În Sfânta Scriptură Dumnezeu se revelează pe Sine ca fiind un Singur Dumnezeu exprimat în Trei Persoane. Dumnezeu este Atotputernic, infinit, Duh și cu toate că Biblia vorbește despre El ca având gură, mâini, urechi, ochi și picioare, trebuie însă menționat că aceste descrieri sunt folosite numai pentru că mintea umană nu poate să conceapă că cineva există fără să aibă o formă vizibilă.[1]

Încă din primele secole dezbaterile teologice au pus în prim plan subiectul Sfintei Treimi. Arie de exemplu, respingea faptul că Fiul, a doua Persoană a Trinității era divin în totalitate; El era cea mai mare dintre creaturile lui Dumnezeu, un arhanghel puternic dar nu Dumnezeu. [2]

Arie a fost condamnat la conciliul de la Niceea în 325 d.H. dar e clar că acest subiect al Treimii a fost în cursul istoriei creștinismului un subiect fierbinte.

Doctrina despre trinitate face creștinismul distinct și unic față de celelalte religii ale lumii tocmai prin această pretenție că Dumnezeu este Unul și totuși există Trei Persoane care sunt Dumnezeu.[3]

Ideea de Trinitate apare în Scriptură în mai multe pasaje, dintre care se vor aminti doar câteva:

  1. Isus e Cuvântul (care e cu Dumnezeu, care este Dumnezeu) Ioan1.1
  2. La botezul Domnului Isus (Matei 3): apare Fiul, Duhul Sfânt și Tatăl vorbind din ceruri.
  3. Făgăduința trimiterii Duhului Sfânt (Ioan 14.26)
  4. Porunca marii trimiteri.

Mântuitorul afirmă: „Eu și Tatăl una suntem” Ioan 10.30

Evrei 1.8: „pe când Fiului I-a zis: scaunul Tău de domnie, Dumnezeule este în veci de veci…”

Scriitorul epistolei către Evrei se adresează unui public evreu îmbibat de monoteism afirmând egalitatea Fiului cu Tatăl.     

În F.A. 5.3 citim: „…pentru ce ți-a umplut Satana inima să minți pe Duhul Sfânt…?”

F.A. 5.4 „…n-ai mințit pe oameni ci pe Dumnezeu.”

2 Cor.3.17: „Căci Domnul este Duhul și unde este Duhul Domnului acolo este slobozenia”.

Pe de-o parte avem unicitatea lui Dumnezeu afirmată în Biblie și de cealaltă parte caracterul Său Triunic.

S-a afirmat că Numele de Creator al lui Dumnezeu „Elohim” – ar fi un plural al maiestății. Totuși în 1953 G.A. F Knight spune că a  susține asta înseamnă a transfera în ebraica veche un mod de gândire modern, întrucât în relatările biblice toți li se adresează la singular împăraților lui Israel și Iuda.[4]

Isus Hristos nu se deosebește de Dumnezeu ca Dumnezeu adică în ce privește Divinitatea ci se deosebește de Tatăl fiind Fiul. [5]

În timp ce Biblia arată că există un singur Dumnezeu, „Scriptura afirmă clar distincţia între persoanele Dumnezeului Suprem.”. În Isaia 6:8, Dumnezeu spune „Pe cine să trimit, şi cine va merge pentru Noi?” Aici, pe de o parte Dumnezeu vorbeşte despre Sine ca „Eu”, iar pe de altă parte ca despre „Noi”. Asta dovedeşte că „Eu” înseamnă „Noi” şi „Noi” înseamnă „Eu”. Atunci, Dumnezeu este singular sau plural? Este un mister. În Geneza 1:26, Dumnezeu vorbeşte iar despre Sine ca „Noi”. În cuvintele Lui divine, unicul Dumnezeu grăieşte frecvent despre Sine ca „Noi”. Acest lucru trebuie să se datoreze celor Trei Persoane ale Dumnezeului Suprem: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.[6] 

Veșnicia Tatălui este veșnicia Fiului și a Duhului Sfânt și cu toate că nici unul nu are prioritate față de Celălalt există o Ordine a respectului și a lucrării, astfel Tatăl trebuie socotit Primul, Fiul este de la El iar Duhul de la amândoi (Rom. Cap. 8 – întâi Duhul lui Hristos, apoi Duhul Celui care L-a înviat pe Hristos).[7]

În prima jumătate a secolului 3 deja existau vii discuții, unii creștini și păgâni acuzând pe alții că se închină la trei dumnezei. Tertulian e unul dintre cei care scrie împotriva lui Praxeus, care nu făcea distincție între Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, socotind că Dumnezeu este o singură persoană. Aici apare pentru prima dată expresia Trinitate, ca echivalent latin la grecescul Trias utilizat deja din secolul 2: Cât despre ordinea numerică și distribuția Trinității, ei presupun că o divizare a Unității, când de fapt Unitatea din care derivă Trinitatea este departe de a fi distrusă, fiind chiar întărită. (Împotriva lui Praxeas 3). De aici teologia creștină se va dinamiza, iar doctrina despre Trinitate va fi și ea mai bine articulată, nu doar prin scrieri personale ale teologilor, dar în mod special prin autoritatea sinoadelor bisericești, care vor culmina cu cele două mari concilii ecumenice care vor reglementa forma finală a acestei dogme: Niceea, Constantinopol (325, 381).[8]

În concluzie

Unitatea existentă între Tatăl și Fiul reiese din faptul că Ei au un singur Duh, deci pentru același motiv, Duhul nu poate fi ceva diferit de Tatăl și de Fiul; fiecare Persoană a Trinității își are propria Sa personalitate distinctă de celelalte și fiecare conține atributele întregii Dumnezeiri.[9]

Ioan 14.11: Credeţi-Mă că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine; credeţi cel puţin pentru lucrările acestea.


[1] John Calvin, Creștinismul Biblic, (Oradea: Ed. Făclia, 1997), p.33

[2] Jonathan Hill, Istoria Gândirii Creștine, (Oradea: Casa Cărții, 2007), p.62

[3] Millard J. Erickson, Teologie Creștină, (Oradea: Cartea Creștină, 2004), p.281

[4] Millard J. Erickson, Teologie Creștină, (Oradea: Cartea Creștină, 2004), p.287

[5] Carl F. H. Henry, Dumnezeu Revelație și Autoritate vol.3, (Oradea: Casa Cărții, 1996), p.141

[6] https://www.voxdeibaptist.org/Triteism_modalism.htm

[7] John Calvin, Creștinismul Biblic, (Oradea: Ed. Făclia, 1997), p.39

[8] https://ghitaalex.wixsite.com/alex-ghita/single-post/doctrina-despre-trinitate-partea-3-cristalizarea-doctrinei

[9] John Calvin, Creștinismul Biblic, (Oradea: Ed. Făclia, 1997), p.39