tineridelanganoi

tineridelanganoi va deveni in curand nicaionel

Creionul din penar

de Nica Ionel

17.07.2016

(poezie inspirată din „Lecția creionului”)

 

Am ales dintr-un penar

Un creion mai oarecare

Și-am plecat meditativ

Cu creionul la plimbare.

 

Care lecție îmi oferă

Un creion dintr-un penar,

Ca să-mi fie o povață

Și-un izvor curat de har?

 

Un creion așa-ți va spune:

A mea formă alungit

Nu-i așa de importantă

Cât e mina de grafit.

 

Căci lăuntrul e substanța

Și-i valoarea adevărată;

Ce-i afară, este lemnul

Ce se trece de îndată.

 

Și-apoi lecția care vine

S-o-nțeleagă fiecare,

Precum face și creionul

Să lași urme pe cărare.

 

Și din când în când în viață

Să te-oprești să ștergi ce-i rău;

Ai creion și ai radieră?

Folosește-o în drumul tău!

 

S-ar putea la vreo lucrare

Vârful să ți se tocească

Îns-atunci ascuțitoarea

Vine ca să-ți folosească.

 

Înțelege dar principiul

Că-ncercarea ce te-apasă

Totdeauna vrea să ai

Viața mult mai grațioasă.

 

Și-acum cel mai important:

Creionul e util doar până

E ținut în dependență

Și condus de către-o mână.

 

Și când mâna e stăpână

Scrie numai ce dorește;

Binecuvântată-n veci să fie

Mâna care stăpânește!

 

Așadar oferă-ți viața

Mâinii slavei și cu har.

Domnul m-a-nvățat acestea

Prin creionul din penar.

 

Anunțuri

Iulie 17, 2016 - Posted by | Versuri crestine

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Privesc sus

Privitul nu costă!

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Privesc sus

Privitul nu costă!

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

%d blogeri au apreciat asta: