Ion-Ilie NICA

CUPRINS

I. Introducere ……………………………………………………………………………………………….3
II. Cadrul teoretic……………………………………………………………………………………………3
III. Stabilirea Ipotezelor de cercetare …………………………………………………………………4
IV. Definirea și operaționalizarea conceptelor……………………………………………………..4
Din punct de vedere antropologic……………………………………………………………………………4
Din punct de vedere social……………………………………………………………………………………..5
Din punct de vedere eclesial……………………………………………………………………………………7
Din punct de vedere dialogal…………………………………………………………………………………..9
A. Comunicare verbală…………………………………………………………………………………….9
A. Comunicare nonverbală……………………………………………………………………………….9
V. Descrierea metodologiei de cercetare…………………………………………………………….9
VI. Realizarea instrumentului de cercetare…………………………………………………………..10
A. Identificarea gradului de implicare în relațiile sociale……………………………………………10
B. Identificarea stării de bine în raport cu relațiile sociale…………………………………………..10
C. Identificarea gradului de înțelegere a sinelui în raport cu relațiile sociale…………………10
D. Identificarea relației cu Dumnezeu corelată cu implicarea în relațiile interpersonale…11
VII. Bibliografie………………………………………………………………………………………………..12

Introducere

Tema propusă este de a prezenta într-o lumină favorabilă conceptul relațiilor dezvoltate în cadrul unei comunități.
Tema aceasta e relevantă deoarece liantul comunității și condiția funcționării ei optime este reprezentată de relații. Relațiile devin importante pentru că sunt parte a condiției umane, modul de comunicare a lucrurilor care ne definesc în calitate de indivizi și reprezintă cel mai eficient instrument de comunicare și influențare reciprocă.
În continuare se va recurge la dezvoltarea acestui subiect din diferite perspective și anume, din perspectiva antropologică, socială, eclesială și dialogală.
Relațiile se referă la comunicare și comuniune. Acest detaliu nu va mai fi explicat dar va rămâne subânțeles pe tot parcursul acestei abordări.
Întrebarea de cercetare este „de ce sunt importante relațiile într-o comunitate”?
Obiectivele cercetării:
Identificarea modului în care este influențată sănătatea și normalitatea vieții unei persoane în raport cu implicarea într-o comunitate.
Verificarea interdependenței dintre înțelegerea de sine și relația comunitară.
Observarea dependenței dintre aprofundarea relației cu Dumnezeu și dezvoltarea unei relații active cu o comunitate de credincioși.

Cadrul teoretic

Argumentele finale și definitorii le constituie învățătura Sfintelor Scripturi și a scrierilor creștine. Dintre cărțile relevante pe acest segment de discuție se amintește:
Sorin Săndulache, Consiliere și Psihoterapie Pastorală
Earle E. Cairns, Creștinismul de-a lungul secolelor
Ioan Mihăilescu, Sociologie Generală
Joachim Wach, Sociologia Religiei
Jonathan Hill, Ghid al istoriei creștinismului
Millard J. Erickson, Teologie Creștină
Patrick Nullens, În căutarea Binelui
Philip Yancey, Biserica frustrare și împlinire

În ajutorul și susținerea argumentelor pro relații comunitare un aport deosebit îl poate conferi și parcursul istoriei umane care s-a constituit sub forma unor comunități. Astfel se cunosc concepte de grupuri și grupări, de sate, cetăți, orașe, metropole, țări și imperii.
În ceea ce privește religia, pentru toate popoarele antice, religia nu era o problemă de alegere a individului ci a națiunii, a etniei.
Isus Hristos S-a revelat pe Sine ca fiind Cuvântul Întrupat subliniind în acest fel, importanța mesajului transmis. În multe rânduri Scriptura afirmă și susține valoarea și puterea de influență a cuvintelor rostite. Iar la judecata lui Dumnezeu se menționează că oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, Matei 12.36. Se observă deci importanța relațiilor și responsabilitatea umană de a satisface standardul divin în întreținerea acestora.

Stabilirea Ipotezelor de cercetare

Cu cât o persoană are rădăcini mai puternice într-o comunitate (familie) cu atât va avea o viață mai normală și sănătoasă.
Dacă o persoană se înțelege pe sine în mod real, atunci va aprecia necesitatea relației comunitare.
Cu cât o persoană va aprofunda relația biblică cu Dumnezeu, cu atât va aprofunda o relație activă cu o comunitate de credincioși.
Aceste ipoteze vor fi testate din prisma înțelegerii antropologice, sociale, eclesiale și dialogale.

Definirea și operaționalizarea conceptelor

Din punct de vedere antropologic
Omul a fost creat de Dumnezeu ca ființă social – relațională. Astfel Adam are o relație spirituală cu Dumnezeu înainte de căderea în păcat, are o relație personală cu Eva – soția sa și are o relație de administrator cu creația.
Omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu iar Dumnezeu este revelat în Scriptură ca fiind o Ființă comunitară anagată în relații. Încă din primele versete Biblice se poate observa dialogul din cadrul Trinității Divine: „Apoi Dumnezeu a zis: Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră”… Astfel chipul lui Dumnezeu în om trebuie să se refere și la capacitatea de a avea și întreține relații întrucât Sfânta Treime comportă relații perfecte.
Faptul că omul a fost creat după imaginea lui Dumnezeu și anume parte bărbătească și parte femeiască, îl face pe Carl Barth să afirme că acest chip al lui Dumnezeu în om se referă la faptul că a fost creat parte bărbătească și femeiască astfel omul nu există ca individ solitar ci ca două persoane care se confruntă una cu cealaltă.
Adam în Scriptură devine o figură tipologică. În gândirea lui Pavel, de exemplu, îl vedem pe Adam pus alături de Hristos iar răscumpărarea creștină e definită ca fiind tranziția de la a fi „în Adam” la a fi „în Hristos”. Chipul lui Dumnezeu în om chiar alterat păstrează această dimensiune a relației iar pentru cei convertiți la creștinism se va observa o calitate sporită a relațiilor interumane.
„În Cristos” nu este nici grec, nici iudeu. Isus e Mielul pentru întreaga lume care a dat jos zidul de despărțire, astfel poporul lui Dumnezeu din zilele acestea este format din credincioși legați între ei în Hristos, într-o legătură spirituală.

Din punct de vedere social
Oamenii sunt sănătoși ori bolnavi în societate și în funcție de raportul dintre ei de ordin comunicativ. Rupt de interacțiunea cu societatea, individul nu mai reușește să aibă o viață de normalitate. Aici trebuie spus că dincolo de orice altă formă de organizare socială, familia este o unitate socială omniprezentă.
De exemplu se va observa dezvoltarea deficitară a copiilor abandonați în orfelinate. Aceștia vor comunica mai greoi, vor avea probleme de integrare socială și lista poate continua.
Din punct de vedere al sănătății fizice, aceasta înseamnă un puls de 72, o temperatură a corpului de 36,7 de grade, 5000 de celule albe și 5.00.000 de celule roșii în sânge pe milimetru cub, 20 de respirații pe minut când ne odihnim, 70% apă și 30% substanțe solide din compoziția corpului, etc.
Cu toate acestea lipsa de înțelegere care erodează relații puternice creează un fenomen de stres intens care poate duce la depresie și chiar la deteriorarea sănătății fizice. Invers vorbind, în situații de stres, legătura și relația de durată cu cineva poate avea avantaje terapeutice și chiar motivatoare pentru provocările vieții de zi cu zi.
Așadar sănătatea fizică depinde și de sănătatea relațiilor inter-umane.
Celebrul psiholog Albert Bandura, susține că majoritatea comportamentelor umane se învață pe baza observației, prin imitare, astfel exemplul este cea mai bună metodă inconștientă de învățare care există. Deci influența comunității modelează comportamentul și caracterul individului.
Familia este prin construcția sa, o societate minusculă în interiorul unei societăți mai mari. Iar aici merită punctată ideea Scripturii unde Dumnezeu afirmă „nu este bine ca omul să fie singur, am să-i fac un ajutor potrivit pentru el” Gen. 2.18. Așadar conceptul biblic de familie apare în beneficiul individului, iar Adam – așa cum se afirma – este o imagine tipologică a tuturor oamenilor, toți născându-se în Adam.
Familia este grădina personalității umane, este locul primordial în care ființele umane sunt formate, deformate și din fericire transformate, părinții trebuie să fie arhitecți ai familiei.
Grupul, familia și în primul rând părinții asigură copilului satisfacerea nevoilor fiziologice și afective; iată de ce Ioan Mihăilescu, în cartea „Sociologie Generală”, afirmă:
Privați de afectivitate, copiii se dezvoltă anormal și ajung la comportamente asociale și antisociale. Interacțiunea cu grupul îi permite copilului să-și formeze imaginea despre sine. Cercetările psihologice și pedagogice au pus în evidență faptul că atitudinile și comportamentele indivizilor sunt determinate de imaginea pe care o au despre ei înșiși, imagine formată prin interacțiunea cu grupul.
Apoi însăși conceptul de societate ar fi condamnat pentru dispariție dacă am da la o parte această dimensiune a relațiilor. O societate e clădită și funcționează având la bază diferite tipuri de relații.
Dacă Isus ar fi întrupat azi, ar primi mai multe emailuri decât oricare din noi și ar avea nenumărate solicitări pentru interviuri, apariții TV și conferințe pentru că Isus nu a plutit pe deasupra mulțimii. În această notă de idee e important de analizat dimensiunea socială care a caracterizat lucrarea mesianică a Mântuitorului. Hristos a creat o comunitate a credinței distinctă dar prezentă în interiorul comunității lărgite – societatea vremurilor de atunci.

Din punct de vedere eclesial
Biserica este formată din totalitatea credincioșilor convertiți prin jertfa Mântuitorului din toate timpurile, de toate vârstele și de toate identitățile naționale sau etnice.
McClendon, în contextul părtășiei morale vorbește despre virtutea prezenței – a fi pentru celălalt iar Allen Verhey definește biserica ca fiind comunitatea care deține discursul moral.
Influența secularismului a adus o fragmentare și înstrăinare a individului de comunitatea de credință. Secularismul este astăzi cunoscut ca fiind o tendință specifică epocii moderne și actualei configurații politice europene de a considera viața umană în afara implicațiilor religioase.
Relativizarea tuturor lucrurilor aruncă individul într-o zonă de ceață personală în care îi este greu să se identifice pe sine în raport cu o societate golită de semnificație comunitară.
Religia în schimb dă semnificație momentelor existențiale din viața unei persoane și chiar mai mult decât atât, religia oferă scop și semnificație istoriei și devenirii noastre în calitate de oameni. Astfel în teologie e subliniată valoarea umană, ideea că omul e o ființă specială, unică, creată de Dumnezeu cu un scop și o identitate clară. Credința creștină oferă individului suportul necesar pe care să își clădească semnificația de sine.
În economia lui Dumnezeu, Biserica formează un popor distinct, acest aspect putând fi observat în mai multe pasaje nou-testamentale printre care amintim:
1 Cor.10.32: „să nu fiți pricină de poticnire nici pentru iudei, nici pentru greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu”. A se observa că Biserica nu e totuna cu iudaismul deși istoric și tehnic vorbind s-a dezvoltat pe tulpina acestuia, și de asemenea biserica nu e totuna nici cu neamurile existente și cunoscute până în acel timp. Biserica face obiectul unui popor sau al unei comunități distincte.
Creștinismul s-a dezvoltat în mediul politic al Romei, a trebuit să facă față mediului intelectual creat de gândirea greacă iar iudaismul poate fi considerat tulpina pe care urma să înflorească trandafirul creștinismului. Creștinismul a traversat mai multe curente de gândire și valorile sale au rămas mereu actuale și imperative. De exemplu, în întreg Noul Testament, cuvântul „BISERICĂ” este folosit de 114 ori, din care 90% se referă la o adunare locală vizibilă într-un loc anume, deci a spune că pe Dumnezeu nu îl interesează biserica locală, înseamnă a nu pune accentul acolo unde Dumnezeu îl pune.
La început creștinii se întâlneau în familii, ulterior folosind clădiri special amenajate pentru închinarea comună. Cea mai veche clădire despre care se știe că era folosită pentru închinarea creștină se află la Dura-Europo, pe Eufrat, datează din prima parte a secolului III și putea adăposti o sută de oameni.
Poate cea mai cunoscută imagine teologică a bisericii este cea de „trup al lui Hristos”, fiecare credincios fiind un mădular care aparține trupului.
Astfel se enunță interdependența unii de ceilalți fiind provocați în Scripturi să simțim unii cu alții și să ne purtăm sarcinile unii altora, căutând să facem celorlați ceea ce noi am vrea să ni se facă nouă.
Deci iată că Biserica nu e doar un spațiu al slujbelor religioase ci devine o comunitate unită susținută prin intermediul relației cu Hristos – relație mijlocită prin Scriptură și Duhul Sfânt – Biserica fiind familia lărgită a individului.
Merită amintit aici și faptul că adevăratul creștinism a fost întotdeauna orientat spre misiune – adică Biserica a avut întotdeauna o deschidere spre dialog evanghelistic și spre expansiune numerică. Biserica a avut întotdeauna o deschidere spre relație.
O altă imagine a Bisericii în Noul Testament e cea a familiei. Creștinii sunt înfiați de Dumnezeu prin crucea lui Hristos, iar comunitatea de credincioși devine una de frați și de surori, 1 Tim.5.1-2: „Nu mustra cu asprime pe un bătrân ci sfătuiește-l ca pe un tată; pe tineri sfătuiește-i ca pe niste frați; pe femeile în vârstă ca pe niște mame, pe cele tinere ca pe niște surori cu toată curăția”.
Citind Scriptura se poate observa încă din Geneza o istorie a familiei. Adam și Eva, apoi familia lui Avraam și descendenții lui (Iacov devenind ulterior Israel), deci Vechiul Testament este o istorie a familiei culminând în Noul Testament cu noua familie a lui Dumnezeu – Biserica.
Comparativ cu societatea modernă unde citim despre state, orașe, universități și instituții ale statului, se poate lesne înțelege, că centrul atenției nu mai este familia ci instituțiile. Contribuția Bisericii Creștine aici fiind aceea de reechilibrare a tendinței exagerate spre instiituții.

Din punct de vedere dialogal
Comunicare verbală
Cuvintele sunt vehicolul ideilor și a conceptelor iar dialogul devine o experiență indispensabilă în procesul relațiilor.
Replicile, semnificația cuvintelor, limbajul, exprimarea articulată și clară sunt reguli de bun simț în procedeul relaționării.
Chiar și în privința celor refugiați într-o realitate virtuală conceptul comunicării și al dialogului este indispensabil fiind adaptat mediului online.
Astfel se poate spune că fără dialog omul e condamnat la un prizonierat al gândirii și la o formă de infirmitate socială și existențială.
Educația trebuie pusă și în slujba dezvoltării dialogale – formarea capacității de interacțiune socială.
Toate mijloacele de comunicare în masă facilitează și ușurează acest demers de dialog comun. Deci convingerea oamenilor în general, este direcționată spre imperativul comunicării și al dialogului.
Comunicare nonverbală
Comunicarea nonverbală ca parte integrantă a conceptului de relaționare se referă la toate acele modalități de exprimare diferite de cuvintele rostite.
Astfel amintim, mimica, zâmbetul, rictusul, privirea.
Lipsa gesturilor face ca o conversatie sa piardă din dinamism si să devină plictisitoare. Pe de altă parte o gesticulație prea dinamică și prezentă va obosi interlocutorii, iar acestia nu se vor mai putea concentra pe informatia transmisă.

Descrierea metodologiei de cercetare

Metoda de cercetare folosită ca sprijin în constructul de argumentare este ancheta socială. Ancheta socială reprezintă metoda de cercetare a realității sociale bazată pe tehnici de reproducere a datelor cu ajutorul întrebărilor, în aplicarea anchetei sociologice putând fi utilizat interviul sociologic și chestionarul administrat.
Chestionarul va fi aplicat unui eșantion din medii sociale diferite format din:
50 de adolescenți
50 de bărbați
50 de femei
Chestionarul cuprinde atât întrebări închise cât și deschise. Avantajul întrebărilor deschise vizează posibilitatea de a descoperi variante care nu au fost anticipate iar avantajul întrebărilor închise este că pot fi obținute cantități mari de date.
Una dintre limitele tehnicii utilizate în ceea ce privește rezultatul studiului este lipsa triangulației. În cercetarea de față nu este folosită și o tehnică de cercetare calitativă (interviul).

Realizarea instrumentului de cercetare

Chestionarul propus studiului de față va fi următorul:
A. Identificarea gradului de implicare în relațiile sociale

  1. Te consideri o persoană sociabilă? Da / Nu
  2. Pe o scară de la 1 la 10, cât ești de sociabil? (1 nivel minim, 10 nivel maxim)
    1,2,3,4,5,6,7,8,9,10
    3.Crezi că relațiile îți pot îmbunătăți viața? Da / Nu
  3. Faci parte dintr-un grup de prieteni/ comunitate restrânsă? Da / Nu
    5.Descrie relația cu familia în câteva cuvinte…………………………………………………………………….
    ………………………………………………………………………
    B. Identificarea stării de bine în raport cu relațiile sociale
    6.Te consideri o persoană sănătoasă? Da / Nu
    7.Te confrunți cu un sentiment de singurătate? Da / Nu
    8.Consideri că relațiile cu ceilalți îți influențează starea de sănătate? Da / Nu
    Dezvoltă în câteva cuvinte …………………………………………………………………………………………..
    C. Identificarea gradului de înțelegere a sinelui în raport cu relațiile sociale
  4. Descrie-te în câteva cuvinte……………………………………………………………………………………….
    10.Cât de bine te cunoști ? (pe o scară de la 1 la 10, 1 nivel minim, 10 nivel maxim)1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
    11.Te-au ajutat relațiile cu ceilalți în procesul de dezvoltare personală? Da / Nu
    Dacă da cum? …………………………………………………………………………………………………………….

D. Identificarea relației cu Dumnezeu corelată cu implicarea în relațiile interpersonale
12.Te consideri creștin? Da / Nu
13.Cât de aproape îl simți pe Dumnezeu? (pe o scară de la 1 la 10, 1 nivel minim 10 nivel maxim ) 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
14.Cât de implicat ești în activitățile comunității de credincioși? (pe o scară de la 1 la 10, 1 nivel minim 10 nivel maxim ) 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
15.În ce mod te-a influențat relația cu Dumnezeu în procesul de integrare și implicare în biserica locală? ………………………………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………………………………………..

Bibliografie

A.W. TOZER, „Prețul neglijenței”, (Suceava: Ed. Perla Suferinței, 2011)
Daniel G. Reid, Dicționarul Noului Testament, (Oradea: Casa Cărții, 2008)
Dick Iverson & Bill Scheidler, O Teologie Autentică pentru o Biserică Autentică, (București: Stephanus, 1995)
Earle E. Cairns, Creștinismul de-a lungul secolelor,(Oradea: Cartea Creștină, 2006)
Ekkehard Nuissl, Cercetarea Educațională empirică pentru începători, (Timișoara: Mirton, 2011)
Howard și William Hendricks, După cum fierul ascute fierul, (Oradea: Casa Cărții, 2007)
https://dexonline.ro/definitie/secularism
https://roxanabaesu.wordpress.com/2011/03/21/comunicare-non-verbala-si-importanta-ei-in-viata-sociala/
https://slidetodoc.com/instrumente-de-cercetare-chestionarul-ancheta-sociologic-ancheta-sociologica/
Ioan Mihăilescu, Sociologie Generală, (București: Polirom, 2003)
Jean Calvin, Învățătura Religiei Creștine Volumul 1, (Oradea: Cartea Creștină, 2003)
Joachim Wach, Sociologia Religiei, (Iași: Polirom, 1997)
Jonathan Hill, Ghid al istoriei creștinismului, (Oradea: Casa Cărții, 2008)
Kevin DeYoung, Extrem de ocupat, (Oradea: Scriptum, 2015)
Millard J. Erickson, Teologie Creștină, (Oradea: Cartea Creștină, 2004)
Patrick Nullens, În căutarea Binelui, (Oradea: Pleroma, 2013)
Philip Yancey, Biserica frustrare și împlinire, (Timișoara: Noua Speranță, 2006)
Sorin Săndulache, Consiliere și psihoterapie pastorală, (Oradea, Casa Cărții, 2009)