Viorel Iuga: Am ajuns sub nivelul unui cioban…

sursa : https://www.stiricrestine.ro/2020/05/21/viorel-iuga-am-ajuns-sub-nivelul-unui-cioban/

Cu câteva săptămâni în urmă, întrebat de unii colegi când se vor redeschide localurile pentru închinarea publică, am răspuns: „Cred că de data aceasta, liderii noştri vor aplica principiul unui verset biblic.” Văzându-i oarecum miraţi am continuat: „Cei din urmă vor fi cei dintâi, iar cei dintâi vor fi cei din urmă”. Din câte îmi aduc aminte, adunările cu caracter religios au fost aşezate între întâlnirile de mare risc şi au fost interzise printre primele. În consecinţă, pentru respectarea principiului, liderii noştri sunt deosebit de atenţi ca adunările pentru închinarea comunitară să fie „permise” printre ultimele şi în condiţii foarte dure. Dintr-un anume punct de vedere, nu sunt supărat pe liderii ţării. Dacă au un domeniu de competenţă, sigur nu este acesta. Unii din cei care iau decizii pentru închinarea noastră nu au nimic în comun cu Isus Cristos sau cu valorile creştine. Supărarea mea vine, cum bine ştiţi, din faptul că biserica, din care fac parte şi eu, a ales să tacă și să capituleze.
Stimaţi slujitori duhovniceşti,
La început aţi încercat să mă lămuriţi că trebuie să dăm dovadă de iubire creştină şi să participăm la prevenirea îmbolnăvirilor trupeşti. Părea logic, suna creştineşte, dar nu era biblic. Adică nu am priceput de ce, dintr-odată, aţi considerat că omul nu mai trebuie privit ca întreg… Nu am înţeles de ce sănătatea trupească a devenit, peste noapte, mai importantă decât sănătatea spirituală… Nu am înţeles de ce mesajul unor oameni, indiferent cine ar fi ei, a devenit mai important decât mesajul Mântuitorului. Acum, după timpul acesta de aşteptare, stau şi mă întreb dacă mesajele noastre „staţi acasă!”, „spălaţi-vă pe mâini!”, „păstraţi distanţa!” chiar au ajutat pe cineva. Sunt sigur, însă, că lipsa îndelungată a participării la închinarea publică a afectat credinţa şi relaţiile multor credincioşi.

Sunt curios care este mesajul vostru acum? Ar putea să îmi explice şi mie cineva care ar fi motivul să acceptăm în continuare bătaia aceasta de joc? Chiar nu vedeţi că suntem la discreţia luptei dintre politicieni? Chiar nu vreţi să recunoaşteţi că lor nu le pasă nici de tinerii ce doresc să se căsătoreacă, nici de familiile care vor să îşi ducă copiii la binecuvântare, nici de familiile care îi plâng pe cei plecaţi? Chiar puteţi crede că sunt interesaţi de participarea noastră în mod biblic la Masa Domnului?
Nu, dragilor, nu are rost să ne minţim. Cei mai mulţi oameni politici ne-au demonstrat, în repetate rânduri, că lor nu le pasă decât de statutul şi de buzunarul lor. Să ajungă statul, prin oameni care nu au nimic de-a face cu Sfintele Scripturi, să decidă doctrina noastră… Să fie călcată în picioare Constituţia ţării, Legea cultelor, Statutul cultelor şi noi, cei chemaţi la veghere, să tăcem…

Ştiu că nu toţi sunteţi la fel. Vă felicit pe cei ce aţi făcut tot ce aţi putut pentru păstorirea turmei. În cazul celorlalţi, vă cunosc parte din argumente, nu vă condamn, dar vă spun că mie îmi este ruşine de mine… Deşi am refuzat denumirea de „Pastor” căutând s-o păstrez pe cea „păstor” am ajuns să fiu sub nivelul unui cioban. Sper că înaintaşii şi enoriaşii noştri, turma lui Cristos încredinţată nouă, să ne ierte. Nu ştiu exact în ce condiţii o va face şi Domnul Isus Cristos, Păstorul Turmei.

Ps. Pentru a înţelge mai bine la ce mă refer, încercaţi să vă imaginaţi cum ar fi reacţionat CIOBANII dacă Statul ar fi procedat cu ei cum a procedat cu PĂSTORII sufleteşti.

E COMPLICAT (comedie)

E COMPLICAT_!

de Ionel Nica

Plouă.

E o ploaie stupidă și insistentă. Pentru mine e un factor derutant si usor melancolic. Șirile anunța cod de grindină și furtuni iar ploaia asta e când mai vijelioasă când mai domoală, precum viața in iureșul și calmul cu care vine peste mine și eu peste ea. Aprind laptopul avand aspirații tainice spre ceva ilustru si artistic – evident a ințelege ființa umană e unul din lucrurile cele mai sisifice chiar daca e vorba și de propria persoană, altminteri nu ar fi aparut acest dicton: „cunoaste-te pe tine însuți”.

Deci armatele de picături căzute din ciurul inaltului lovesc cu patimă țiglele și ferestrele, iar eu în fața monitorului încerc să articulez câteva litere în programul de scris.

Vântul e mesagerul dezordinei și al naturii supărate, și interesant că natura răscolită de vânt imi vorbeste despre dezordinea omului interior în care adeseori ne complacem să trăim. Însă așa cum întreaga creație își păstreaza tăria în ciuda furtunilor care o seceră cu furie, îmi spun că și destinul nostru e la fel: în ciuda vicisitudinilor și tuturor răscolirilor lăuntrice, trebuie numaidecât să răzbim și să ne regăsim echilibrul.

E vorba așadar de o zi ploioasă în care nu prea iți vine să faci nimic.

Dezordine.

Dezordinea din interiorul casei reflecta dezordinea din mintea și poate viața mea.

Stop. Cineva sună.

Off telefonul sună în momentele cele mai penibile, uneori.

  • Alo, da…
  • George, sunt Tică și am nevoie de ajutorul tău… Te rog omule, știu că mă pot baza pe tine….

Și uite așa a început totul…

Cu nervii întinși la maxim aștept taxiul din fața poștei. Umbrela mea abia mai rezistă vremii de afară. Ma simt ud și inconfortabil atât pe  dinafară cât și pe dinăuntru.

Ce ti-e și  Tică ăsta, mă roagă să îi ridic un pachet de la poștă pe motiv că el e plecat din oraș, iar funcționara nu vrea să mi-l predea nici în ruptul capului. Degeaba îi arăt poza cărtii de identitate a lui Tică; cică e obligatoriu să vină el. Am venit degeaba, ei dar asta nu e tot pentru că de cum ies pe usa poștei, o pală de vânt cuplată cu neatentia mea, reușesc să trântească cu putere ușa instituției și geamul cedează în mii de bucățele la picioarele noastre. Acum să vezi isterie și scandal. Și auzi tupeu din partea dumneaei:

  • Să plătești numaidecât!
  • Nici vorbă, a fost un accident!

Să mă ia de piept nu alta, abia m-am smuls din toată această tărășenie luînd-o la picior că de după colțul clădirii, pe care recunosc că l-am căutat ca pe un refugiu cât pe ce să calc peste doi câini maidanezi încolăciți unul în altul sub streașina Poștei. Si  de aici e lesne de imaginat ce a urmat, lătrate haotice și întepătoare și o bucată de pantalon spartă.

Eu îl pomenesc pe Tică punându-l în propoziții nu tocmai cumsecade si sun după taxiul despre care tocmai v-am pomenit. Dar și de aici înainte nenorocul a urcat în acel taxi împreună cu mine.

Nu am mers mai mult de 8 km și la destinație mi-a cerut o sumă exorbitantă. Un rechin. Nici în ruptul capului nu accept să platesc suma asta așa că omul își cotrobăie prin partea laterală a masinii după o bâtă. O iau la sănătoasa gândindu-mă la Forest Gump. Rușinoasă dar sănătoasă – mă gândesc.

Sună telefonul. Deci cum să vă spun, eu alergam și sună telefonul… verific și văd apelantul, e Tică…Nu îi răspund pentru că nu pot momentan și nici nu vrea să imi stric o prietenie mai veche. Clipa asta de neatenție – cât am verificat mobilul – m-a costat într-un mod usturător. Nu aveam cum să observ că tocmai pășeam peste o gură de canal cu un capac sărit la o buză. Piciorul mi-a fugit înăuntru și capacul cu pricina mi-a venit peste picior. Nu vă mai zic ce julitură de toată isprava apăru pe piciorul meu. Nu am avut timp să o verific decât mai tarziu pentru că momentan încai l aveam în spate pe taximetristul cu bâta, care văzându-mă la ananghie prinse curaj în a mă urmări.

Într-un  final ajung acasă, mă spăl pe mâini și imi schimb hainele. Julitura de la picior începe să usture cumplit.

Sună telefonul, deja acum fierb și mă gîndesc la Tica. Sigur mă sună din nou să se asigure că am ridicat acel afurisit de colet. Să vezi ce fac cu el…

O să-i spun vre-o două de toată ”frumusețea”. Surpriză însă, la telefon e o mătușă din alt oraș. Oftez și răspund, calmându-mă treptat dar repede…

-Alo da…

Ce mi-a spus însă a fost palma finală peste obraz care trebuia să încheie –sau poate doar să continue –  toată această tevatură din această zi ploioasă. Îmi spune dânsa că mi-a trimis un pachet la poștă și că azi ar ajunge si să merg să îl ridic… Da, v-ati prins e vorba de poșta cu pricina…

Îi multumesc frumos și ii spun că e complicat…Închid frustrat…

Sună Tică…