Poem de toamnă

(de Ionel Nica)

A venit toamna,

Sângerând vara tace;

Și-n încleștarea dintre cele două

Vara pleacă, ne-având ce face…

A venit toamna,

Ziua e mai mică, mai rece

Luna se arată aprinsă de foc

Plângând timpul…ce trece…

A venit toamna, amice,

Ne cad frunze mereu

Până când dezgoliți de pământ

Vom ajunge la Dumnezeu…

A venit… toamna,

Sângerând și vara asta tace,

Și-i tot mai departe și văd pe multi

Care trec spre… dincoace…

Vine valul, trece valul…

de Ionel Nica

Vine valul, trece valul
Iar sărim cu toții calul
Priponiți de frica noastră
Nu deschidem pentru nimeni
Nu tu ușă, nici fereastră…

Nu tu zâmbet, nu cuvinte
Toți ședem de-acum cuminte;
Gât avem din plastelină
Că din India tot vine
Tumultoasă o tulpină…

Ne-nțepăm și în trei doze
Bucuroși ne facem poze
Și când cifrele-au să crească
Dau în scris că fiecare
Ne-om întoarce către-o mască

Alții ca pe infractori cășună
Și discută să impună
Dacă n-ai certificatul
Rău s-arăți pentru toți ochii
Chiar mai rău ca Necuratul…

Crainicii au o duzină
De subiecte ce-au să vină
Pregătite la sertar;
Dar noi știm că orice știre
E o jertfă pe-un altar.

Vine valul, trece valul
Iar vom umple toti spitalul
Vaccinați nevaccinați
Doar nu credeți careva
Că puteți ca să scăpați…

Vine valul, trece valul
Alții umflă cașcavalul
Noi, rămânem cu credința
– aia oarbă și nătângă –
Că ne va scăpa, …știința.

Fraților, vă spun curat:
Vrei să fii asigurat?
Cheia nu e o seringă
Numai Tatăl. Cel de Sus
Poate boala să o-nvingă.

Eu v-am spus și v-am lăsat
E un virus proiectat?
Ca să schimbi economia?
Nu e treaba mea dar știu:
Isus, – bate – pandemia!

RELAȚIA DINTRE REVELAȚIA GENERALĂ ȘI SFÂNTA SCRIPTURĂ

Revelatie Stock Illustrations, Vectors, & Clipart – (2,875 Stock  Illustrations)

Autor: NICA ION – ILIE

  1. CE ESTE REVELAȚIA

Definiția –  Revelația este acțiunea supranaturală prin care Dumnezeu se descoperă ființei umane.

Pentru a putea cunoaște caracterul lui Dumnezeu și voia Lui a fost nevoie de Revelație.

Termenul de revelaţie provine din limba latină de la verbul reveleo / revelare care în traducere înseamnă: a descoperi, descoperire.

Pentru desemnarea actului revelaţiei, Noul Testament foloseşte mai ales doi termeni. Aceştia sunt „phanerosis” (apariţie, revelaţie)[1] şi „apokalipsis” (a descoperi; a dezvălui; a apărea).[1]

Astfel, revelația – ca și termen –  se referă comunicarea unui fapt sau al unui adevăr necunoscut mai înainte.

Revelația este progresivă și necesară omului.

Dumnezeu Tatăl S-a revelat ca și Creator, Părinte, Eliberator, Soț, Cel Atotpuernic.

Dumnezeu Fiul S-a revelat ca Răscumpărător, Domn, Mire, Cel Atotputenic.

Dumnezeu Duhul Sfânt, S-a revelat Ca cel ce operează și aduce la îndeplinire în om minunata operă de mîntuire prin pocăința și nașterea din nou a individului. Ca Cel ce e Dumnezeu: „Căci Domnul este Duhul și unde este Duhul Domnului acolo este slobozenia.” 2 Corinteni 3.17. Libertatea pe care o stabilește și favorizează Duhul lui Dumnezeu este libertatea de a cunoaște Revelația Divină.

 Prin Duhul Sfânt primim lumina spirituală asupra lucrurilor spirituale ale lui Dumnezeu.

1 Corinteni 2.10-11:

Dar, după cum este scris: „Lucruri* pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.”

10. Nouă însă Dumnezeu ni* le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.

  • IMPORTANȚA REVELAȚIEI
  1. Revelația este instrumentul cunoașterii de Dumnezeu.
  2. Revelația este instrumentul prin care Dumnezeu ne conduce spre mântuire.

Romani 10.17: „Astfel credința vine în urma iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos”.

  • Revelația este instrumentul harului Divin.

Pentru că omul căzut în păcat nu se putea ridica la standardul dreptații lui Dumnezeu prin sine însuși Dumnezeu S-a apropiat de om prin Revelație.

Opera de mântuire și recuperare spirituală a individului nu pornește dinspre om spre Dumnezeu ci dinspre Dumnezeu către om iar aceasta e prin Revelație.

  • Revelația este instrumentul cunoașterii a trecutului, prezentului și viitorului uman în raport cu voia și caracterul sfânt al lui Dumnezeu.

Un agnostic renumit în toată lumea stătea odată lângă un mormânt rostind un miscător oratoriu funerar în fața trupului neînsuflețit al fratelui său. Ajungând la întrebarea dacă omul odată mort ar putea să mai învie, răspunsul său a fost: „Speranța spune DA, rațiunea spune POATE”. Acesta a fost punctul până unde a putut el merge, pentru că până și cea mai sclipitoare minte își are limitele sale; și respingând gândul revelației divine de la Dumnezeu, gândirea lui mergea până la limita înțelepciunii umane. Totuși copilul lui Dumnezeu cu o gândire simplă, poate spune cu siguranță: „Trâmbița va suna, morții vor învia nesupuși putrezirii… și astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (1 Corinteni 15.52; 1 Tesaloniceni 4.17).[2]

Așadar se poate afirma că revelația este interferența infinitului cu finitul, este amprenta cerului (a se înțelege Dumnezeu) pe pământ iar lucrul acesta se face pentru gloria lui Dumnezeu (Psalmul 19.1: „CERURILE POVESTESC SLAVA LUI DUMNEZEU ȘI BOLTA CEREASCĂ ISTORISEȘTE DESPRE LUCRĂRILE MÂINILOR LUI”, Biblia, versiunea NTR). Lucrul acesta se face și în favoarea omului, având asupra lui posibilitatea unor consecințe eterne.

  • CLASIFICAREA  REVELAȚIEI

Există două tipuri fundamentale de revelație:

  1. REVELAȚIE GENERALĂ
  2. REVELAȚIE SPECIALĂ

Revelația generală e comunicarea lui Dumnezeu despre Sine, făcută tuturor oamenilor (manifestată în natură, istorie și prin om), pe când revelația specială implică comunicările speciale ale lui Dumnezeu la care avem acces prin consultarea unor scrieri sacre.[3]

Astfel Revelația Generală se vede:

  • În natură: frumusețea, complexitatea și exactitatea după care funcționează lucrurile care ne înconjoară (create), vorbesc despre un Creator.

Astfel, studiul atent al naturii și mediului înconjurător, în diferitele lui ramuri conduce omul la ideea unui Creator. Luis Pasteur spunea „puțină știință înstrăinează omul de Dumnezeu, dar multă știință îl aduce înapoi la El”.[4]

Aristotel de partea sa, spunea: „Dumnezeu fiind nevăzut pentru orice ființă, este văzut prin lucrările Sale”.[5]

  • În istorie: cel mai bun exemplu este poporul Israel, a cărui existență vorbește despre o Mână Suverană aflată în mănușa timpului și a istoriei.
  • În Ființa umană:

Sfânta Scriptură afirmă limpede în Romani 1.19 următoarele: „fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu le este descoperit în ei căci le-a fost arătat de Dumnezeu”.

Complexitatea ființei umane e un martor veridic prin care Dumnezeu depune mărturie despre Sine.

Fiecare ochi are o retină care, deși are mai puțin de 2 cm patrați, conține 137 de milioane de celule fotosensibile. Până și „vizionarul” Charles Darwin a spus: „A presupune că ochiul s-ar fi putut forma  prin selecție naturală pare și o recunosc singur, o absurditate de cel mai înalt grad”.  Creierul conține 10 miliarde de neuroni, celule nervoase microscopice. Stomacul, care produce doi litri de suc gastric ăn fiecare zi, are 35 de milioane de glande secretoare. Data viitoare când iei o masă gustoasă, fii recunoscător pentru cele 8.000 de papile gustative…

Faimosul statistician George Gallup a zis: „Aș putea să demonstrez existența lui Dumnezeu în mod statistic. Să luăm numai corpul omenesc: șansa ca toate funcțiile individului să apară din senin este o monstruozitate statistică.” Sir Fred Hoyle, profesor de astronomie la Cambridge University, a făcut o descoperire similară: „șansa ca o formă superioară de viață să fii apărut întâmplător este comparabilă cu șansa ca o tornadă care mătură un depozit de fier vechi să lase în urmă un Boeing 747, asamblat din materialele din depozit”. El a conchis: „Probabilitatea ca viața să fi apărut din materie nevie este de 1/10 la puterea 40.000…ea este suficient de mare încât să îl îngropăm de Darwin și întreaga lui teorie evoluționistă.”[6]

  • RELAȚIA DINTRE REVELAȚIA GENERALĂ ȘI SFÂNTA SCRIPTURĂ

Așa cum Vechiul și Noul testament alcătuiesc un întreg, tot așa se poate afirma că revelația generală și cea specială alcătuiesc un întreg.

Sau așa cum legea a fost un îndrumător spre Hristos (Gal.3.24), aidoma Revelația generală servește ca și pedagog spre Revelația specială.

Astfel în analiza relației dintre cele două se va spune că Sfânta Scriptură, ca și expresie a revelației speciale, este cea care:

  1. Are un rol complementar

Revelația generală se adresează intelectului uman pe când cea specială are în vedere întreaga ființă umană pentru stabilirea unei relații cu Dumnezeu prin legământ pentru mântuire.

Dincolo de limita celeilalte, revelația specială, completează mesajul divin adresându-se nu numai rațiunii ci și sufletului, nu doar intuitiv ci clar și articulat trecând omul de la principii general – deduse la principii fundamental – imperative.

Revelația specială construiește pe fundamentul revelației generale după asemănarea dată de Immanuel Kant care spune că „conceptele fără percepții sunt goale; percepțiile fără concepte sunt oarbe;” cele două tipuri de revelație au nevoie una de cealaltă, ele au un subiect și o perspectivă comună producând o întelegere armonioasă și complementară.[7]

Ca și exemplificare se poate spune că ramura arheologiei cât și cea a geografiei consemnate poate susține anumite referințe biblice ca fiind veridice și temeinice.

Apoi se poate spune că, deși ființa umană – prin propria persoană – vorbește despre un Creator, revelația prin Scriptură clarifică acest orizont după cum se poate citi în Faptele Apostolilor 17.26-27: „El a făcut ca toți oamenii ieșiți dintr-unul singur să locuiască pe toată fața pământului; le-a așezat anumite vremuri și a pus anumite hotare locuinței lor, ca ei să caute pe Dumnezeu și să se silească să-L găsească bâjbâind măcar că nu este departe de fiecare din noi”.

Textul de mai sus afirmă că expansiunea demografică și civilizațiile sunt intervenția lui Dumnezeu și de asemenea tot El a făcut ca omul să caute Divinitatea. Se vorbește despre o „bâjbăială” umană ca urmare a revelației generale cu care omul intră în contact conștient. Însă Biblia are meritul și menirea de a-l trece pe om din tărîmul neclarului în teritoriul lucrurilor clare și luminoase care îl conduc înspre Dumnezeu.

Psalmul 119.105: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea”.

  • Are un rol de aprofundare

Numai prin intermediul Sfintelor scripturi putem înțelege într-un mod obiectiv

  • Persoana și caracterul lui Dumnezeu.
  • Sensul vieții umane

Deși prin intermediul Revelației Generale, cele două de mai sus pot fi intuite prin intermediul Textului Revelat se produce aprofundarea acestor subiecte.

Legat sensul vieții umane vom aminti următoarele versete biblice:

Psalmul 19.1: CERURILE SPUN SLAVA LUI DUMNEZEU ȘI ÎNTINDEREA LOR VESTEȘTE LUCRAREA MÂINILOR LUI.

Isaia 6.3: TOT PĂMÂNTUL ESTE PLIN DE MĂRIREA LUI

Isaia 43.20: FIARELE CÂMPULUI MĂ VOR SLĂVI…

Psalmul 96.3: POVESTIȚI PRINTRE NEAMURI SLAVA LUI, PRINTRE TOATE POPOARELE MINUNILE LUI.

Întreaga creație în frunte cu ființa umană au ca scop al existenței, reflecția slavei  și maiestății lui Dumnezeu.

Atât Marele Catehism de la Westminster cât și Catehismul mic spun că scopul principal și cel mai înalt al omului este să ii dea slavă lui Dumnezeu și să se bucure de El pe veci, astfel că vom conchide afirmând că scopul nostru unic și ultim este să-I dăm slavă lui Dumnezeu – să sărbătorim și să oglindim slava Lui.[8]

  • Începuturile istoriei (familia ca și structură și principiu al existenței, civilizații, obiceiuri, cultură și limbaj, direcția și alternativa umanității pentru prezent și viitor)
  • Are un rol transformator / mântuitor

Credința vine în urma auzirii iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos”, Romani 10.17.

Și voi după ce ați auzit Cuvântul Adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), ați crezut în El și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit”, Efeseni 1.13.

Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede…”, Romani 1.16.

Vom dezvolta în continuare versetul 15 din Romani 2: „și ei dovedesc că Lucrarea Legii e scrisă în inimile lor fiindcă despre lucrarea aceasta mărturisește cugetul lor și gândurile lor, care sau se învinovățesc sau se dezvinovățesc între ele”. Acum dacă omul poate deveni vinovat fără Lege, sugerează, oare, Pavel că ei ar fi putut îndeplini cerințele Legii? Evident nu, din moment ce lucrul acesta nu e posibil nici pentru cei care au Legea (ea fiind un Îndrumător spre Hristos), astfel pornind de la Revelația din natură (Romani 1) omul ajunge la concluzia că există un Dumnezeu iar pornind de la revelația din el însuși (Romani 2) că nu trăiește la standardul cerut; în Romani 3 se sugerează că toți sunt pierduți (toți beneficiind de revelația generală), iar în Romani 10 se vorbește despre necesitatea predicării Evangheliei pentru mântuire.[9]

Așadar deși ipotetic omul poate ajunge la Dumnezeu prin Revelația Generală, în mod practic nimeni nu a făcut-o, ci a fost necesară proclamarea Evangheliei, adică Revelația Specială.

Biblia ar putea fii numită Cartea Mântuirii tocmai pentru că îl direcționează pe om spre Hristos. Dacă cineva l-ar scoate din Biblie pe Domnul Isus și salvarea oferită de El, Scriptura ar deveni imediat o carte a disperării care ne-ar arăta mereu numai standardul înalt al preceptelor divine și continua și vinovata noastră neputință de a le îndeplini.[10]

  • Are un rol educator/ autoritar

Biblia este singura normă și regulă de credincioșie și purtare ea fiind „DREPTARUL ÎNVĂȚĂTURILOR SĂNĂTOASE…”, 2 Timotei 1.13

  • Are un rol etern.

Prin această idee se afirmă validitatea continuă a adevărurilor revelate. Mântuitorul spunea: „Cerul și pământul vor trece dar Cuvintele Mele nu vor trece”, Marcu 13.31.

Apoi subliniem faptul că prin intermediul scripturii suntem edificați constant și consistent.

Însă rolul de seamă e faptul că prin aplicarea învățăturilor biblice individul poate ajunge în gloria cerească.

2 Petru 1.5, 11-12: „De aceea dați-vă și voi toate silințele ca să uniți cu credința voastră fapta; cu fapta cunoștiința… În adevăr în chipul acesta vi se va da din belșug intrare în Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. De aceea voi fi gata să vă aduc totdeauna aminte de lucrurile acestea măcar că le știți și sunteți tari în adevărul pe care-l aveți.”

ÎN ÎNCHEIERE:

Deși căile revelației speciale sunt:

  • Sorțul
  • Urim și Tumim (probabil două pietre prețioase care erau folosite pentru tragere la sorți)[11]
  • Visele
  • Vedeniile
  • Teofaniile
  • Îngerii
  • Profeții
  • Isus Hristos

tot ceea ce este necesar pentru cunoașterea și mântuirea noastră a fost consemnat în Sfânta Scriptură. Astfel, spunem că Biblia este cel mai cuprinzător mijloc de revelație, căci ea conține descrierea sau relatarea multor alte metode sau căi ale revelației, ea fiind atât relatarea unor aspecte ale revelației speciale, cât și ea însăși este o revelație.[12]

Revelația prin Scriptură se folosește de:

  • Evenimente istorice prin care Dumnezeu și-a revelat voia, planul ori caracterul.
  • Limbajul – unul înțeles de publicul larg. Ca și exemplu se poate aminti scrierea cărților în greaca koine – limba poporului.
  • Întruparea Mântuitorului – De vreme ce Dumnezeu nu are formă umană, umanitatea lui Hristos reprezintă în mod necesar o mediere a revelației divine, adică ea a fost mijlocul prin care a fost exprimată revelarea Divinității.[13] Evrei 1.1-2.

Revelația generală, așa cum deja a fost afirmat, se vede în:

  • Natură
  • Istorie
  • Ființa umană,

Revelația prin Scriptură parcurge în desfășurarea ei atât informații revelate cu privire la creație (natură), cu privire la anumite popoare și secvențe istorice (istorie) cât și cu privire la cum și de ce a fost alcătuită ființa umană de către Dumnezeu (ființa umană).

Având în minte faptul că revelația este progesivă, putem înțelege descoperirea de Sine a lui Dumnezeu în natură, istorie și ființa umană ca și etape înspre revelația fundamentală și superioară – Sfânta Scriptură. Acestea două se întrepătrund și se completează reciproc, cea mai de seamă și articulată revelație fiind cea Specială.

CUPRINS:

1.            CE ESTE REVELAȚIA ……………………………………………………………………………………………….pag.1.

2.            IMPORTANȚA REVELAȚIEI ……………………………………………………………………………………..pag.1.

a.            Revelația este instrumentul cunoașterii de Dumnezeu.

b.            Revelația este instrumentul prin care Dumnezeu ne conduce spre mântuire.

c.            Revelația este instrumentul harului Divin.

d.           Revelația este instrumentul cunoașterii a trecutului, prezentului și viitorului uman în raport cu

voia și caracterul sfânt al lui Dumnezeu.

3.            CLASIFICAREA  REVELAȚIEI …………………………………………………………………………………….pag.2.

4.            RELAȚIA DINTRE REVELAȚIA GENERALĂ ȘI SFÂNTA SCRIPTURĂ …………………………………pag.3.

a.            Are un rol complementar

b.            Are un rol de aprofundare

c.            Are un rol transformator / mântuitor

d.            Are un rol educator/ autoritar

e.            Are un rol etern.

ÎN ÎNCHEIERE …………………………………………………………………………………………………………………..pag.5.


[1] https://prosanthropos.wordpress.com/2010/01/26/revelatia-divina-supranaturala-scurte-consideratii/ la data de 25/06/2021

[2] Daniel Kauffman, „DOCTRINELE BIBLIEI”, Ed. Christian Aid Ministries, 2008 p. 128.

[3] Millard J. Erickson, „TEOLOGIE CREȘTINĂ”, Ed. Cartea Creștină, Oradea, 2004 p.137.

[4] Ray Comfort, „DUMNEZEU UN CREDE ÎN ATEI”, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2009, p.29.

[5] Ibid, p.60.

[6] Ibid, pp. 40-41

[7] Millard J. Erickson, „TEOLOGIE CREȘTINĂ”, Ed. Cartea Creștină, Oradea, 2004 p.158.

[8] Jhon MacArthur, „EVANGHELIA DUPĂ PAVEL”, Ed. Scriptum Oradea, 2017, p.218

[9] Millard J. Erickson, „TEOLOGIE CREȘTINĂ”, Ed. Cartea Creștină, Oradea, 2004, pp.153-154.

[10] J.C. Wenger, „INTRODUCERE ÎN TEOLOGIE”, Ed. Christian Aid Ministries, Ohio, 2005, p.43.

[11] Charles C. Ryrie, „TEOLOGIE ELEMENTARĂ”, Ed. BEE Internațional, Dallas, Texas, 1993, p.65.

[12] Ibid, p.67.

[13] Millard J. Erickson, „TEOLOGIE CREȘTINĂ”, Ed. Cartea Creștină, Oradea, 2004, p.169.

Alb absolut

Doamne, ce fericit sunt în seara asta
Fără pretenții și dezbrăcat de ambiții,
Țin în brațe pisica cea mai albă…
Cea mai albă bucurie visată de toți obosiții.

Și din câte nuanțe ne poate da albul
Numai nuanța mea e nuanța fericirii;
Sub plapuma interiorizării personale…
Degust interiorizarea de pe-altarul iubirii.

Mai suplu și zvelt în gândire mă simt,
În alb se întrevede orizontul meu tot;
Pădurea cu flori și cu ape e albă și ea..
În ea văd lumina venind din sfântul chivot

Doamne, ce fericit sunt în seara asta
Aproape c-aș vrea să nu mai adorm,
Și dacă totuși, în alb mă-nvelești și mă culc…
Sigur, până dimineață, în alb absolut mă transform.

Epistola Păstorului…

E Sâmbătă… E ziua de agitație pentru păstori…

E ziua când vreau să scriu ceva despre epistola păstorului. Nu despre predica lui, nici despre doctrina lui, nici despre metodele lui de lucru… Epistola păstorului e harul și provocarea pe care ne-o lasă Dumnezeu, să putem scrie și noi ceva: Canonul Bibliei este complet dar „epistolele” încă se scriu…

2 Corinteni 3:3: Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă* de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe nişte** table de piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne.

Biserica e epistola păstorului. Pardon, e al lui Hristos, păstorii sunt numai scribii de fapt… Nu scriem cu cerneală ci prin Duhul Sfânt…

Inima e materialul pe care se scrie… S-a scris pe piatră, s-a scris pe suluri de piele, apoi pergament iar acum încă se scrie…pe inimi …

Păstorul e acea persoană care… îți scrie în inimă !

Și întreb în sensul ideilor de mai sus: DE CE NU MAI SCRIU PĂSTORII EPISTOLE ?

  1. Pentru că nu e păstor adevărat. – dacă nu ai o inimă de păstor, nu poți avea „o lucrare” de păstor…
  2. Pentru că nu umblă sub călăuzirea Duhului Sfânt – epistola e a lui Hristos, „cerneala” e Duhul Sfânt, păstorul e doar copistul. Nu trebuie să fii original, aici, nici nu ai cum ci trebuie doar să împlinești versetul care spune „cine are urechi să asculte ce zice Bisericilor Duhul”…
  3. Pentru că nu e ancorat în Scriptură – lucrarea Duhului Sfânt e de a ne călăuzi în tot adevărul…spuneți oamenilor adevărul Scripturii prin călăuzirea Duhului Sfânt, nu ideile veacului secular și ideile culturii dezbrăcată de o etică moral creștină… Dacă predici cultura…nu scrii o epistolă a lui Hristos…și îngrozește-te și reanalizează-te în lumina versetului biblic care spune că „”NOI NU STRICĂM CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU CUM FAC CEI MAI MULȚI…” (2 Cor.2.17)
  4. Pentru că și-a pierdut mărturia. – A scrie ceva in inima cuiva vorbește despre o influență creștină. Influența sau puterea de aimpacta inimi – nu doar de a gâdila urechi – o ai atunci când ai mărturie. Când ți-ai pierdut mărturia, ți-ai pierdut „epistola”…
  5. Pentru că unii se împietresc – desensibilizarea patrunde și în adunare, impietrirea prin înselăciunea păcatului cucerește teren…. și uite așa păstorul nu-ți mai poate scrie în inimă aproape nimic… Poate că de asta de multe ori pleci acasă de la închinare, spunând că „n-ai rămas cu nimic…”Ca și slujitor fac un apel la tine: lasă-mă să scriu pe inima ta…

Cu ce epistolă voi merge la Dumnezeu?

Fie ca ceea ce scriem – în calitate de slujitori – să fie în adevăr o epistolă a lui Hristos și nu a lumii.

Și apropo, drag suflet credincios, CE MAI SCRIU SLUJITORII BISERICII UNDE EȘTI MEMBRU, ÎN INIMA TA ?!

CÂND TACE DUMNEZEU?

La provocarea unui coleg de slujire, ma pun la masa de lucru pentru a crea acest draft. Nu, nu e varianta finala ci doar un produs brut care necesită încă multă șlefuire teologică și muncă de cercetare.

Apoi trebuie să spun că e scris în viteză, deci depășiți eventualele greșeli ortografice și de structură a propoziției…

Ca principiu de bază scopul Scripturii, al Jertfei lui Hristos și al Revelației Generale este de a ne transmite mesajul suveranității și al reconcilierii pe care le avem în Dumnezeu. Toate acestea ne spun că Dumnezeu vrea să vorbească cu noi…El inițiază și susține o relație cu partea creată…

….

Când tace Dumnezeu – iată o întrebare care pentru unii a devenit o realitate de beton, impenetrabil de rațiunea noastră neputincioasă…și totuși CÂND TACE DUMNEZEU???

  1. DUMNEZEU TACE ATUNCI CÂND EXISTĂ PĂCAT.

Isaia 59 – ne prezintă ideea cu zidul de despărțire creat de păcatele noastre.

  1. DUMNEZEU TACE ATUNCI CÂND DEJA A VORBIT

În zadar vor căuta unii voia lui Dumnezeu în altă parte când acele lucruri au fost de mult revelate în Scripturi. Am citit despre cineva care ani de zile nu a participat la Masa Domnului pe motiv că Domnul nu i-a pus pe inimă să facă acest lucru și e clar că Dumnezeu nici nu avea de gând să ii pună pe inimă s-o facă pentru că El a zis clar prin Cuvânt: „SĂ FACEȚI ACEASTA SPRE POMENIREA MEA” LUCA 22.19.

Sau mai apar ciudățenii de genul: e voia Domnului să mă căsătoresc cu X dacă el nu e creștin? La această întrebare deja Biblia a dat răspunsul.

  1. DUMNEZEU TACE ATUNCI CÂND ORICUM NU ASCULTĂM

Romani 1 – spune că

Au trecut de la slava lui Dumnezeu – deci de la o relație autentică și glorioasă la una de formă (icoană) și libertină. Ce face Dumnezeu? Tace. I-A LĂSAT….!

  1. DUMNEZEU TACE ATUNCI CÂND E PREA MULT ZGOMOT

Sunt atâtea voci care ne strigă și ne cer atenția încât acest vacarm și conglomerat de sunete și chemări fac ca mesajul lui Dumnezeu pentru noi să fie insesizabil măcar că el e acolo. Expediatorul și-a trimis scrisoarea dar destinatarul e prea ocupat să o deschidă.

  1. DUMNEZEU TACE ATUNCI CÂND NU ÎL CĂUTĂM PRIN INTERMEDIUL LUI HRISTOS.

Domnul Isus a făcut posibil dialogul și relația noastră cu Tatăl. Ne-având-ul pe Hristos Mijloc și Liant de legătură, Acea binecuvântată scară despre care vorbește Domnul lui Natanael, și care unește cerul cu pământul în viața noastră devine inexistentă pentru că scara e Însuși Hristos. „NIMENI NU VINE LA TĂTĂL DECÂT PRIN MINE”

APENDICE:

Țefania 3.17

17Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău*, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura** de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de veselie pentru tine.”

Atunci când își manifestă prezența (în mijlocul tău), atunci când se bucură de noi, – ei bine – atunci – cred că toată aceată relație dintre noi și Dumnezeu se transferă dincolo de sfera cuvintelor și folosește ocazional sfera tăcerii; o satisfacție încărcată de bucurie dincolo de care, Dumnezeu nu mai simte nevoia să adauge nimic. Moment în care pe plan uman, conștiința nu își mai reproșează nimic și așa ca și apostolul Pavel nu ai nimic împotriva ta pentru care să te judeci.

Tema o voi limita la aceste considerente deși rămâne un subiect deschis și nefinalizat…îl veți completa voi acest subiect prin meditație și devoțiune personală…