Ion-Ilie NICA

CUPRINS

I. Postmodernismul definiție ……………………………………………………………3
II. Postmodernismul – perioadă a apariției sale ……………………………………3
III. Postmodernismul – influența sferei religioase …………………………………4

  1. Influență în înțelegerea realității…………………………………………………….4
  2. Influență în exprimarea adevărului…………………………………………………4
  3. Influență în menținerea relațiilor comunitare……………………………………5
  4. Influență în atitudinea personală ……………………………………………………5
    Fragmentarea lucrurilor.
    Egocentrismul
    Confuzia.
    IV. Importanța influenței creștine……………………………………………………….7
    a. Stabilește un cadru moral clar……………………………………………………….8
    b. Contribuie la formarea imaginii de sine………………………………………..8
    c. Recalibrează relațiile din societate………………………………………………..8
    d. Devine un agent de control social …………………………………………………8
    V. În Încheiere………………………………………………………………………………..9
    BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………………10

Postmodernismul definiție
Ce este postmodernismul? Este o filosofie de viață care a remodelat gândirea societății actuale. Stanley Grenz afirmă că postmodernismul se referă la o stare intelectuală și la un șir de expresii culturale care pun sub semnul întrebării idealurile, principiile și valorile care au stat la baza gândirii moderne. Astfel, ca și curent de gândire, posmodernismul urmează după modernism și se manifestă sub o formă reacționară față de acesta. Acesta se vrea o reacție fată de credulitatea și naivitatea cu care se acceptau înainte adevărurile și realitatea.
Postmodernismul trebuie căutat în modernitate și identificat în contemporaneitate. Horia Roman patapievici spune de exemplu că „ceea ce cu adevărat s-a epuizat în modernitate pentru a deveni postmodernitate, nu este modernitatea însăși ci aspectul ei exterior”.
Postmodernitatea a fost descrisă într-un sens negativ ca fiind o perioadă a pierderii tuturor absoluturilor și universaliilor, o vreme când pluralismul aduce relativismul în epistemologie și în etică.
Posmodernismul – perioadă a apariției sale
Cronologia postmodernismului începe din 1920 odată cu emergența mișcării dadaismului, care propunea colajul și poate accentua rama obiectelor ori a discursurilor drept cea mai importantă, idee preluată ulterior și dezvoltată de filosoful Jacques Derrida.
Un alt curent ce a avut un impact fantastic asupra postmodernismului a fost existențialismul, care plasa centralitatea narațiunilor individuale drept sursă a moralei și a înțelegerii, cu toate acestea atitudinile postmoderne au început să apară abia la sfârșitul Celui de-al doilea Război Mondial.
Deși a apărut prin anii 1930, termenul „postmodernism”, nu a fost folosit pentru a descrie un eveniment cultural, decât cu trei sau patru decenii mai târziu. Prin anii 1960, starea care caracteriza postmodernismul a început să-i atragă și pe artiști, arhitecți și deferiți gânditori. Chiar și teologii au intrat în scenă, pe măsură ce William Hamilton și Thomas J.J. Altizer au invocat spiritul lui Nietzsche pentru a proclama moartea lui Dumnezeu. Este clar că diferiți teologi care au dorit să se conformeze „axiomelor” postmodernismului (…), au încercat să excludă autoritatea lui Dumnezeu din ecuația existenței umane. Cei dintâi care au utilizat în America termenul „postmodernism” au fost poeți ca Randall Jarrell și John Berryman.
Citeşte întreaga ştire: Postmodernismul – istoricul și trăsăturile curentului literar
Postmodernismul – influența sferei religioase
Influență în înțelegerea realității
În cultura postmodernistă este imposibil de separat ceea ce oamenii cred de ceea ce ei sunt, fiindcă se spune că a crede ceva face respectivul lucru să fie adevărat (pentru cei ce-l cred), prin urmare, a respinge conţinutul unui crez este interpretat ca reprezentând respingerea persoanei care şi-a definit respectivul “adevăr”.
Astfel militarea pentru anumite valori biblice ar putea fi percepută ca un atac la persoană de către cei care se identifică cu un stil de viață pe care Biblia îl condamnă. În aceste condiții avem a face cu:
O privatizare a valorilor și principiilor morale
O relativizare conceptuală cu pretenție de absolut
O redefinire a binelui și a răului – aspect care conduce la o confuzie de înțelegere a modului corect de funcționare a vieții personale, relaționale și sociale.
O repulsie față de standarde și structuri de autoritate.

Influență în exprimarea adevărului
Biserica își remodelează formele de expunere a Evangheliei. Muzica care se cântă se îndepărtează de arealul imnologiei creștine în favoarea cântecelor noi, care produc emoții; punctul de greutate aici nu mai este o atitudine a reverenței ci una a unei stări de bine, accentul fiind mutat de pe glorificarea lui Dumnezeu pe felul în care se simte individul.
Fundamentalismul biblic devine neatractiv și uneori chiar ofensator.
Serviciul divin este înlocuit cu programe generatoare de experienţe plăcute. Interviuri cu personaje proeminente, moderate professional, ocupă tot mai mult spaţiu în serviciul divin. Oferta seminariilor cu teme diverse devine tot mai bogată. Aceaşi tendinţă se regăseşte şi pe piaţa de cărţi creştine. Apariţiile noi conţin în mare parte povestiri, în mod deosebit poveşti de dragoste. Studiile biblice sunt marginalizate, cărţile de dogmatică aproape că nu mai sunt pe masă – ce este adevărul nu mai este relevant. Sute de grupări şi de biserici noi au apărut în ultimii ani. Migraţia de la o biserică la alta este normală – depinde de „ofertă“. Rezultatul: se dezvoltă un individualism puternic…
Influență în menținerea relațiilor comunitare
Însuşi faptul ca Dumnezeu este Trinitate socială – Tată, Fiu şi Duh Sfânt – ne indică faptul că scopul divin pentru creaţie este direcţionat înspre individul-în-relaţie.
Omul a fost creat ca o ființă socială iar viața veșnică trebuie înțeleasă sub aspectul unei relații dintre individ și Dumnezeu, Ioan17.3: „Și viața veșnică este aceasta: să te cunoască pe tine singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu ”. Iată deci cheia în care ar trebui înțeleasă spiritualitatea: relația! Mai mult, biserica fiind prezentată de Scriptură și sub metafora trupului lui Hristos, înțelegem că Dumnezeu se exprimă azi în mod vizibil prin intermediul Bisericii Sale. De aceea apartenența la o comunitate de credincioși devine esențială.
Vintilă Mihăilescu spunea că „în Renaștere începe să se contureze un ideal ciudat: individul. Această individualizare, care avea să schimbe cursul istoriei, presupunea, după spusele lui Daniel Dagenais, o abstractizare a identității (nu mai sînt un membru al unui neam anume, ci pur și simplu un om, un individ) și o personalizare a relațiilor cu lumea (mă angajez în relații cu ceilalți în numele meu personal, și nu în – și prin – grupul de apartenență).
Și totuși grupul de apartenență ne definește identitatea în cadrul unei societăți. Celebrul psiholog Albert Bandura, susține că majoritatea comportamentelor umane se învață pe baza observației, prin imitare, astfel exemplul este cea mai bună metodă inconștientă de învățare care există. Deci influența comunității modelează comportamentul și caracterul individului. Tocmai în ideea aceasta Scriptura avertizează că „Nu vă înșelați: tovărășiile rele strică obiceiurile bune”, 1 Cor.15.33.

Influență în atitudinea personală
Fragmentarea lucrurilor.
Asistăm la o individualizarea a conceptelor care altă dată erau conectate de alte realități și concepte sociale. Spiritualitatea creștină este separată de conceptul de consiliere, întrucît aceasta trebuie făcută de specialiști și psihologi recunoscuți iar acesta e doar un exemplu.
În societățile tribale ale preistoriei era imposibil de a disocia religia de celelalte componente ale vieții sociale; multe dintre societățile tribale studiate în ultimul secol și ceva, de altfel, nici nu aveau un termen pentru a desemna religia, întrucât supranaturalul se afla în toate lucrurile iar evenimentele și comportamentele sunt legate de acesta. Sociologii (Émile Durkheim) au observat de mult timp acest fapt, ei concluzionând că „religia este stindardul clanului” (adică simbolul prin care un individ se definește și își menține apartenența la un anume grup), sacrul echivalând regulilor filiației clanice și a apartenenței sociale. Viața religioasă reprezenta așadar o formă prescurtată a întregii vieți colective.

Astăzi religia nu se mai suprapune cu viața cotidiană pentru că acestea au fost separate una de cealaltă proces pe care îl recunoaștem sub numele de secularizare.
Termenul de secularizare a fost interpretat diferit de-a lungul timpului, dându-i-se diferite sensuri. Etimologia termenului de secularizare provine din latină. Rădăcina cuvântului saeculum, înseamnă ori în vecii vecilor, un timp îndelungat, ori lumea aceasta ca opusă lumii lui Dumnezeu. În evul mediu s-a optat pentru înţelesul de „lumea aceasta”, cu un caracter mai neutru, nemaiînsemnând lumea aflată sub stăpânirea Satanei.
În secolul al XVII-lea şi al XVIII-lea, prin secularizare se înţelegea transferul de terenuri de sub control bisericesc sub control civil. De asemenea, el s-a extins presupunând trecerea averilor bisericeşti sub controlul statului sau al civililor.

Cu toate acestea secularismul este astăzi cu noscut ca fiind o tendință specifică epocii moderne și actualei configurații politice europene de a considera viața umană în afara implicațiilor religioase.
Acestea fiind spuse devine evident faptul că biserica trebuie să dispară de pe scena publică a societății, această mentalitate devenind colectivă din moment ce este preluată de tot mai mulți indivizi. Atitudinea persoanei este deci una a tendinței de izolare și de ruptură între cele două spații de existență: publică și privată.
Se va observa și o absență crescută a individului din activitatea cititului, astfel disciplina citirii Scripturii are de suferit.
Fragmentarea excesivă și aglomerarea în activitațile cotiniene a adus și disciplina rugăciunii într-o zonă a neglijenței personale.
În contextul acesta răsfrîngerea asupra comunității se va vedea în servicii de închinare mai anemice și lipsite de substanță și conținut.
Egocentrismul
Atenția se centrează pe nevoile și aspirațiile persoanei și chiar pe plăcerea acesteia. Însăși ideea că fiecare e cu adevărul lui, și ceea ce crede un individ devine un adevăr pentru el, ridică individul la aroganța de a da semnificație unor idei care în sinea lor sau privite obiectiv sunt false.
Trecerea de la premodernitate la postmodernism în percepția individului față de sine, comportă o tranziție de la un sine premodern, profund emoțional și subordonat ideii de Dumnezeu, la un sine modern, centrat pe raționalitate și pe construcția de sine (realizarea de sine), și, în sfîrșit, la un sine postmodern, subordonat propriei subiectivități, puternic orientat spre percepția de sine și imaginație.
Există o tendinţă în biserici după „armonie“, adică a te simţi bine. Ce facem în biserică trebuie să fie frumos, trebuie să placă. Adevărul nu mai este căutat. Membralitatea este aleasă după aceste criterii, nu după mărturisirea de credinţă sau convingeri. Adevărul devine subordonat astfel atmosferei care se creează, iar atmosfera se creează în conformitate cu tendințele și cerințele persoanelor.
Confuzia.
Relativizarea tuturor lucrurilor aruncă individul într-o zonă de ceață personală în care îi este greu să se identifice pe sine în raport cu o societate golită de semnificație comunitară.
Religia în schimb dă semnificație momentelor existențiale din viața unei persoane și chiar mai mult decât atât religia oferă scop și semnificație istoriei și devenirii noastre în calitate de oameni. Astfel în teologie e subliniată valoarea umană, ideea că omul e o ființă specială, unică, creată de Dumnezeu cu un scop și o identitate clară. Astfel credința creștină oferă individului suportul necesar pe care să își clădească semnificația de sine.

Importanța influenței creștine
O cetate așezată pe munte nu poate rămâne ascunsă, spunea Mântuitorul ucenicilor săi, tot astfel o comunitate spirituală va influența comunitatea socială în mijlocul căreia trăiește. Creștinii au un loc de muncă în societate, participă activ în acțiuni de voluntariat și chiar culturale. Există un aport adus de zona conservator creștină și în cultură, artă, sport, politică.
De ce este important pentru societate influența și abordarea pe care creștinismul o conferă vieții?
Postmodernismul ca și curent literar și nu numai este trecător pe când valorile creștine sunt eterne și relevante. Dacă în anul 1991, la Seminarul Stuttgart, se vorbea deja despre „sfârşitul postmodernismului” şi chiar despre noile direcţii literare ivite după el, înseamnă că literatura postmodernistă a şi dispărut din peisajul literar contemporan… Înseamnă că există posibilitatea ca literatura postmodern(ist)ă, să fi devenit între timp un fel de „literatură a trecutului”, iar practicanţii şi teoreticienii ei de azi să fie depăşiţi de evenimente…

Iată în continuare câteva calități ale influenței creștine:
Stabilește un cadru moral clar
Toate explicațiile oferite de necredincioși pentru morală ignoră aceeași dificultate esențială: morala pur și simplu nu se potrivește cu natura umană. Teoria inventării moralei și teoria contractului social nu sunt valide pentru că, dacă omenirea ar fi inventat regulile pentru bine și rău, le-ar fi făcut mult mai compatibile cu impulsurile omenești naturale. Dacă ar fi să inventezi o limbă nouă, ai propune sunete și cuvinte pe care să le poți pronunța ușor și natural. Dar morala este ca limba altei gaalaxii. Ne cere să acționăm în moduri care nu sunt nici ușoare nici naturale, exact contrariul aceea ce ne-am aștepta să ne propună un lucru inventat de om.
Contribuie la formarea imaginii de sine
Grupul și în primul rând părinții asigură copilului satisfacerea nevoilor fiziologice și afective; iată de ce Ioan Mihăilescu, în cartea „Sociologie Generală”, afirmă:
Privați de afectivitate, copiii se dezvoltă anormal și ajung la comportamente asociale și antisociale. Interacțiunea cu grupul îi permite copilului să-și formeze imaginea despre sine. Cercetările psihologice și pedagogice au pus în evidență faptul că atitudinile și comportamentele indivizilor sunt determinate de imaginea pe care o au despre ei înșiși, imagine formată prin interacțiunea cu grupul.
Recalibrează relațiile din societate
Aici vorbim despre iubirea de aproapele, o iubire activă, care comportă compasiune, înțelegere și susținere.
Acțiuni concrete subordonate acestui principiu și care pot și amintite sunt următoarele:
Ajutorarea
Consilierea
Voluntariatul
Educația
Medierea relațiilor conflictuale
Militarea pentru justiție și dreptate socială
Evanghelizarea
Devine un agent de control social
Având un set de valori și principii, creștinismul va evalua și sancționa societatea în funcție de acestea.

În Încheiere
Deși diferitele curente literare și istorice au au modelat tiparele de gândire și formele de exprimare personală și socială, Biserica Creștină se află sub provocarea permanentă de a-și păstra valorile Biblice chiar dacă își ajustează formele de exprimare. Hristos a legat mântuirea de revelație iar acest principiu trebuie să rămână actual pentru biserică în toate veacurile ei de existență.
Apoi e încurajator a se observa că toate curentele sunt trecătoare iar creștinismul le-a supraviețuit fiecăruia dintre acestea. Lucrul acesta nu se va schimba nici de aici înainte. Teologiile radicale ce încearcă să secularizeze Biserica prin economia marxistă și prin relativismul existențial sunt în proces de dezintegrare. Biserica va dăinui pentru că „porțile locuinței morților nu o vor putea învinge”.

BIBLIOGRAFIE
Constantin Ghioancă, Predicarea creștină în perioada postmodernă, (Dej: Astra, 2007)
Earle E. Cairns, Creștinismul de-a lungul secolelor, (Oradea: Cartea Creștină, 2007)
Horia Roman Patapievici, Omul Recent, (București: Humanitas, 2001)
Howard și William Hendricks, După cum fierul ascute fierul, (Oradea: Casa Cărții, 2007)
https://dexonline.ro/definitie/secularism
https://dilemaveche.ro/sectiune/societate/articol/revolutia-oglinzii-si-nasterea-omului-postmodern
https://pacea.ro/postmodernismul-si-implicatiile-pentru-biserica/
https://pacea.ro/postmodernismul-si-implicatiile-pentru-biserica/
https://revistacultura.ro/nou/literatura-postmoderna-o-literatura-controversata/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Explica%C8%9Bia_biologic%C4%83_a_religiei
https://ro.wikipedia.org/wiki/Postmodernism
https://timisoaraevanghelica.wordpress.com/2010/10/15/evanghelizarea-in-postmodernism/
https://timisoaraevanghelica.wordpress.com/2010/10/15/evanghelizarea-in-postmodernism
https://www.libertatea.ro/lifestyle/postmodernismul-istoricul-si-trasaturile-curentului-literar-3424537
https://www.revistadesociologie.ro/pdfri/nr.11999/MIRCEA%20%20MANDACHE%20art3.pdf
Ioan Mihăilescu, Sociologie Generală, (București: Polirom, 2003)
Josh McDowell & Thomas Williams, În căutarea certitudinii, (Oradea: Scriptum, 2007)
Phillips Timthy R. Apologetica Creștină în lumea postmodernă, (Oradea: Cartea Creștină, 2007)
Stanley Grenz, A Primer on Postmodernism, (Grand Rapids MI: Eerdmans Publishing Company, 1996)
Vintilă Mihăilescu, Apologia pîrleazului, (Iași: Editura Polirom, 2005)