Epistola Păstorului…

E Sâmbătă… E ziua de agitație pentru păstori…

E ziua când vreau să scriu ceva despre epistola păstorului. Nu despre predica lui, nici despre doctrina lui, nici despre metodele lui de lucru… Epistola păstorului e harul și provocarea pe care ne-o lasă Dumnezeu, să putem scrie și noi ceva: Canonul Bibliei este complet dar „epistolele” încă se scriu…

2 Corinteni 3:3: Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă^* de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe nişte^** table de piatră, ci pe nişte^† table care sunt inimi de carne.

Biserica e epistola păstorului. Pardon, e al lui Hristos, păstorii sunt numai scribii de fapt… Nu scriem cu cerneală ci prin Duhul Sfânt…

Inima e materialul pe care se scrie… S-a scris pe piatră, s-a scris pe suluri de piele, apoi pergament iar acum încă se scrie…pe inimi …

Păstorul e acea persoană care… îți scrie în inimă !

Și întreb în sensul ideilor de mai sus: DE CE NU MAI SCRIU PĂSTORII EPISTOLE ?

1. Pentru că nu e păstor adevărat. – dacă nu ai o inimă de păstor, nu poți avea „o lucrare” de păstor…
2. Pentru că nu umblă sub călăuzirea Duhului Sfânt – epistola e a lui Hristos, „cerneala” e Duhul Sfânt, păstorul e doar copistul. Nu trebuie să fii original, aici, nici nu ai cum ci trebuie doar să împlinești versetul care spune „cine are urechi să asculte ce zice Bisericilor Duhul”…
3. Pentru că nu e ancorat în Scriptură – lucrarea Duhului Sfânt e de a ne călăuzi în tot adevărul…spuneți oamenilor adevărul Scripturii prin călăuzirea Duhului Sfânt, nu ideile veacului secular și ideile culturii dezbrăcată de o etică moral creștină… Dacă predici cultura…nu scrii o epistolă a lui Hristos…și îngrozește-te și reanalizează-te în lumina versetului biblic care spune că „”NOI NU STRICĂM CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU CUM FAC CEI MAI MULȚI…” (2 Cor.2.17)
4. Pentru că și-a pierdut mărturia. – A scrie ceva in inima cuiva vorbește despre o influență creștină. Influența sau puterea de aimpacta inimi – nu doar de a gâdila urechi – o ai atunci când ai mărturie. Când ți-ai pierdut mărturia, ți-ai pierdut „epistola”…
5. Pentru că unii se împietresc – desensibilizarea patrunde și în adunare, impietrirea prin înselăciunea păcatului cucerește teren…. și uite așa păstorul nu-ți mai poate scrie în inimă aproape nimic… Poate că de asta de multe ori pleci acasă de la închinare, spunând că „n-ai rămas cu nimic…”Ca și slujitor fac un apel la tine: lasă-mă să scriu pe inima ta…

Cu ce epistolă voi merge la Dumnezeu?

Fie ca ceea ce scriem – în calitate de slujitori – să fie în adevăr o epistolă a lui Hristos și nu a lumii.

Și apropo, drag suflet credincios, CE MAI SCRIU SLUJITORII BISERICII UNDE EȘTI MEMBRU, ÎN INIMA TA ?!

CÂND TACE DUMNEZEU?

La provocarea unui coleg de slujire, ma pun la masa de lucru pentru a crea acest draft. Nu, nu e varianta finala ci doar un produs brut care necesită încă multă șlefuire teologică și muncă de cercetare.

Apoi trebuie să spun că e scris în viteză, deci depășiți eventualele greșeli ortografice și de structură a propoziției…

Ca principiu de bază scopul Scripturii, al Jertfei lui Hristos și al Revelației Generale este de a ne transmite mesajul suveranității și al reconcilierii pe care le avem în Dumnezeu. Toate acestea ne spun că Dumnezeu vrea să vorbească cu noi…El inițiază și susține o relație cu partea creată…

….

Când tace Dumnezeu – iată o întrebare care pentru unii a devenit o realitate de beton, impenetrabil de rațiunea noastră neputincioasă…și totuși CÂND TACE DUMNEZEU???

1. DUMNEZEU TACE ATUNCI CÂND EXISTĂ PĂCAT.

Isaia 59 – ne prezintă ideea cu zidul de despărțire creat de păcatele noastre.

1. DUMNEZEU TACE ATUNCI CÂND DEJA A VORBIT

În zadar vor căuta unii voia lui Dumnezeu în altă parte când acele lucruri au fost de mult revelate în Scripturi. Am citit despre cineva care ani de zile nu a participat la Masa Domnului pe motiv că Domnul nu i-a pus pe inimă să facă acest lucru și e clar că Dumnezeu nici nu avea de gând să ii pună pe inimă s-o facă pentru că El a zis clar prin Cuvânt: „SĂ FACEȚI ACEASTA SPRE POMENIREA MEA” LUCA 22.19.

Sau mai apar ciudățenii de genul: e voia Domnului să mă căsătoresc cu X dacă el nu e creștin? La această întrebare deja Biblia a dat răspunsul.

1. DUMNEZEU TACE ATUNCI CÂND ORICUM NU ASCULTĂM

Romani 1 – spune că

• şi au schimbat slava Dumnezeului^* nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare.
• ²⁴De aceea^*, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor, aşa că^** îşi necinstesc singuri^† trupurile,
• ²⁵căci au schimbat în minciună adevărul^* lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în^** locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.

Au trecut de la slava lui Dumnezeu – deci de la o relație autentică și glorioasă la una de formă (icoană) și libertină. Ce face Dumnezeu? Tace. I-A LĂSAT….!

1. DUMNEZEU TACE ATUNCI CÂND E PREA MULT ZGOMOT

Sunt atâtea voci care ne strigă și ne cer atenția încât acest vacarm și conglomerat de sunete și chemări fac ca mesajul lui Dumnezeu pentru noi să fie insesizabil măcar că el e acolo. Expediatorul și-a trimis scrisoarea dar destinatarul e prea ocupat să o deschidă.

1. DUMNEZEU TACE ATUNCI CÂND NU ÎL CĂUTĂM PRIN INTERMEDIUL LUI HRISTOS.

Domnul Isus a făcut posibil dialogul și relația noastră cu Tatăl. Ne-având-ul pe Hristos Mijloc și Liant de legătură, Acea binecuvântată scară despre care vorbește Domnul lui Natanael, și care unește cerul cu pământul în viața noastră devine inexistentă pentru că scara e Însuși Hristos. „NIMENI NU VINE LA TĂTĂL DECÂT PRIN MINE”

APENDICE:

Țefania 3.17

¹⁷Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău^*, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura^** de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de veselie pentru tine.”

Atunci când își manifestă prezența (în mijlocul tău), atunci când se bucură de noi, – ei bine – atunci – cred că toată aceată relație dintre noi și Dumnezeu se transferă dincolo de sfera cuvintelor și folosește ocazional sfera tăcerii; o satisfacție încărcată de bucurie dincolo de care, Dumnezeu nu mai simte nevoia să adauge nimic. Moment în care pe plan uman, conștiința nu își mai reproșează nimic și așa ca și apostolul Pavel nu ai nimic împotriva ta pentru care să te judeci.

Tema o voi limita la aceste considerente deși rămâne un subiect deschis și nefinalizat…îl veți completa voi acest subiect prin meditație și devoțiune personală…

FII MULTUMITOR !

DE MARIUS CRUCERU

SURSA:https://mariuscruceru.ro/2015/10/04/sarbatoarea-multumirii/

Da, plini de furuncule și reumatisme, plini de jegul vieții și obosiți de ridurile trecerii, scobiți de cancere și ciopliți de vîrste, sărăciți de proaste guvernări și ale noastre decizii proaste, părăsiți de dragi, alungați de copii, abandonați de părinți, lăsați de izbeliștea oamenilor, avem cel puțin un motiv de mulțumire constantă: sîntem iubiți de Dumnezeu, sîntem fii de Creator, o împărăție de preoți, o rasă arhierească, cu genă princiară, aristocrați ai Cerului, pribegi, dar prinți, călători, dar domni cu Domnul domnind.

Roada Duhului este deopotrivă Mulțumirea. Un creștin nemulțumit stă în spațiul oximoronului. Nemulțumitul patologic nu-și cunoaște Mîntuitorul. Un creștin nemulțumit este cu probabilitate nemîntuit. Un creștin autentic nu poate fi nemulțumit decît de propriile-i performanțe spirituale, de prea puțina asemănare cu Domnul, de prea puținele roade spirituale.

Orice altă formă de nemulțumire este infracțiune spirituală împotriva Duhului care a inspirat un deținut bolnav, bătrîn, plin de frig și angoase, cu rugăciuni neascultate, să scrie: bucurați-vă, iarăși zic: bucurați-vă! 

Cînd vreau să fac binele…

– de Ionel Nica

Vreau.

Vreau să fac binele.

Această afirmatie nu apartine  unei persoane viciate, nici a unui îndrăgostit de hedonismul din el. Deși este strigătul creației din fiecare om aici ne vom referi strict la cel care prin inspiratia Duhului Sfant a pus aceste cuvinte în scris. Și vom face asta doar după ce vom continua redarea acestui verset: (Rom.7.21)„Găsesc dar în mine legea aceasta: cînd vreau să fac binele răul este lipit de mine” . Sigur ca am putea discuta despre ce este binele și care este rațiunea de a-l face și aici voi spune doar atît: Contextul face trimitere la legea lui Dumnezeu – prin urmare binele nu trebuie inventat sau redefinit (potrivit contemporaneității) ci trebuie redescoperit prin revelație. Binele fiind acela care se potrivește deopotrivă tuturor generațiilor.  Iar ratiunea care stă în spatele facerii de bine este tocmai că abținerea de la facerea de bine este acordul facerii de rău. Între acestea două pendulăm cu nervozitate și statornicie.

Mai spunem că trebuie să existe o contribuție umană la nevoia etică de bine din societate.

Dar de asemenea e lesne de înțeles că binele descoperă în noi un dualism și o luptă acerbă din care omul prin creație (așa cum se află în prezent) va pierde întotdeauna în facerea binelui.

„cînd vreau să fac binele” – induce ideea că omul nu are întotdeauna dorința de a face binele. Efortul uman constă în dorința de instaurare a unei toleranțe acceptate în general ca normă a existenței. Ceea ce trădează norma umană e constatarea stupefiantă că răul din interiorul nostru nu tolerează binele atunci cînd vrei (ca) sa il faci. Prin urmare atunci cînd vreau să fac binele, fac în continuare răul.

Cu alte cuvinte cele mai nobile năzuințe ale binelui se constituie în practică prin germenii și fermenții răului.

Acum se cuvine să spunem pe față că identitatea celui care a scris aceste cuvinte este tocmai identitatea apostolului Pavel, care a fost răpit pînă la al treilea cer și a auzit cuvinte care nu se pot spune. Un erudit al vremii sale prin fomarea academică de care a avut parte dar un profund falimentar din punct de vedere al standardelor divine.

Lupta din interiorul spațiului de viață pe care a avut-o acest om, a fost lupta pentru supremația binelui (așa cum îl avem în Legea lui Dumnezeu) și redobîndirea echilibrului spiritual. De asemenea lupta lui Pavel a fost de anulare a unei legi care opera în el: legea facerii de rău chiar și atunci cînd vrei să faci binele. „găsesc dar în mine legea aceasta cînd vreau să fac binele…”

Ceea ce ne transmite adevărul Scripturii e că atîta timp cît punctul de referință va fi propria persoană, lupta pentru supremația binelui va fi pierdută de fiecare dată pentru că legea facerii de rău operează nestingherită.

Totuși persoana în cauză, apostolul neamurilor, a cîștigat o bătălie pe care umanitatea în forma ei actuală e condamnată să o piardă. Cum a reușit? Aminteam de faptul că a fost răpit la cer, aminteam de faptul că a fost apostol – toate acestea spunîndu-ne că a reușit să se ridice dincolo de condiția umană eșuată.

Raspunsul aici este raportarea la Hristos ca punct de referință pentru propria viață și existență. Rom.8:1 ACUM DAR NU MAI ESTE NICI O OSÎNDIRE PENTRU CEI CE SUNT ÎN HRISTOS ISUS…

Vom încheia spunînd că fără Hristos, conservarea binelui la nivel de faptă nu doar de voință va rămîne un continuu eșec al condiției umane. Pentru că Martin Luther avea dreptate să compare omenirea cu un bețiv care după ce a căzut de pe cal spre dreapta, data viitoare cade spre stînga. Niciodată nu vom putea călări pe traiectoria binelui prin propriile noastre puteri.

Asa se face că durerea acestui faliment resimțită mai mult sa mai puțin de fiecare individ a dus la inventarea unui pansament cu rol calmant și anume redefinirea binelui în termenii putinșei umane care nu e altceva decît alterarea pînă la distrugere a conceptului de bine și prin completare, a legii lui Dumnezeu.

Singura salvare din această gaură neagră este să faci din Hristos punctul de referință pentru desfășurarea existenței tale umane ceea ce ănseamnă naștere din nou și trăire în puterea lui Hristos nu a noastră.

În concluzie, „CÎND VREAU SĂ FAC BINELE”, am nevoie de Hristos ca Mîntuitor și Salvator personal.

Te întreb cu reverență și respect cînd vei vrea să faci binele în felul acesta?

Problemele lui Toma…

PROBLEMELE LUI TOMA…
Cred ca Toma a avut trei probleme… cu care s-ar putea sa ne confruntăm și noi…

1. Problema abandonului.
   Voi bate Pastorul și oile vor fi părăsite… Și s-a împlinit la literă. Adică vorbim de 3 ani jumătate de investiție divina directa în ucenici și după trei ani cu Isus ii vedem abandonând…aș putea oare sa ma vad eu mai superior față de ei… NU!
   Toma nu era cu ucenicii. Dar cu cine era? Singur? Cu alții? Aici e un abandon în privința relațiilor….
   Un abandon în privința timpului dat spiritual ului…
   Apropo, tu la ce capitole ești ispitit sa abandonezi?
2. Problema vizulalului.
   Toma îl condiționează pe Dumnezeu și asta e din start o problema…. DACĂ… Nu ii pune tu condiții lui Dumnezeu… Condițiile pe care el le emite arata o focalizare pe vizual.
3. Problema respingerii
   Aici m-am gândit direct la necredința lui Toma. El spune negru pe alb „… NU VOI CREDE”. Și respinge mărturia unor oameni credibili, oameni pe care ii cunoaște și care nu au nici un motiv sa îl minta… Oamenii care ii spun ca Isus e Viu sunt cei care au investit tot în Isus în sensul ca au lăsat totul și L-au urmat… De ce sa minta…? Necredința lui Toma e o respingere fățișă a mărturiei…
   Și gata, nu mai dezvolt problemele, ca oricum aici suntem olimpici…
   Dumnezeu, în Hristos are și azi soluții pentru toate problemele tale, dragă frate, Toma…!
   CU PREȚUIRE ÎN HRISTOS, IONEL NICA

Nu amâna!

Amânarea este asasinul sufletului.

Amânând mântuirea sufletului lucrezi la propria ta sabotare. Ai întrat în echipa Celui Rău și ești executantul planului său gândit tocmai împotriva ta!

Nu mai amâna căutarea ta sincera după Dumnezeu!

Bara de protecție

Un sfert de diagnostic? Poate!

Suntem 130 și un pic. Pe hârtie. În realitate numarul scade drastic. Pur și simplu sunt de negăsit atunci când ne adunăm la părtășie. Nu i-am întrebat cauza dar am întrebat odată cine dorește să fie vizitat…și nu a fost nimeni.

Nu ii acuz, probabil mentalitatea unei vizite le sugerează ideea că ar fii ceva în neregulă și de aceea venim…de parcă n-am fi păstori ci polițai care dau amenzi.

Colac peste pupăză nu doar că nu vor să vii la ei acasă, ci nu mai vor nici măcar să vină ei la adunare…și acum nu mă refer la slujbele de peste săptămână care de mult sunt o amărâtă Cenușăreasă. Nu mă refer nici la cele de Duminică. Mă refer la slujbele de sărbătoare care în trecutul apropiat aduna întreaga congregație. Pe semne schimbările din interiorul bisericii se produc pe repede înainte….

Iar noi, – ei și aici o s-o spun răspicat,- noi, ne vedem de ale noastre. Noi predicăm. E ok. E foarte ok. Dacă nu ar mai fi așa ar fi o adevărată dramă. O apostazie.

Biserica întotdeauna s-a coalizat în jurul Cuvântului scris și exprimat. Într-o anumită măsură, predicarea este și va rămâne, din punct de vedere calitativ și cantitativ un barometru al sănătății spirituale a acelei biserici.

Totusi nu pot sa îmi maschez frustrarea dobândită în urma acestui tablou dezolant…suntem din ce in ce mai puțini…

…suntem din ce în ce mai reci, mai seci, mai goi și apatici….Ne-am păstrat programele organizate dar nu am reușit să le facem atractive…

Știu că e posibil să mă acuzati de o deturnare a ideii de biserică prin abordări de tip managerial. AR FI O EROARE! Nu văd biserica în postura de organizatie…ea e un organism viu. Clar? Asta cred….si afirm. Dar în același timp ea trebuie să fie organizată fără doar și poate.

Am omis și neglijat aspectul relațiilor…al comunității și al comuniunii nu doar la masa Domnului ci și pănă atunci, unii cu ceilalți.

Biserica primului secol nu dispunea de clădiri ci de case puse la dispoziție ceea ce rezultă o înbinare a slujbei de închinare cu relațiile si comunicarea intre cei prezenți… Pur și simplu te întâlneai unul cu celălalt nu doar pe hol în fața cuierului…ci în tot ce făceai și se făcea… acest sentiment simt că dispare…

Învață-ne Doamne să avem relații….creștine!

Învață-ne Doamne…să fim Biserică!

Cred că avem nevoie de această rugăciune pentru că suntem 130… și un pic…ÎNCĂ!

Cred că avem nevoie de acest tip de rugăciune pentru că nicăieri în țară și nici în diaspora nu ne situăm pe un trend ascendent…dar am speranță în harul Lui și zic din nou…ÎNCĂ!!

 

Psalmul 91 – traduceri alternative

preluat de aici: http://god-speaks-your.blogspot.com/2009/04/psalmul-91.html

Psalmul 91 – Psalmul stramtorarilor

 

1. „Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic
2. zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!”
3. Da, El te scapă de laţul vânătorului, de ciumă şi de pustiirile ei.
4. El te va acoperi cu penele Lui şi te vei ascunde sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui!
5. Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua,
6. nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de molima care bântuie ziua namiaza mare.
7. O mie să cadă alături de tine şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia.
8. Doar vei privi cu ochii şi vei vedea răsplătirea celor răi.
9. Pentru că zici: „Domnul este locul meu de adăpost!” şi faci din Cel Preaînalt turnul tău de scăpare,
10. de aceea nicio nenorocire nu te va ajunge, nicio urgie nu se va apropia de cortul tău.
11. Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale,
12. şi ei te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră.
13. Vei păşi peste lei şi peste năpârci şi vei călca peste pui de lei şi peste şerpi.
14. „Fiindcă Mă iubeşte”, zice Domnul, „de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu.
15. Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi.
16. Îl voi sătura cu viaţă lungă şi-i voi arăta mântuirea Mea”.

 

Psalmul 91

Nu demult am descoperit o nouă traducere a Biblie. Citește cuvintele Psalmului 91 în această versiune: „El te scapă de capcane ascunse, te păzește de pericole mortale. Brațele lui uriașe, întinse, te protejează; la adăpostul lor tu ești în deplină siguranță; brațele Sale îndepărtează orice rău. Nu te teme de nimic – nici de lupii sălbateci ai nopții sau de săgețile care zboară ziua, nici de bolile care se târăsc în întuneric sau de dezastrele care „erup” în mijlocul zilei. Deși ceilalți mor în jurul tău, cad la dreapta și la stânga precum muștele, nici un rău nu se va abate asupra ta. Vei sta neatins, vei privi totul de la distanță și îi vei vedea pe cei răi devenind trupuri neînsuflețite. Da, pentru că Dumnezeu este refugiul tău, preaînaltul Dumnezeu este casa ta, maleficul nu se poate apropia de tine, vătămarea nu poate intra pe ușă. El a ordonat îngerilor Săi să te ocrotească oriunde ai merge. Dacă te împiedici, ei te vor prinde; slujba lor este să aibă grijă să nu cazi. „Dacă mă vei apuca pentru toată viața”, spune Domnul, „te voi scăpa de orice necaz. Te voi îngriji ca nimeni altcineva dacă vei ajunge să mă cunoști și să te încrezi în mine. Cheamă-mă și-ți voi răspunde, voi fi la dreapta ta în vremuri de restriște, te voi salva și voi da o petrecere în cinstea ta. Îți voi da o voață lunga și-ți voi da să bei pe săturate din paharul salvării.””

P.S. Acesta este Cuvântul Său de azi pentru tine!

Psalmul 91 parafrazat

     „Daca alegi ocrotirea Sa si faci din El locul sigurantei si al odihnei tale depline, Dumnezeu te va scapa de toate cursele vietii. El va usura presiunea adusa de crizele de tot felul si iti va da odihna si pace in momentele de stres, cand ingrijoararea bate la usa inimii tale. Chiar si atunci cand nu mai vezi nicio solutie la probleme tale, El iti va descoperi solutia Sa salvatoare.

De aceea, nu trebuie sa te mai temi de ce se tem cei din jurul tau. Nu trebuie sa te mai temi  nici de somaj, nici de examene si nici de fluctuatiile bursei; nu trebuie sa te mai temi nici de faliment, incalzire globala, terorism sau boala. Chiar daca toti cei pe care-i cunosti se zbat in tot felul de probleme, tu te vei bucura de viata imbelsugata.

Daca-L ai pe Dumnezeu de partea ta, ai de partea ta majoritatea. Nu vei mai avea nevoie nici de garda de corp, nici de sedinte la psiholog, nici de tot felul de terapii de relaxare. Prezenta lui Dumnezeu in viata ta va fi atotsuficienta, facand-te fericit si implinit.

Dumnezeu te va ocroti de oameni ipocriti, perversi si rai, aducand in schimb in viata ta prieteni adevarati, care te vor sprijini la vreme de nevoie. Cu Dumnezeu alaturi vei putea intampina provocari mari pe care acum nici nu ti le poti imagina. Cu Dumnezeu alaturi vei avea totul: viata, fericire, protectie, succes si sanatate. Dar mai ales vei avea viata vesnica dupa care tanjeste sufletul tau. Si al meu deopotriva…”

Simone, Mă iubești?

(sursa https://www.newliferomanianchurch.com/testele-de-la-marea-tiberiadei/)

“După ce au prânzit, Isus a zis lui Simon Petru: “Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” (Ioan 21:15-17).

 Întrebarea se repetă de trei ori și tot de atâtea ori răspunsul este pozitiv: “Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, “ştii că Te iubesc.”

La care Domnul Isus Îi prezintă lui Petru imaginea completă a lucrării Lui: mielușeii, oițele, oile.

Parafrazând dialogul, Mântuitorul parcă ar vrea să-i spună: dragostea care trebuie să mi-o dai Mie, împarte-o cu ei. Dacă mă iubești pe Mine, fă ca acest lucru să-l simtă cei din jurul tău.

Oare nu aceasta a fost porunca Mântuitorului din Joia Mare în camera de sus în Ioan 13:34-35? “Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” 

Relația ”pe verticală” se verifică prin relația” pe orizontală.” Te urmăresc în relația cu aproapele ca să înțeleg care este relația ta cu Dumnezeu.