DIALOG HRISTIC: Cinzecimea – Ganduri practice

Epistola Păstorului…

E Sâmbătă… E ziua de agitație pentru păstori…

E ziua când vreau să scriu ceva despre epistola păstorului. Nu despre predica lui, nici despre doctrina lui, nici despre metodele lui de lucru… Epistola păstorului e harul și provocarea pe care ne-o lasă Dumnezeu, să putem scrie și noi ceva: Canonul Bibliei este complet dar „epistolele” încă se scriu…

2 Corinteni 3:3: Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă^* de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe nişte^** table de piatră, ci pe nişte^† table care sunt inimi de carne.

Biserica e epistola păstorului. Pardon, e al lui Hristos, păstorii sunt numai scribii de fapt… Nu scriem cu cerneală ci prin Duhul Sfânt…

Inima e materialul pe care se scrie… S-a scris pe piatră, s-a scris pe suluri de piele, apoi pergament iar acum încă se scrie…pe inimi …

Păstorul e acea persoană care… îți scrie în inimă !

Și întreb în sensul ideilor de mai sus: DE CE NU MAI SCRIU PĂSTORII EPISTOLE ?

1. Pentru că nu e păstor adevărat. – dacă nu ai o inimă de păstor, nu poți avea „o lucrare” de păstor…
2. Pentru că nu umblă sub călăuzirea Duhului Sfânt – epistola e a lui Hristos, „cerneala” e Duhul Sfânt, păstorul e doar copistul. Nu trebuie să fii original, aici, nici nu ai cum ci trebuie doar să împlinești versetul care spune „cine are urechi să asculte ce zice Bisericilor Duhul”…
3. Pentru că nu e ancorat în Scriptură – lucrarea Duhului Sfânt e de a ne călăuzi în tot adevărul…spuneți oamenilor adevărul Scripturii prin călăuzirea Duhului Sfânt, nu ideile veacului secular și ideile culturii dezbrăcată de o etică moral creștină… Dacă predici cultura…nu scrii o epistolă a lui Hristos…și îngrozește-te și reanalizează-te în lumina versetului biblic care spune că „”NOI NU STRICĂM CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU CUM FAC CEI MAI MULȚI…” (2 Cor.2.17)
4. Pentru că și-a pierdut mărturia. – A scrie ceva in inima cuiva vorbește despre o influență creștină. Influența sau puterea de aimpacta inimi – nu doar de a gâdila urechi – o ai atunci când ai mărturie. Când ți-ai pierdut mărturia, ți-ai pierdut „epistola”…
5. Pentru că unii se împietresc – desensibilizarea patrunde și în adunare, impietrirea prin înselăciunea păcatului cucerește teren…. și uite așa păstorul nu-ți mai poate scrie în inimă aproape nimic… Poate că de asta de multe ori pleci acasă de la închinare, spunând că „n-ai rămas cu nimic…”Ca și slujitor fac un apel la tine: lasă-mă să scriu pe inima ta…

Cu ce epistolă voi merge la Dumnezeu?

Fie ca ceea ce scriem – în calitate de slujitori – să fie în adevăr o epistolă a lui Hristos și nu a lumii.

Și apropo, drag suflet credincios, CE MAI SCRIU SLUJITORII BISERICII UNDE EȘTI MEMBRU, ÎN INIMA TA ?!

Pregătire, Siguranță, Unitate, Ideal! (Prov.30.24-28)

Vietăți mici cu lecții mari…pentru noi!Pentru a primi lecții în viață uneori trebuie sa ridici ochii, alteori să îți cobori privirea.

1. FURNICILE – PRINCIPIUL PREGATIRII!

O pregătire anticipată. Ele anticipează faptul că nu toate sezoanele vieții vor fi ușoare și se pregatesc. Vara e urmată de iarnă. Financiar, emoțional dar cel mai important e sa te pregătești spiritual. Iarna vieții e o realitate! Eternitatea e o certitudine! Fii pregătit, fii mântuit!

2. ȘOARECII DE MUNTE – PRINCIPIUL SIGURANȚEI.

Siguranță pentru ei și ai lor. Familia trebuie așezată pe o bază solidă.Singura Stâncă Protectoare într-o ploaie de adversități care vizează familia este Dumnezeu – STÂNCA VEACURILOR! Apoi să ne reamintim de casa așezată pe stâncă și cea așezată pe nisip. Câtă diferență în fața furtunii. Fundamentați pe învățătura trăită a Sfintelor Scripturi suntem întotdeauna în siguranță, noi și ai noștri.

3. LĂCUSTELE – PRINCIPIUL UNITĂȚII!

Definiția omului este aceasta: o ființă în relație! Relație pe plan vertical și pe plan orizontal (cu Dumnezeu și cu oamenii).O lăcustă singură e doar o insectă inofensivă, dar mai multe lăcuste care acționează în unitate sunt o veritabilă și distrugatoare armată! Eficiența demersurilor noastre spirituale crește atunci când acționăm împreună.

4. PĂIANJENUL – PRINCIPIUL IDEALULUI!

Casa regală e locul cel mai riguros atunci când vorbim despre curățenie. Dar acolo unde există un ideal, nu mai contează nici un obstacol; prin efort și perseverență devine realizabil!Deci, nu te da bătut niciodată. Daca a reușit un păianjen putem reuși și noi!Și nu uita: suntem înconjurați de o armată de influenceri lăsați de Dumnezeu pentru motivarea noastră de a deveni mai înțelepți și victorioși!MULT SUCCES!!!

DIN BRAȚELE PROBLEMEI – ÎN BRAȚELE LUI DUMNEZEU

ISAIA 37.1-6

• Când a auzit împăratul^* Ezechia cuvintele acestea, şi-a sfâşiat hainele, s-a acoperit cu un sac şi s-a dus în Casa Domnului.

Sunt cuvinte care declanșează reacții în lanț. Rabșache a vorbit – și reacțiile încărcate de sentimente de teamă și neliniște nu au întârziat să apară.

Nu toți vor fi în viață creatori de opere de artă, dar toți sunt creatori de reacții și sentimente în comunicarea cu celălalt. Atenție la ceea ce creezi prin cuvintele tale.

Sfâșierea hainelor denotă gravitatea situației. Ezechia se duce la Casa Lui Dumnezeu. Cea mai gravă situație a vieții tale te va aduce mai aproape de casa lui Dumnezeu nu mai departe de ea …dacă ești ancorat în Dumnezeu precum Ezechia.

În orice caz aici lecția e clară: Vino cu problemele tale în prezența lui Dumnezeu. Îmi place să văd la acest bărbat că acest proverb funcționează: un picior în spate este de fapt un pas înainte în ceea ce privește dependența sa de Dumnezeu. Fiecare lovitură pe care o încasezi de la viață, trebuie să fie un pas înainte în ce privește apropierea și dependența ta de Dumnezeu.

• ²A trimis pe Eliachim, căpetenia casei împăratului, pe Şebna, logofătul, şi pe cei mai bătrâni dintre preoţi, acoperiţi cu saci, la prorocul Isaia, fiul lui Amoţ.

Problemele și crizele vieții te învață că ai nevoie și că depinzi de cei din jurul tău. De ce îi apropie necazurile pe oameni? Pentru că își dau seama câtă nevoie au unul de celălalt. Prin contrast vom spune, deci, că scutirea individului de crize va conduce spre o însingurare egoistă a acestuia care pe termen lung îi va produce daune majore. „Nu e bine ca omul să fie singur” – se spunea în Geneza și rămâne valabil tot atât cât va exista om pe suprafața pământului.

Ezechia apelează la alte persoane. Uneori rezolvarea problemelor presupune relaționare, deschidere și dialog onest.

• ³Şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Ezechia: ‘Ziua aceasta este o zi de necaz, de pedeapsă şi de ocară, căci copiii sunt aproape să iasă din pântecele mamei lor, şi totuşi mamele n-au putere să nască.

Acum aș vrea să spun tranșant că incapacitatea de a naște a unei comunități (mă refer la nașterile spirituale) e o situație problematică (o zi de necaz) și ofensatoare (și de ocară). Ocară e ca și cum ai spune „m-a scuipat cineva în obraz” sau m-a batjocorit.

Incapacitatea de a naște ne scuipă în obraz și ne batjocorește și totuși cei mai mulți dintre noi nu ne mai simțim afectați deloc. E un adevăr trist din care sper să ne trezim cu toții. Oamenii care percep această realitate și sunt marcați de aceasta sunt cei care spun: „hai să mijlocim”.

• ⁴Poate că Domnul Dumnezeul tău a auzit cuvintele lui Rabşache, pe care l-a trimis împăratul Asiriei, stăpânul său, să batjocorească pe Dumnezeul cel viu şi poate că Domnul Dumnezeul tău îl va pedepsi pentru cuvintele pe care le-a auzit. Înalţă dar o rugăciune pentru rămăşiţa care a mai rămas.’”

Suntem o rămășiță și riscul este, zice regele, să dispărem. Să ne pierdem în amestecul robiei. Un singur lucru poate salva rămășița bisericii de la amestecul cu lumea: aplecarea smerită, sinceră, suferindă, susținută și serioasă spre rugăciune și căutare a feței lui Dumnezeu.

• ⁵Slujitorii împăratului Ezechia s-au dus deci la Isaia.
• ⁶Şi Isaia le-a zis: „Iată ce veţi spune stăpânului vostru: ‘Aşa vorbeşte Domnul: «Nu te înspăimânta de cuvintele pe care le-ai auzit şi prin care M-au batjocorit slujitorii împăratului Asiriei.

Cuvintele lui Dumnezeu sunt liniștitoare. Sunt un medicament real pentru inima bolnavă de frică a regelui Ezechia. Cuvintele lui Dumnezeu sunt un medicament real și pentru inima ta bolnavă de teamă, resentimente, ură sau neiertare sau câte se mai pot cuibări într-un piept de om.

Așadar sper ca indiferent de problemele pe care le traversezi, la un moment dat, să experimentezi această realitate și anume să ajungi DIN BRAȚELE PROBLEMEI, ÎN BRAȚELE LUI DUMNEZEU!

Cu prețuire și considerație, Ionel Nica.

CEL DISPREȚUIT ȘI URÎT DE POPOR

• ISAIA 49:5-7
• ⁵Şi, acum, Domnul vorbeşte, El, care^* M-a întocmit din pântecele mamei ca să fiu Robul Lui, ca să aduc înapoi la El pe Iacov şi pe Israel, care este încă^** împrăştiat; căci Eu sunt preţuit înaintea Domnului, şi Dumnezeul Meu este tăria Mea.
• ⁶El zice: ‘Este prea puţin lucru să fii Robul Meu ca să ridici seminţiile lui Iacov şi să aduci înapoi rămăşiţele lui Israel. De aceea, te pun să fii Lumina^* neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.’”
• ⁷Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul, Sfântul lui Israel, către^* Cel dispreţuit şi urât de popor, către Robul celor puternici: „Împăraţii^** vor vedea lucrul acesta şi se vor scula, şi voievozii se vor arunca la pământ şi se vor închina din pricina Domnului, care este credincios, din pricina Sfântului lui Israel, care Te-a ales.”

VS.5 E esențial să distingem momentul cînd se aude vocea lui Dumnezeu și cand se aud vocile celorlalti participanți la istoria universului.

Mai trebuie să spunem, că Dumnezeu punctează prezentul existenței noastre prin mesajul revelației.  „ACUM  DOMNUL  VORBEȘTE”

Și încă mai trebuie adăugat aici, convingerea că înainte de naștere, Dumnezeu a stabilit un plan pentru viața noastră așa după cum regăsim această idee cu privire la Robul Său.

El, care^* M-a întocmit din pântecele mamei ca să fiu Robul Lui, ca să aduc înapoi la El pe Iacov

VS.6 „ROBUL MEU”, „LUMINA NEAMURILOR” – referința profetică este clară cu privire la Domnul Isus. El este Mîntuitorul evreilor dar și Mîntuitorul neamurilor.

Încă o învățătură devoțională de aici: nu poți să fii robul lui Dumnezeu fără să fii un purtător și transmițător de lumină.

Vs.7 – „CĂTRE CEL DISPREȚUIT ȘI URÎT DE POPOR”

El era Lumina venită de sus și poporul Israel l-a disprețuit.

De ce disprețuim în genere pe oameni? Pentru că nu se ridică prin viata lor la standardul de om pe care noi îl avem fixat în mintea noastră. De aceea disprețuim coruptii, criminalii, pedofilii, pe cei violenți, bețivii, etc.

A fi Hristos disprețuit înseamnă că la venirea Lui, poporul cu cea mai curată și autentică religie de sub soare, și-a stabilit niste standarde diametral opuse cu standardele lui Hristos.

Pericolul rămîne pînă în prezent: cea mai curată și autentică religie creștină se află sub incidența acestui fapt ipotetic: de a-și forma standarde diferite de standardele lui Hristos!

vs.7 „ÎMPĂRAȚII…ȘI VOIEVOZII SE VOR ARUNCA LA PĂMÎNT ȘI SE VOR  ÎNCHINA…”

Creștinismul e destinat să cunoască  o expansiune globală. Pînă la finele istoriei, Hristos va învinge și fiecare suveran al acestei lumi îl va recunoaste ca Autoritate Supremă pe Domnul Isus.

Astfel ancorați în mentalitatea victoriei finale, să rămînem în întregime lîngă Cel ce azi e disprețuit iar mîine e onorat de întreaga creație!

Progresul lui Gaiu

Fii un om al lui Dumnezeu

Cînd vreau să fac binele…

– de Ionel Nica

Vreau.

Vreau să fac binele.

Această afirmatie nu apartine  unei persoane viciate, nici a unui îndrăgostit de hedonismul din el. Deși este strigătul creației din fiecare om aici ne vom referi strict la cel care prin inspiratia Duhului Sfant a pus aceste cuvinte în scris. Și vom face asta doar după ce vom continua redarea acestui verset: (Rom.7.21)„Găsesc dar în mine legea aceasta: cînd vreau să fac binele răul este lipit de mine” . Sigur ca am putea discuta despre ce este binele și care este rațiunea de a-l face și aici voi spune doar atît: Contextul face trimitere la legea lui Dumnezeu – prin urmare binele nu trebuie inventat sau redefinit (potrivit contemporaneității) ci trebuie redescoperit prin revelație. Binele fiind acela care se potrivește deopotrivă tuturor generațiilor.  Iar ratiunea care stă în spatele facerii de bine este tocmai că abținerea de la facerea de bine este acordul facerii de rău. Între acestea două pendulăm cu nervozitate și statornicie.

Mai spunem că trebuie să existe o contribuție umană la nevoia etică de bine din societate.

Dar de asemenea e lesne de înțeles că binele descoperă în noi un dualism și o luptă acerbă din care omul prin creație (așa cum se află în prezent) va pierde întotdeauna în facerea binelui.

„cînd vreau să fac binele” – induce ideea că omul nu are întotdeauna dorința de a face binele. Efortul uman constă în dorința de instaurare a unei toleranțe acceptate în general ca normă a existenței. Ceea ce trădează norma umană e constatarea stupefiantă că răul din interiorul nostru nu tolerează binele atunci cînd vrei (ca) sa il faci. Prin urmare atunci cînd vreau să fac binele, fac în continuare răul.

Cu alte cuvinte cele mai nobile năzuințe ale binelui se constituie în practică prin germenii și fermenții răului.

Acum se cuvine să spunem pe față că identitatea celui care a scris aceste cuvinte este tocmai identitatea apostolului Pavel, care a fost răpit pînă la al treilea cer și a auzit cuvinte care nu se pot spune. Un erudit al vremii sale prin fomarea academică de care a avut parte dar un profund falimentar din punct de vedere al standardelor divine.

Lupta din interiorul spațiului de viață pe care a avut-o acest om, a fost lupta pentru supremația binelui (așa cum îl avem în Legea lui Dumnezeu) și redobîndirea echilibrului spiritual. De asemenea lupta lui Pavel a fost de anulare a unei legi care opera în el: legea facerii de rău chiar și atunci cînd vrei să faci binele. „găsesc dar în mine legea aceasta cînd vreau să fac binele…”

Ceea ce ne transmite adevărul Scripturii e că atîta timp cît punctul de referință va fi propria persoană, lupta pentru supremația binelui va fi pierdută de fiecare dată pentru că legea facerii de rău operează nestingherită.

Totuși persoana în cauză, apostolul neamurilor, a cîștigat o bătălie pe care umanitatea în forma ei actuală e condamnată să o piardă. Cum a reușit? Aminteam de faptul că a fost răpit la cer, aminteam de faptul că a fost apostol – toate acestea spunîndu-ne că a reușit să se ridice dincolo de condiția umană eșuată.

Raspunsul aici este raportarea la Hristos ca punct de referință pentru propria viață și existență. Rom.8:1 ACUM DAR NU MAI ESTE NICI O OSÎNDIRE PENTRU CEI CE SUNT ÎN HRISTOS ISUS…

Vom încheia spunînd că fără Hristos, conservarea binelui la nivel de faptă nu doar de voință va rămîne un continuu eșec al condiției umane. Pentru că Martin Luther avea dreptate să compare omenirea cu un bețiv care după ce a căzut de pe cal spre dreapta, data viitoare cade spre stînga. Niciodată nu vom putea călări pe traiectoria binelui prin propriile noastre puteri.

Asa se face că durerea acestui faliment resimțită mai mult sa mai puțin de fiecare individ a dus la inventarea unui pansament cu rol calmant și anume redefinirea binelui în termenii putinșei umane care nu e altceva decît alterarea pînă la distrugere a conceptului de bine și prin completare, a legii lui Dumnezeu.

Singura salvare din această gaură neagră este să faci din Hristos punctul de referință pentru desfășurarea existenței tale umane ceea ce ănseamnă naștere din nou și trăire în puterea lui Hristos nu a noastră.

În concluzie, „CÎND VREAU SĂ FAC BINELE”, am nevoie de Hristos ca Mîntuitor și Salvator personal.

Te întreb cu reverență și respect cînd vei vrea să faci binele în felul acesta?

Faptele Apostolilor 5.1-11

Pe cale de dispariție