tineridelanganoi

tineridelanganoi va deveni in curand nicaionel

CONVERTITĂ LA INFERN (STUDIU DE CAZ)

CONVERTITĂ LA INFERN

Convertie

Povestea unei tinere franțuzoaice, o poveste ce pare ireală într-o țară super civilizată, în care laicitatea este evidențiată de către politicieni și mass-media  drept valoarea fundamentală, piatra de temelie a Republicii. Realitatea spune însă altfel de “povești”, și asta pentru că în timp ce înhumarea creștinismului catolic – ce a clădit actuala civilizație franceză – sub fundațiile obiectivelor turistice ce încă se mai numesc catedrale, se desfășoară conform graficului, Islamul este declarat cu mândrie de către aceleași personaje, drept “a doua religie a Franței”. O poveste adevărată, care nu își găsește locul pe prima pagină a mainstream media, acolo unde ajung numai ultimile “fapte de arme” ale jihadiștilor francezi, sau descrierea celebrării Ramadanului.

Traducere după un articol apărut pe leJDD.fr

………………………………………………………………………………………………………………………………

Este povestea unui lung coșmar. Astăzi, în vârstă de 19 ani, această fată de militar din sud-vestul Franței povestește cum a plonjat în islamul radical. O mărturie zguduitoare.

Ea a fost de acord să depună mărturie, cu condiția ca anonimatul să-i fie asigurat, iar numele orașului din Sud-Vest, în care trăiește. să fie trecut sub tăcere. Frica, ascunsă pe undeva, este încă prezentă. Împreună cu riscul de represalii. “Am scos-o dintr-o moarte sigură”, murmură tatăl acestei frumoase tinere de 19 ani. Și el dorește să rămână anonim. Timp de doi ani, în timpul său liber, acest militar s-a luptat cu instituțiile, convins că nu se confruntă cu o simplă convertire, ci are de-a face cu o derivă sectară.

“Mecanismul de îndoctrinare este același folosit de secte: o fază de seducție, apoi una de deconstrucție pentru a provoca ruptura”, confirmă Catherine Picard, președintele Uniunii naționale a asociațiilor familiilor și indivizilor victime ale sectelor (Unadfi). Tinerele adolescente sunt prăzi ușoare. “Imaginația acestor tinere femei se bazează pe ideea că un bărbat capabil să moară pentru convingerile sale este obligatoriu sincer și fidel”, explică sociologul Farhad Khosrokhavar, director de studii la Ehess, evocând un “neoromantism mortal”.

Cum ați ieșit din radicalism?

O datorez părinților mei. Mama a fost cea care a venit să mă caute și m-a adus înapoi acasă. Eram măritată de șase luni, însărcinată și complet distrusă. Mi s-a spus că femeia este o regină în islam, că este ca o perlă, motiv pentru care este atât de importantă păstrarea ei. N-am știut ce mă așteaptă. Eram atât de supusă și de condiționată ca nu mai aveam nici măcar puterea de a mă salva. Eram pe cale să renunț la viață.

Cum v-ați convertit la islam?

Într-o seară, singură în camera mea, am rostit Shahada, mărturisirea de credință. Aveam 16 ani și aveam prieteni musulmani. Am fost doar în căutarea a ceva spiritual. Vroiam să cred în ceva. Și islamul era foarte la îndemână. Chiar dacă am fost botezată de către părinții mei, nu m-am simțit din cauza asta apropiată de catolicism. De fapt, organizarea sa piramidală cu un papă în varful ierarhiei, avea prea mulți intermediari până la Dumnezeu. M-am radicalizat în câteva săptămâni pe Internet. Am vrut să cunosc mai bine islamul, să învăț, să fac schimb de experiență. Am început să mă alătur grupurilor de pe Facebook. Drept urmare, o mulțime de oameni pe care nu-i cunoști te adaugă la “prieteni”. Aveai sentimentul ca ești acceptat. Și apoi, o coeziune deosebită de grup. E ca o familie. În realitate intri într-un cerc vicios și asta îți mănâncă tot timpul.

Ce vreți să spuneți?

Pe Internet, predicatorii au rețete pentru toate compartimentele vieții. Acest lucru este valabil de la felul în care bei un pahar de apă și până la viața sexuală. Aceștia vă dau instrucțiuni detailate. Dar niciodată nu fac asta de o manieră autoritară. Ei vizează inima. Și apoi, au un ton…o forță de convingere! Înțelegi imediat că ei știu unde merg. Și nu vrei decât să-i urmezi. Deasemenea, am primit zilnic pe pagina mea sau pe adresa de email, apeluri islamiste, fotografii cu femei acoperite de văluri, filme video arătând musulmani masacrați în Siria și Palestina, sau copii îngropați de vii. Nu poți rămâne nepăsător la astfel de atrocități.

V-ați gândit să plecați în Siria sau Irak?

Am fost gata să plec într-o misiune umanitară în Mali. Într-adevăr, nu aveam decât intenții bune și nici o conștientizare a riscurilor. Chiar m-am gândit să mă căsătoresc odată ajunsă acolo, așa cum am fost,de altfel, sfătuită. Radicalizarea este de o banalitate absolută. Toate fetele tinere își închipuie că aceasta se întâmplă în viață ca pe internet. În comunitatea surorilor, mai ales pe Facebook, multe vorbesc despre visul de a deveni soții. E ca într-un roman. Am ajuns să cred asta. În ziua cand am împlinit 17 ani, am mers să ma convertesc la moschee, pentru că, pe Internet, mi-au spus că acest lucru este absolut necesar. Acolo, mi-au dat un prenume musulman. Este un pic ca și cum ați avea o altă identitate. Ca și cum ai deveni altcineva.

Și părinții dumneavoastră cum au reacționat?

Au fost devastați. Au sesizat justiția, care n-a înteles însă situația. Asistenții sociali au pretins că părinții mă cocoloșesc prea mult. Judecătorul a hotărât ca ei trebuie să mă lase să-mi trăiesc viața. Imposibil să-i faci să înțeleagă că nu era vorba de o simplă convertire, ci de îndoctrinare. M-am schimbat de la o zi la alta. Am vrut să abandonez totul pentru a urma studii coranice. În timp ce lucram într-o meserie a înfrumusețării, nu mai aveam grijă de mine: nu mă mai fardam și nu mai îmi epilam sprâncenele. Mă îmbrăcam cu rochii lungi, fără formă,, cu mâneci lungi și purtam colanți închiși la culoare. În restul timpului purtam jilbeb (veșmânt lung cu glugă – burqa n.tr.). Se întâmpla chiar, ca uneori, să-mi pun mănuși atunci când ieșeam afară. Acest lucru poate părea o prostie, dar când începeți sa purtați jilbeb, este ca o a doua piele, ca o cuirasă: vă simțiți la adăpost.

Și acasă?

Stăteam închisă în camera mea. Nu spuneam nimic din ceea ce făceam. Nu mai îmi mângâiam câinele și nu îl mai lăsam să se apropie pentru a nu fi nevoită să-mi spăl mâinile și hainele de șapte ori. Am ajuns chiar să-l lovesc cu piciorul pentru a-l îndepărta. M-am izolat de toată lumea, de prietenele mele care se fardau și ieșeau seara. Ajunsesem sa consider ca ele nu erau sanatoase. Am refuzat sa mai particip la mesele de familie. Repetam că nu mă mai simt franceză și ca doream să părăsesc această țară de necredincioși. Mama mea a sfârșit prin a cădea în depresie. Am devenit o străină. Într-o zi, i-am spus: “Când va fi război, te voi acoperi cu un văl pentru ca ei să nu te ucidă!.” Nu putem spune destule despre cât de greu le este familiilor care asistă neputincioase la radicalizarea propriilor copii. Realizez astăzi cât de mult au suferit părinții mei, mai ales că timp de doi ani nu a fost nici o structură care să le vină în ajutor. Au fost singuri. Tatăl meu a luptat mult, mai ales pentru crearea unei asociații care să lupte contra derivelor islamului radical. Îi datorez mult. Părinții mei nu m-au abandonat niciodată. Fără ei nu știu cum aș fi reușit să scap.

Ați avut sentimentul că v-ați pierdut spiritul critic?

Asta este cel mai rău: avem certitudini, dar în realitate nu știm nimic. Tot ce știm, îl luăm de pe Facebook sau Youtube. Chiar și musulmanii care se radicalizează pe internet. Ca prietena care mi-a arătat cum să mă rog. Ea mi-a dat multe sfaturi pe care le-am urmat fără să-mi pun întrebări. Ea este cea care mi-a redactat micuțul meu anunț, pentru a găsi un soț pe Internet: “Tânără sora convertită, 17 ani, dorește să se marite cu un bărbat care respectă sunnah.” L-am postat pe Facebook în grupurile de întâlniri pentru căsătoriile halal. Am sfârșit prin a fi convinsă că o femeie nu poate face nimic fără un barbat. Am ținut cu tot dinadinsul să mă mărit și să am cinci copii pentru a-mi îndeplini datoria în fața lui Allah. Am ajuns chiar să gândesc că poligamia poate să prezinte unele avantaje, așa cum explicau unele franțuzoaice plecate în Egipt sau Yemen și cu care eram în contact pe Facebook.

În anunțul dumneavoastră indicați că erați minoră. Ați fost cu toate acestea abordată de bărbați?

O femeie mi-a răspuns că ea cunoaște un frate care ar putea fi interesat. Ea este cea care ne-a făcut cunoștință. El avea 27 de ani. Pe fotografia sa de profil avea drapelul negru al Jihadului. El vroia să plece în Arabia Saudită sau în Yemen. Mama ne-a surprins în timpul conversației. S-a îmbolnăvit! Dintr-o dată, totul s-a sfârșit brusc. Și apoi a apărut un alt pretendent.

Cum l-ați întâlnit?

El mergea la moschee. A început prin a mă însoți de la ieșirea de la rugăciune până la mine acasă. Mi-a dat numărul său de telefon. Petrecea ore întregi în mașina sa, sub ferestrele mele, ascultând cântece islamice cu volumul dat la maxim. Avea cu 20 de ani în plus față de mine și vorbea stricat franțuzește, dar am vrut cu orice preț să mă căsătoresc cu el. Mama, care se simțea foarte rău din cauza mea, a fost spitalizată. El a fost s-o vadă la spital pentru a o convinge să-mi dea permisiunea să mă căsătoresc, pentru că eram încă minoră. El a sfârșit prin a abandona. Recent am aflat că tatăl meu a făcut o mică anchetă asupra lui și a depistat o escrocherie privind dreptul de rezidență în Franța. L-a făcut să înțeleagă că nu-i va permite să încheie o “căsătorie din interes” cu fiica sa.

Ați sfârșit prin a vă mărita la 18 ani…

A găsi un soț, nu e prea complicat. Important este ca el să urmeze sunnah, să-și facă rugăciunile, să poarte qamis (îmbrăcăminte tradițională n.tr.) și barbă, ca părul său să nu fie tăiat ca acela al necredincioșilor, și să nu vorbească cu alte femei. La foarte puțin timp după aceea, o prietenă mi-a vorbit de un bărbat și mi l-a prezentat ca un om de bine, pentru ca a refuzat să vândă alcool. Săptămâna următoare l-am întâlnit la unchiul prietenei mele, pentru că nu este permis ca viitorii miri să se vadă singuri atâta timp cât nu sunt căsătoriți. Am petrecut mai puțin de o oră împreună.

Și lucrul acesta nu vi s-a părut nebunesc?

Nu eram conștientă de aberația situației. Eram atâta de supusă că aveam impresia că este ceva normal. Și apoi el părea atât de curtenitor! Nu bănuiam că ar putea fi o înșelătorie. Și iată cum, la câteva zile după ce am împlinit 18 ani, m-am măritat cu un bărbat pe care nu-l cunoșteam deloc. În ziua căsătoriei, eu am rămas la o prietenă cu femeile. Bărbații erau la el.

Prin urmare, n-ați asistat la propria dumneavoastră căsătorie?

Nu la căsătoria religioasă; trei luni mai târziu, ne-am căsătorit la primărie, potrivit voinței lui. În islam, femeia poate fi reprezentată de tatăl său. Și când tatăl său este un necredincios, ea poate fi reprezentată de un “tutore”. Viitorul meu soț mi-a ales unul, un African pe care nu-l cunoșteam. Nu l-aș putea măcar recunoaște dacă l-aș mai întâlni. Ei m-au adus la apartamentul viitorului meu soț. El mi-a vorbit în baie, pentru a-mi da acordul și apoi am plecat împreună cu ei. M-am întors în aceeași seară, în momentul în care nu mai erau alți bărbați decât soțul meu.

Ce s-a petrecut după aia?

Am avut o viața extremă. Am intrat în infern. În apartamentul murdar, cu un bărbat care-și făcea abluțiunile, dar nu se spăla cu săpun, care nu se spăla pe dinți decât cu un siwak (rădăcina unui arbore n.tr.). A trebuit să-mi cer scuze de fiecare dată când am vorbit cu el. Nu puteam măcar să arunc o privire sau să deschid gura, pentru că el îmi spunea că este shetan (drăcesc n.tr.) și că voi arde în iad. El mă înjosea tot timpul. Mă punea să stau într-un colț, sau să dorm la picioarele patului. Nu aveam dreptul să ies fără permisiunea lui și asta numai în caz de urgență. Chiar pentru a cumpăra o pâine cu banii mei trebuia să am permisiunea sa. Atunci când îmi dădea un ordin trebuia să-l execut imediat, fără să mă gândesc. În schimb, el m-a lăsat să-mi continui munca, asta doar ca să-i pot da bani pentru a face da’wa, chemarea la Islam. În calitatea sa de militant religios al mișcării Tabligh în Franța, el avea sarcina de a pleca în misiune mai multe zile pentru a răspândi mesajul lui Allah.

Și nu ați simțit dorința să plecați?

După o săptămână de la căsătorie, vroiam déjà să divorțez. Dar îmi era frică de reacții, de a mă găsi ostracizată. Pe Internet am citit că era haram (păcat n.tr.), că era greșit să te plângi, că o femeie nu ar trebui să-și critice soțul. Nu aveam nici măcar dreptul să se vorbească despre mine. Apoi mi-am dat seama repede că sunt însărcinată și am fost spitalizată de mai multe ori din cauza grețurilor. De câte ori starea mea de sănătate se ameliora, mă întorceam în închisoare. Am devenit foarte retrasă, închisă în mine însumi. Am fost atât de slăbită încât nici nu mă puteam mișca, ceea ce nu l-a împiedicat să abuzeze de mine. Uneori mă trata ca pe o actriță, alteori imi spunea că voi merge în rai, pentru ca asta era voința lui Allah.

Nu ați găsit susținere în comunitate?

Niciuna. Și când mama m-a luat la ea, după ultima spitalizare, femeile prietenilor soțului meu m-au sunat să mă convingă să mă întorc la el. Mi-au spus că, cu cât o femeie este mai încercată, cu atât ea va fi mai recompensată. În sfârșit, am început să primesc SMS-uri, spunând că am fost o musulmană rea și că voi merge în infern. La un moment dat, părinții mei au sfârșit prin a-mi tăia telefonul.

Specialiștii compară radicalizarea cu strânsoarea unei secte. E atât de greu să evadezi?

Nu mai târziu decât luna trecută, vechile mele prietene, purtând burqa. au venit să-mi bată la ușă: “Se pare că tu ai aruncat vălul, ca ai ars cărțile religioase și că te culci cu alți bărbați?”. Le-am răspuns că nu am mai purtat vălul și că restul nu interesează pe nimeni. Mă regăsesc încă în situația de a da socoteală. Incredibil este că m-au sunat pentru a-mi prezenta alți bărbați pentru a mă mărita!

Ați rămas cu sechele?

Când am plecat de acolo, nu mai suportam mulțimea, zgomotul. Când tatăl meu m-a dus la supermarket, am fost cuprinsă de amețeli și de transpirații. Și astăzi încă, vomit când simt un miros care îmi aduce aminte de calvarul meu. Forțată să trăiesc într-o casă moartă, fără televizor, fără radio, fără un roman, fără nimeni, am pierdut obișnuința de a vorbi și de a scrie. M-am simțit uneori ca și cum aș fi înebunit. Astăzi, știu că sunt în stare să privesc în tavan zile de-a rândul.

Cum vedeți viitorul?

Aș dori să plec într-un alt oraș, dar sunt blocată, financiar, aici. Caut o slujbă. Nu este ușor, pentru că mi-am dat demisia de la vechiul loc de muncă. Sunt singură în eforturile mele. Mai mult de atât, nu există încă jurisprudență pentru această temniță sectară islamistă. Mă lupt, deasemenea, pentru fiul meu, care nu are decât câteva luni. El mi-a dat forța de a mă ridica de jos. Oare ce viață îl aștepta? Fără jucării, fără grădiniță, fără desene…O viață monahală?! Nu ar fi fost de conceput. Fiul meu m-a salvat. Fără el, n-aș mai fi fost déjà aici. Și astăzi, după ce am fost într-o atât de mare măsură victima unei înșelătorii, să nu mi se mai vorbească de religie.

http://www.lejdd.fr/Societe/Religion/Convertie-sur-Internet-je-me-suis-retrouvee-en-enfer-718136

Anunțuri

Martie 18, 2015 - Posted by | Despre...diverse...

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Privesc sus

Privitul nu costă!

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Privesc sus

Privitul nu costă!

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

%d blogeri au apreciat asta: