Ion-Ilie NICA

CUPRINS

I.       CE ESTE UN LIDER ………………………………………………………………….p.3

a.     Liderul creștin

b.     Voia lui Dumnezeu

c.     Timpul lui Dumnezeu

d.     La dispoziția lui Dumnezeu

e.     Recunoașterea Bisericii lui Dumnezeu

II.      DOMENII DE LIDERSHIP ECLESIAL………………………………………..p.4

III.     CALITĂȚI ESENȚIALE PENTRU UN LIDER……………………………..p.5

1.      Chemarea în slujire

2.      Caracterul slujitorului

3.      Coordonatele slujirii

4.      Colegialitatea în slujire

a.     Cordialitatea acestuia

b.     Munca în echipă și delegarea activităților

c.     Facerea de ucenici slujitori.

5.      Credincioșia slujitorului

a.     Cunoașterea Scripturii

b.     Perseverența în rugăciune

c.     Viața de familie

d.     Pasiune pentru predicare / obiectul slujirii

e.     Comunitatea de credincioși

  1. CE ESTE UN LIDER

Un lider e o persoană care conduce. Astfel își poate gestiona provocările personale ale vieții și îi poate ajuta și pe ceilalți să facă același lucru. Liderul e acea persoană care inspiră încredere, respect și potențial.

Liderul este o persoană care a reușit, prin acțiunile sale, să câștige respectul celor din jur, astfel încât să fie creditat, recunoscut și mai ales urmat, astfel, Leadershipul reprezintă o combinație omogenă de viziune și strategie.[1]

Liderul creștin este acea persoană aflată în voia lui Dumnezeu, în timpul lui Dumnezeu, la dispoziția lui Dumnezeu, slujind sub recunoașterea și zidirea Bisericii lui Dumnezeu.

  1. Liderul creștin

Privind la Mântuitorul, exemplul și argumentul suprem pentru conceptul de lider creștin, se va spune că atunci când și-a chemat ucenicii, i-a chemat să-L urmeze nu să fie deschizători de drumuri, deși creștinismul a fost o deschidere spre ceva cu totul nou. Prin urmare chemarea de a deveni ucenic are a face cu urmarea Liderului, Evrei 12:2.

În profeția lui Zaharia redată în Matei 2 scrie astfel: „Și tu Betleeme, țara lui Iuda nu ești nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieși o Căpetenie care va fi Păstorul poporului Meu Israel”, Matei 2.6.

  • Voia lui Dumnezeu

Într-o vreme în care voia lui Dumnezeu se prăbușește în derizoriu, liderul autentic va implementa standardul lui Dumnezeu prin predicare și abordare.

George Bârna, un cercetător creştin bine cunoscut, relatează că cei ce merg la biserică regulat sunt şocant de asemănători cu restul populaţiei în ori¬care dintre domeniile:

27% necreştini, 23% creştini au cumpărat bilet la loterie săptămâna trecută;

87% necreştini, 76% creştini au vizionat în ultimele trei luni filme din categoria PG-13 sau R (filme cu conţinut extrem de murdar, n. ed.);

23% necreştini, 27% creştini sunt divorţaţi.[2]

Într-un astfel de pericol vocea liderului trebuie să fie clară, biblică și motivantă pentru implementarea unui standard înalt.

  • Timpul lui Dumnezeu

Domnul Isus Hristos a venit să lucreze relaizarea mântuirii, „la împlinirea vremii”.

Romani 5:6. (traducerea NT pe înţelesul tuturor): Când eram noi total neputincioşi, fără nici o posibilitate de scăpare, Cristos a venit exact la timpul potrivit şi a murit pentru noi, păcătoşii, cărora nu ne păsa de El.

De mai multe ori a afirmat „Nu Mi-a sosit ceasul”, iar în Ioan 17.1 citim, „Tată a sosit ceasul”. Deoarece orice lucru, Dumnezeu îl face frumos la vremea lui, devine esențial ca leaderșhip-ul creștin să urmărească orarul lui Dumnezeu nu un trend al vremii sau o ambiție personală a cuiva.

  • La dispoziția lui Dumnezeu

Liderul creștin are o dedicare plenară și întotdeauna se pune la dispoziția lui Dumnezeu. De fapt în această matrice de gândire trebuie făcut totul. Tot ce face ca lider face pentru Dumnezeu.

  • Recunoașterea Bisericii lui Dumnezeu

Biserica va recunoaște un lider adevărat și îl va urma. Chemarea lui Dumnezeu în lucrare a cuiva deși este personală, totuși devine vizibilă.

Fapte 13.2: Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte* pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la** care i-am chemat.”

Dumnezeu cheamă oamenii în lucrare iar Biserica îi certifică și acreditează.

  1. DOMENII DE LIDERSHIP ECLESIAL

În Scriptură noțiunile păstor, prezbiter, episcop sunt sinonime, astfel prezbiterul este un supraveghetor, păstorul un conducător, iar episcopul având aceiași responsabilitate. Denumirile acestea desemnează una și aceiași persoană. Episcop și prezbiter – două cuvinte folosite pentru lider; prezbiter – se referă la demnitate și statut iar episcop – se referă la activitate și îndatorire.[3]

În Faptele Apostolilor 20:17,28 Pavel îi descrie pe presbiterii de la Efes ca episkopoi; el spune că Duhul Sfânt i-a făcut supraveghetori ai turmei şi am putea spune că aceasta ne dă de înţeles că abia acum, în absenţa lui, aveau ei să preia îndatoririle episcopale pe care le-a îndeplinit până atunci Pavel.[4]

Domeniile de slujire însă sunt și altele decât cele de păstorire a bisericii.

Paul Tournier spune că există două lucruri pe care nu le putem face singuri, unul este să ne căsătorim și celălalt este să fim creștini.[5] Pe cale de consecință, creștinismul implică o comunitate și fiecare domeniu al ei de activitate poate deveni un cadru de slujire.

De la pastorație, administrație, domeniul financiar-contabil, lucrare cu tineretul, grupuri de laudă și închinare ori de misiune, lucrarea cu copiii, lucrarea de coordonare a grupurilor mici, lucrarea cu surorile și până la echipe de voluntariat și acțiuni sociale, toate acestea comportă ideea de lucrare în care e necesară coordonarea și implicarea cuiva dedicat și recunoscut sub numele de responsabil sau lider al lucrării respective.

Ideea ca un om să le facă pe toate este străină de Biblie și practic imposibil de realizat. Vorbind despre ce poate face un lider, Bill Lawrence spune: „trebuie să aducem prânzul nostru de băiețel, să-l punem în mâinile Sale …dacă ne bazăm pe resursele noastre înseamnă că avem o inimă împietrită”.[6]

În lumina celor spuse mai sus, Biserica trebuie să asigure un echilibru al slujirii în care fiecare lider spiritual să poată funcționa într-o structură care îi asigură echilibru și control, („Cât despre proroci să vorbească doi sau trei și ceilalți să judece”, 1 Cor.14.29).[7] După principiul fundamental al preoției universale devine inevitabil cel de-al doilea, anume Duhul Sfânt împarte daruri de slujire tuturor credincioșilor din adunare, aceste daruri având nevoie de structuri de funcționare care să permită o bună desfășurare a acestora.

  1. CALITĂȚI ESENȚIALE PENTRU UN LIDER

În Psalmul 40.8, vorbind profetic despre slujirea Mântuitorului, e scris „Vreau să fac Voia Ta Dumnezeule și Legea Ta e în fundul inimiii mele” Iar în evanghelii la botez, Tatăl a făcut această declarație despre Fiul: „Acesta este Fiul Meu în care Îmi găsesc toată plăcerea Mea”. Dincolo de intenționalitatea de a face voia lui Dumnezeu, liderul trebuie evaluat.

Cum se poate evalua într-un mod onest calitatea slujirii și prin ce ochelari ar trebui privit acest tipar al liderului autentic? În rândurile următoare se va încerca o creionare a unui model de evaluare a liderului creștin.

  1. Chemarea în slujire

Fiecare lider de pe paginile Scripturii a avut parte de o chemare specială înainte de a se apuca de domeniul slujirii sale. Dumnezeu cheamă iar individul răspunde acestei chemări. Chemarea devine în timp vizibilă și pentru ceilalți. Pe un anumit segment se vor observa la individul chemat, aptitudini și deprinderi esențiale care îl vor delimita de ceilalți nechemați.

În Marcu 10.40, Mântuitorul spunea celor dornici de afirmare (Iacov și Ioan): „Dar cinstea de a ședea la dreapta sau la stânga Mea nu atârnă de Mine S-o dau, ci ea este numai pentru aceia pentru care a fost pregătită”. În Good News Bible versetul 40 este tradus astfel: „Dumnezeu este Cel care dă aceste poziții acelora pe care El i-a pregătit pentru ele”.

Dacă „o cetate așezată pe munte nu poate să rămână ascunsă”, nu ne imaginăm că un om chemat la o lucrare nu va ajunge să fie cunoscut pentru lucrarea la care a fost chemat. 1 Sam.3.20: „Tot Israelul…a cunoscut că Domnul pusese pe Samuel proroc al Domnului”.

  • Caracterul slujitorului

În Marcu 10.38, în contextul cererii lui Iacov și Ioan, Mântuitorul întreabă: „Puteți voi să beți paharul pe care am să-L beau Eu?” Prin aceasta dorind să le spună că lucrarea pentru Dumnezeu presupune suferință și un preț care trebuie plătit. Cei care râmân în jugul slujirii plătind prețul care li se cere dau dovadă de un caracter care îi acreditează și mai mult pentru ceea ce fac.

În 1 Timotei 3 se specifică clar că dacă dorește cineva să fie episcop dorește un lucru bun dar trebuie ca liderul creștin să fie confirmat și evaluat prin prisma caracterului său, 1 Tim. 3.1-7.

Așadar aici se vorbește despre mărturia liderului creștin pentru că pasajul de mai sus subliniază că doar cu dorințe bune nu poți să faci lucrarea lui Dumnezeu.

1 Tim. 3.7: „Trebuie să aibă și o bună mărturie din partea celor de afară pentru ca să nu ajungă de ocară și să cadă în cursa Diavolului”. Cursa Diavolului este de a distruge eficiența unui mandat de slujire prin distrugerea mărturiei publice.

  • Coordonatele slujirii

În Marcu 10.42-43, Mântuitorul subliniază că tiparul conducerii din lume și societate nu trebuie reprodus în tiparul de conducere din Biserică. „Între voi să nu fie așa”, spunea Domnul Isus. Leaderșhipul lumesc nu poate fi niciodată modul de conducere al oamenilor pe care îi ridică Dumnezeu.

Astfel coordonatele slujirii nu vor privi la rezultatele numerice ci la roadele calitative a caracterului celor slujiți.

Liderul nu va fi animat de popularitate ci de dorința de a practica și de a insufla și altora dorința de pocăintă practică.

Unii sprijină experiența în detrimentul teologiei spunând că ceea ce au simțit ei e ceva real pe când celelalte sunt cuvinte aranjate să sune frumos. C.S. Lewis compară domeniul experențial și pe cel teologic cu cineva care privește Atlanticul în mod experențial iar apoi privește o hartă a Atlanticului. În timp ce experiența poate fi un crâmpei izolat, harta potrivește laolaltă toate experiențele individuale diferite, așa că dacă vrei să mergi undeva (nu doar să vezi ceva), harta este absolut necesară.[8]

Liderul se va ancora astfel în cunoașterea Scripturii fără de care nu va reuși să slujească eficient.

Mate 28.19-20: „Faceți ucenici …și învățati-i să păzească tot ce V-am poruncit…”

  • Colegialitatea în slujire

Aici criteriul de evaluare al liderului este

  1. Cordialitatea acestuia

O persoană în care se află dragostea lui Hristos va emana acea dragoste spre alții. Ioan este cunoscut în Biblie cu porecla de fiu al tunetului dar devine ulterior un apostol al iubirii. Iată ce spune: „copilașilor să nu iubim cu vorba nici cu limba ci cu fapta și cu adevărul”, 1 Ioan 3.18

  • Munca în echipă și delegarea activităților

Cel care reușește să facă lucruri bune prin intermediul altora exercită cel mai bun mod de conducere, în acest sens Dwight L. Moody a spus că mai degrabă ar pune o mie de oameni să muncească decât să facă munca a o mie de oameni.[9]

Moise la sfatul socrului său și-a delegat din sarcini spre alții, Exod 18.1-27 și în felul acesta lucrarea

s-a eficientizat. Atunci când a spus „Mare este secerișul dar puțini sunt lucrătorii”, Mântuitorul le-a dat putere ucenicilor și i-a trimis în lucrare. Până la urmă acesta a devenit un tipar pentru toți creștinii și astfel putem afirma că „suntem împreună lucrători cu Dumnezeu”. Principiul delegării e unul biblic și sănătos. Pavel l-a lăsat pe Tit în Creta ca să „așeze în rânduială ce mai rămâne de rânduit”, Tit 1.5. Prin procedura delegării, se multiplică timpul disponibil pentru lucrare, se dezvoltă încrederea, și se creează un cadru propice pentru dezvoltarea potențialilor slujitori.

F.A. 6.1-6, e pasajul delegării spre diaconi a lucrurilor administrative. Făcând asta, lucrarea apostolilor nu a avut de suferit ci din contră, le-a permis să se focalizeze pe Cuvânt și rugăciune.

  • Facerea de ucenici slujitori.

Lângă Moise, vedem un Iosua, lângă Ilie vedem un Elisei, lângă Pavel un Timotei. Credincioșii maturi îi ajută și pe alții să ajungă la maturitate.

Efeseni 4.11-14a).

11.Şi El* a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evanghelişti**, pe alţii păstori† şi învăţători††

12.pentru* desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru** zidirea trupului† lui Hristos,

13.până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi* a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare**, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos;

14.ca să nu mai fim copii

Mântuitorul a investit în ucenici și orice lider responsabil va crește viitori lideri.

Phillips Brooks a punctat foarte bine atunci când a spus: „Ne extindem autoritatea ca să acopere atât de multe chestiuni încât se subțiază și nu va mai acopri cum trebuie absolut nimic.”[10] Pe cale de consecință cordialitatea, delegarea și ucenicizarea devin indispensabile pentru un slujitor creștin care vrea să devină eficient.

  • Credincioșia slujitorului

Dumnezeu caută lideri în care să poată avea încredere. Majoritatea bărbaților sunt atât de cufundați în nisipurile mișcătoare ale lipsei de onestitate, încât un bărbat obișnuit, care e muncitor și onest, pare deosebit pentru Dumnezeu; Dumnezeu te va folosi dacă va știi că poate avea încredere în tine. Ești gata?[11]

Credincioșia liderului trebuie să se reflecte în stabilitatea lui vis-a-vis de valorile asumate ale vieții creștine.

Peste noapte au apărut tot felul de stratageme  promițătoare de succes și de creștere eclesială, totuși cea mai sănătoasă abordare, datorită căreia un lider va fi evaluat, este această disciplină a consecvenței și credincioșiei. Mântuitorul va spune la final „bine rob bun și credincios”.

Marius Cruceru spunea la un moment dat într-un articol, următoarele lucruri referitor la metode și strategii noi în leadership:

Biserica nu creşte în „cinci paşi”, „şapte zile”, „40 de zile”, ci atunci cînd Duhul bate de unde vrea şi încotro vrea şi cum vrea… Biserica creşte cu post, rugăciune, cititul Scripturii, părtăşie duhovniceacă şi Euharistie. Ia imaginaţi-vă programul lui ….. nu ştiu cui… implementat la Cacuciu Vechi. La Cacuciu Vechi merge cu cele cîteva vechi metode: postul, rugăciunea, citirea Scripturii şi predicarea curată a Cuvîntului.

Cu vechile metode a crescut Biserica lui Cristos, Apostolul Pavel a acoperit cu vestirea Evangheliei un teritoriu aproximativ egal (da, spuneţi că nu se pune marea, da ştiu) cu cel al Statelor Unite, dar fără telefon mobil, internet, avion, maşină, videoproiectoare şi a scris cîteva cărţi care au marcat destinul intelectual al omenirii mai dihai decît scrierile lui Platon şi Aristotel nu la băi, ci încarcerat, pe piatra rece, bolnav de reumatism şi conjunctivită cronică.

„să luăm crucea cea veche pentru a recîştiga puterea cea veche….”spunea Tozer

Despre noile metode? „Toate-s vechi şi nouă-s toate… „[12]

  1. Cunoașterea Scripturii

La fiecare ispită a celui rău, Mântuitorul a răspuns cu fraza „este scris”. Când cunoști ce este scris, ispitele cu care Diavolul asaltează lucrarea cuiva, devin cu putință de învins și date în vileag.

Coloseni 3.16: Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi în toată înțelepciunea.

Un păstor trebuie să studieze cu devotament și atenție Cuvântul lui Dumnezeu și toate acela materiale care îl pot ajuta în lucrarea sa, pentru că un păstor leneș în studiul său este o rușine la amvon.[13]

  • Perseverența în rugăciune

Atunci când și-a început lucrarea publică, Mântuitorul a petrecut 40 de zile în post și rugăciune. Înainte de Calvar se roagă iar pe toată durata slujirii Sale apar mai multe menționări ale faptului că se ducea în locuri pustii și se ruga acolo. Evrei 5.7: „El este Acela care în zilele vieții Sale pământești, aducând rugăciuni și cereri, cu strigăte mari și cu lacrimi…

Rugăciunea e modul de întreținere a relației personale cu Dumnezeu iar disciplina în rugăciune e cea mai autentică formă prin care un slujitor își exprimă dependența de Dumnezeu.

Poate că persoana cu cele mai multe probleme în Scriptură a fost regele David, totuși el a apela întotdeauna la Dumnezeu. Ps.57.2: „Eu strig către Dumnezeu, către Cel PreaÎnalt, către Dumnezeu care lucrează pentru mine.” În mijlocul nenorocirilor, David strigă spre Dumnezeu. Păstorul care nu strigă spre Dumnezeu, fie este orb și nu vede nenorocirea venind și amenințând turma lui Hristos, fie este mândru.

Disciplina rugăciunii vorbește despre o viață  răstignită, despre o persoană care umblă prin Duhul nu prin firea pământească. Înainte de a-i trimite în slujire pe ucenici, Mântuitorul le-a spus să aștepte revărsarea Duhului Sfânt. Despărțiți de El nici un lider nu poate face nimic, (Ioan 15.5). El este Vița iar noi mlădițele, adică suntem mijloacele prin care El se exprimă în lumea noastră. 

  • Viața de familie

Una din condițiile majore pentru trierea celor care aspiră la slujirea de episcop este domeniul familiei, 1 Tim. 3. Este clar că abilitatea unui om de a se ocupa de propria-i căsătorie și casă sunt un  indicator în ce privește abilitatea sa de a conduce o biserică locală.[14]

Calitatea administrării familiei și direcționării ei, devine un factor previzibil pentru ceea ce va fi calitatea administrării și direcționării (spirituale, morale și financiare) a bisericii.

  • Pasiune pentru predicare / obiectul slujirii

Cine este chemat la o slujbă să se țină de slujba lui”, Romani 12.7.

Mesajul transmis oral este metoda clasică prin care Dumnezeu și-a exprimat voia în cursul istoriei și a rămas o modalitate esențială de transmitere a Cuvântului în interiorul adunării.

Dumnezeu a creat lumea fizică prin rostirea cuvântului iar înnoirea spirituală și multiplicarea spirituală a comunității de credincioși se face tot prin metoda rostirii Cuvântului.

De la Enoh, al 7-lea patriarh care a profețit, la Noe, un propovăduitor al neprihănirii (2 Petru 2.5), la Moise și Iosua, la Samuel, apoi, care a predicat în câmpia de la Ghilgal, la Ilie pe Carmel, Iona pe străzile Ninivei, Ezra, Neemia, la Domnul Isus în lucrarea și activitatea Sa, la ucenicii și urmașii acestora și până în zilele noastre, predicarea ca metodă de transmitere a mesajului divin este o evidență care nu poate fi contestată. C.H. Spurgeon spunea: „ar fi foarte ușor de dovedit faptul că trezirile religioase au fost însoțite – dacă nu cauzate – de multe predici în aer liber”.[15]

Predicarea rămâne un instrument semnificativ pe care Dumnezeu continuă să îl folosească sub îndrumarea Duhului Sfânt pentru a-Și comunica propriul Cuvânt, așa că se poate spune că predicarea a fost și rămâne un barometru important pentru monitorizarea sănătății bisericii de-a lungul secolelor.[16]

Se evaluează un lider după acuratețea mesajului predicat și dedicarea pentru răspândirea acestuia.

  • Comunitatea de credincioși

Priviți la integritatea și fidelitatea unui slujitor și îi veți putea descoperi autenticitatea sau lipsa acesteia. O nouă putere morală va veni în Biserică atunci când vom înceta să propovăduim adaptarea socială și vom începe să propovăduim repudierea socială și purtarea crucii.[17] Ori asta este de fapt o fidelitate asumată față de Hristos. Cine nu e așa, de fapt, nu este slujitor! A fi dedicat unei comunități de credincioși nu înseamnă să faci concesii morale de dragul ei, ci presupune să iubești cu fapta și cu adevărul, adică spunându-i adevărul. Liderul nu va cruța, persoana care trebuie operată dar nici nu va arunca la tomberon, persoana care nu este perfectă. El e legat prin Hristos de comunitatea pe care o slujește.

Cuvântul grecesc pentru păstor din Efeseni 4.12, este katartizo care în greaca clasică înseamnă a pune în ordine iar în Matei 4.21 acest termen se referă la repararea mrejelor de pescuit.[18]  Așadar chemarea liderului e de a-i ajuta pe oameni să devină ceea ce vrea Dumnezeu, ținând cont că are a face cu vieți zdrobite sau cu anumite aspecte ale vieții a celor care compun comunitatea, în care lucrurile s-au deteriorat și nu arată bine.

Despre Domnul Isus, modelul suprem de slujire, Evanghelistul Ioan afirmă următoarele: „ca Cel care știa că I-a sosit ceasul să plece la Tatăl și findcă iubea pe ai Săi, i-a iubit până la capăt”, Ioan 13.1. Dedicarea iubirii față de ceilalți trebuie să se concretizeze în acte de slujire – Mântuitorul spală apoi picioarele ucenicilor – și trebuie să rămână o constantă a vieții liderului creștin.


[1] https://edukiwi.ro/ce-este-si-ce-inseamna-sa-fii-lider/

[2] Jym Cimbala, „Putere Proaspătă”, (Oradea: Casa Cărții, 2002), pp.27-28.

[3] Oswald Sanders, „Călcați pe urmele Mele”, (Cluj: Logos, 1993), p.48.

[4] http://dictionarbiblic.blogspot.com/2011/11/episcop.html

[5] Philip Yancey, „Biserica Frustrare și Împlinire”, (imișoara: Noua Speranță, 2006), p.41

[6] Bill Lawrence, „Păstorirea Eficientă”, (Oradea: Betania, 2000), p.39.

[7] Daniel Brânzei, „Identitate Creștină în Istorie”, (Michigan SUA: Grand Rapids,1998), p.217.

[8] C.S. Lewis, „Creștinismul redus la esențe”, (Societatea Misionară Română, 1987), p.107

[9] Oswald Sanders, „Călcați pe urmele Mele”, (Cluj: Logos, 1993), p.189.

[10] Derek Tidbal, „Idolii din preajma amvonului”, (Oradea: Casa Cărții, 2013), p.41.

[11] Patrick Morley, „Bărbatul din Oglindă”, (Oradea: Cartea Creștină, 2011), p. 289.

[12] https://mariuscruceru.ro/2010/04/09/noile-metode-de-crestere-a-bisericii-p/

[13] Warren W. Wiersbe, „Fii Credincios”, (Oradea: Cartea Creștină, 2013), p.50.

[14] Opcit, p.49.

[15] Charles Haddon Spurgeon, „Sfaturi pentru predicatori”, (București: Stephanus, 1998), p.222.

[16] Derek Tidbal, „Idolii din preajma amvonului”, (Oradea: Casa Cărții, 2013), p.23.

[17] A.W. Tozer, „Prețul Neglijenței”, (Scheia: Perla Suferinței, 2012), p.60.

[18] Bill Lawrence, „Păstorirea Eficientă”, (Oradea: Betania, 2000), p.84.