Cînd vreau să fac binele…

– de Ionel Nica

Vreau.

Vreau să fac binele.

Această afirmatie nu apartine  unei persoane viciate, nici a unui îndrăgostit de hedonismul din el. Deși este strigătul creației din fiecare om aici ne vom referi strict la cel care prin inspiratia Duhului Sfant a pus aceste cuvinte în scris. Și vom face asta doar după ce vom continua redarea acestui verset: (Rom.7.21)„Găsesc dar în mine legea aceasta: cînd vreau să fac binele răul este lipit de mine” . Sigur ca am putea discuta despre ce este binele și care este rațiunea de a-l face și aici voi spune doar atît: Contextul face trimitere la legea lui Dumnezeu – prin urmare binele nu trebuie inventat sau redefinit (potrivit contemporaneității) ci trebuie redescoperit prin revelație. Binele fiind acela care se potrivește deopotrivă tuturor generațiilor.  Iar ratiunea care stă în spatele facerii de bine este tocmai că abținerea de la facerea de bine este acordul facerii de rău. Între acestea două pendulăm cu nervozitate și statornicie.

Mai spunem că trebuie să existe o contribuție umană la nevoia etică de bine din societate.

Dar de asemenea e lesne de înțeles că binele descoperă în noi un dualism și o luptă acerbă din care omul prin creație (așa cum se află în prezent) va pierde întotdeauna în facerea binelui.

„cînd vreau să fac binele” – induce ideea că omul nu are întotdeauna dorința de a face binele. Efortul uman constă în dorința de instaurare a unei toleranțe acceptate în general ca normă a existenței. Ceea ce trădează norma umană e constatarea stupefiantă că răul din interiorul nostru nu tolerează binele atunci cînd vrei (ca) sa il faci. Prin urmare atunci cînd vreau să fac binele, fac în continuare răul.

Cu alte cuvinte cele mai nobile năzuințe ale binelui se constituie în practică prin germenii și fermenții răului.

Acum se cuvine să spunem pe față că identitatea celui care a scris aceste cuvinte este tocmai identitatea apostolului Pavel, care a fost răpit pînă la al treilea cer și a auzit cuvinte care nu se pot spune. Un erudit al vremii sale prin fomarea academică de care a avut parte dar un profund falimentar din punct de vedere al standardelor divine.

Lupta din interiorul spațiului de viață pe care a avut-o acest om, a fost lupta pentru supremația binelui (așa cum îl avem în Legea lui Dumnezeu) și redobîndirea echilibrului spiritual. De asemenea lupta lui Pavel a fost de anulare a unei legi care opera în el: legea facerii de rău chiar și atunci cînd vrei să faci binele. „găsesc dar în mine legea aceasta cînd vreau să fac binele…”

Ceea ce ne transmite adevărul Scripturii e că atîta timp cît punctul de referință va fi propria persoană, lupta pentru supremația binelui va fi pierdută de fiecare dată pentru că legea facerii de rău operează nestingherită.

Totuși persoana în cauză, apostolul neamurilor, a cîștigat o bătălie pe care umanitatea în forma ei actuală e condamnată să o piardă. Cum a reușit? Aminteam de faptul că a fost răpit la cer, aminteam de faptul că a fost apostol – toate acestea spunîndu-ne că a reușit să se ridice dincolo de condiția umană eșuată.

Raspunsul aici este raportarea la Hristos ca punct de referință pentru propria viață și existență. Rom.8:1 ACUM DAR NU MAI ESTE NICI O OSÎNDIRE PENTRU CEI CE SUNT ÎN HRISTOS ISUS…

Vom încheia spunînd că fără Hristos, conservarea binelui la nivel de faptă nu doar de voință va rămîne un continuu eșec al condiției umane. Pentru că Martin Luther avea dreptate să compare omenirea cu un bețiv care după ce a căzut de pe cal spre dreapta, data viitoare cade spre stînga. Niciodată nu vom putea călări pe traiectoria binelui prin propriile noastre puteri.

Asa se face că durerea acestui faliment resimțită mai mult sa mai puțin de fiecare individ a dus la inventarea unui pansament cu rol calmant și anume redefinirea binelui în termenii putinșei umane care nu e altceva decît alterarea pînă la distrugere a conceptului de bine și prin completare, a legii lui Dumnezeu.

Singura salvare din această gaură neagră este să faci din Hristos punctul de referință pentru desfășurarea existenței tale umane ceea ce ănseamnă naștere din nou și trăire în puterea lui Hristos nu a noastră.

În concluzie, „CÎND VREAU SĂ FAC BINELE”, am nevoie de Hristos ca Mîntuitor și Salvator personal.

Te întreb cu reverență și respect cînd vei vrea să faci binele în felul acesta?