TRECURĂ ANII….

DE NICA IONEL

 

 

Trecură anii tinereții

Ca valul mării spart de stânci

Și an cu an au tot săpat

Pe frunte riduri mai adânci.

 

În asprul soare cât și vânt

S-a înăsprit și pielea fină

Iar părul alb și pasul tremurând

Vestesc  sfârșitul ce-o să vină.

 

Ce-i viața ta, drumeț pribeag?

O pasăre speriată-n noapte,

Un șase-al imperfectului uman

Ce-a rătăcit de la Eternul Șapte.

 

Un abur spulberat de soare

Și un morman de grele făr-delegi,

Un lung convoi de robi și roabe

Pe care îi numim, colegi…

 

Și când un lacăt va închide

Pe veci și ultima ta poartă,

O, patriarh din reci morminte

Cum se va scrie a ta soartă?

 

Demult pe-o cruce sângerând

Eternul Fiu, scria, iertare,

Și-a înecat prin jertfa Lui

Sentințele de acuzare!

 

Iar soarta ta pe veci a vrut-o

Un soare reîntors în soare,

Un întuneric spulberat prin El

Și-o nesfârșită sărbătoare.

 

Trecură, anii tinereții

Ca valul mării spart de stânci

Și an cu an, au tot săpat

Pe frunte riduri mai adânci.

 

De ce nu vii, spre soarta ta

Încoronat cu-a cerului splendoare?

Isus ți-e Salvator și Mire

Iar către ceruri, ULTIMA INTRARE!

(scrisă prin harul lui Dumnezeu la data de 18 Ianuarie 2016 ).