aranjate si la o privire mai atenta realiza ca doamna profesoara era imbracata mai elegant decat de obicei iar pe buzele ei se puteau citi zambete oferite gratuit. Deci doamna profesoara este fericita si cu siguranta motivul fericirii dumneaei e legat de ceva personal, se gandi in sinea lui Albert.

Clasa, azi este ziua mea, zise doamna invatatoare, si fara sa le dezvaluie mai multe amanunte continua: de aceea intentionez ca aceasta ora sa va las putin mai liberi. Scrieti un eseu cu titlul „Suflet albastru” si detaliati in cuprinsul acestuia cum ar trebui sa se comporte o persoana care se potriveste acestei descrieri. Atat pentru astazi, spor la imaginatie.

Albert nu astepta prea mult si deja se vazu cuprins de farmecul acestei teme atat de provocatoare. Iata mai jos randurile eseului sau:

„Un suflet albastru e un suflet cu ganduri albe adica un om al carui cer sufletesc al gandirii alcatuieste o plapuma imaculata de preocupari, planuri si interese. E o minte curatita de ganduri murdare pe care le aduni de prin filme, reviste si imagini nereverentioase.

Un suflet albastru e un suflet cu orizonturi largi si perspective inalte. Cu visuri indraznete dar nu obraznice. Un suflet albastru nu injura, nu bea si nu petrece timpul la discoteca sau prin baruri. Un suflet albastru innoada mereu funiile rupte ale increderii si prieteniei cu cei din jur insa in acelasi timp este o persoana care taie orice legatura cu aceia care il trag in jos. Cu familia are relatii intretinute exact ca si un foc de tabara care te atrage prin caldura lui si te relaxeaza prin jocurile si dantuirile limbilor aurii care alearga zburdalnic pe lungimea lemnului care arde.

Un suflet albastru e un suflet care se regaseste in paginile Scripturilor si care nu lipseste de la Biserica cea vie si autentica. Un suflet albastru e o petala de trandafir purtata de vantul puterii lui Dumnezeu spre zarile celeste”.

„Atat pentru astazi”, isi spuse Albert, punand capacul pixului dupa care il aseza in penar. Isi impinse toate lucrurile in geanta iar deasupra cartilor isi aseza cu grija Noul Testament si se grabi sa se bucure de pauza prelungita, gandindu-se cu satisfactie ce minunat e sa ai un suflet albastru.

Morala: Noi trebuie prin comportamentul nostru sa oglindim un caracter ceresc, sa fim un suflet albastru!

Mai 20, 2015 Posted by | Texte mici pentru pitici (povestiri pentru copii) | Lasă un comentariu

FOTOGRAFIA! (creatie artistica)

de Nica Ionel

  • Pisoi treci aici!
  • Adelle, sa nu chinui pisica.
  • Stai linistita mama, zise fata deja de acum o tanara adolescenta cu par buclat si blond.

Era ora 14 imediat dupa masa de pranz  servita oarecum cu intarziere deoarece Adelle a pierdut vremea cu doua colege pe drumul dinspre scoala. Se intinse vanjos dupa coltul mesei si prinse pisica cu pricina care a inceput sa miaone a semn de ripost. A dus-o extrem de hotarata pe balcon apoi isi trase un pardesiu pe ea si se grabi sa iasa afara.

La 14:35 se intalni cu cea mai buna prietena a sa, Jolla care salta sprintena pe strada ingusta a cartierului cu un aparat foto la gat.

Jolla era cam la 15 ani si nu parea decat cu unul sau doi ani mai mare decat Adelle. In sfarsit, se intelegeau strasnic si nu de putine ori se intalneau in parc sau intr-una din camerele lor ca sa se fotografieze reciproc. Pareau desprinse din copertile unei reviste care fac reclama zambetului si prieteniei. Si parca nu puteai pune doua fete mai potrivite intr-o imagine. Adelle o blonda creata iar Jolla o bruneta cu par putin ondulat.

Schimbara doua trei vorbe dupa care parca au fost cuprinse de o vraja care le faceau sa se amuze, sa rada. Se tineau uneori de mana, alteori se opreau la capatul unui pod si se pozau. Ba una pe cealalta, ba podul cu trecatori, ba rugau pe cate un trecator se le pozeze impreuna. Cei care le intalneau pentru prima data intr-o astfel de expeditie foto puteau sa faca si pariu ca cele doua adolescente sunt surori.

Adelle! Stiu, da, da da….

Mergem la depoul feroviar si ne facem poze super. Acolo nu am fost niciodata pana acum … si fara sa mai astepte nici un raspuns, Jolla o prinse pe Adelle de maneca pardesiului si o trase dupa ea.

Jolla…Jolla…

Degeaba incerca Adelle sa se impotriveasca; in cateva secunde deja facu vreo zece pasi si intr-adevar, Jolla avea dreptate; la depoul de trenuri si marfa se puteau face poze profesionale. In mai putin de 15 minute erau deja acolo uitandu-se fiecare la  vagoanele ruginite care ingramadeau locul ca intr-o parcare imensa.

  • Sti Adelle, atunci cand vad atatea vagoane am impresia ca ma aflu intre niste uriasi adormiti pe care trebuie sa fiu atenta sa nu-i trezesc.

O pala de vant le scutura fetelor parul si pentru o clipa le facu sa para de neinvins.

  • Cand vad depoul acesta, zise Adelle eu ma gandesc ca parca am intrat intr-un cimitir. Totul pare sa fie fara viata, totul e inert.

Ca de obicei sprintena si imprevizibila Jolla arunca aparatul foto in mainile lui Adelle iar apoi incepu sa se catere pe un vagon dupa care se rezema cu mainile pe locomotiva care era prinsa de acel vagon.

  • Locomotiva si vagonul acesta arata chiar bine, nici nu inteleg ce cauta aici. Poate l-au garat cateva zile aici. Hai Adelle sa nu pierdem vremea, ia aparatul si fa-mi o poza.

Minutele treceau unele dupa altele.

Adelle se urca si ea pe acel vagon iar dupa aceea avu o idee nastrusnica si imediat o puse in aplicare. Se catarase pe locomotiva si uitandu-se spre soare cu parul in vant ii spuse prietenei sale:

  • Vreau sa-mi faci cateva poze aici si sa vezi cand le voi pune pe facebook cate like-uri voi aduna. Fac pariu Jolla ca o sa adun mai multe like-uri decat tine.

Adelle se impiedica in clipa urmatoare si se sprijini in caderea fara sa realizeze de arcul electric al locomotivei. Jolla ramase ca trasnita cu aparatul in mana. Buzele ei devenira maronii din cauza incordarii si a privelistei pe care a vazut-o. Adelle se electrocutase. 22.000 de volti trecura prin mana dreapta si iesira prin piciorul stang al fetei care cazuse jos langa locomotiva, carbonizata pe jumatate.

Nu ramase neatinsa nici Jolla dar scapa fugind terifiata si tipand isteric.

Cimitirul pe care il vazuse Adelle in locomotivele care umpleau la refuz acel depou a devenit insusi cimitirul ei… si totul a inceput de la o fotografie.

MORALA: SA NU NE JUCAM CU ELECTRICITATEA, SA NU DESCONSIDERAM  LOCURILE PERICULOASE, SA NU RASPUNDEM PROVOCARILOR NEBUNESTI.

Mai 19, 2015 Posted by | Texte mici pentru pitici (povestiri pentru copii) | Lasă un comentariu

   

Privesc sus

Privitul nu costă!

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Privesc sus

Privitul nu costă!

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor