tineridelanganoi

tineridelanganoi va deveni in curand nicaionel

Despre ruj.

  • Unul dintre cele mai folosite produse cosmetice din întreaga lume şi care este nelipsit din poşetele doamnelor si domnişoarelor, rujul are o istorie cât se întinde pe 5.000 de ani. Află zece lucruri despre acesta
  • Cea mai veche formă de ruj datează de acum cinci mii de ani şi au fost localizate la trei sute de kilometri de Babilon, în regiunea Ur.
  • În Grecia Antică rujul era folosit de prostituate, fiind interzis celorlalte femei. Culorile erau de origine vegetală.
  • În Egiptul Antic pigmentul rujului era henna şi roşu-carmin.
  • În Evul Mediu rujul şi fardurile sunt considerate o manifestare a Satanei şi o sfidare a chipului divin, natural, fiind astfel interzise.
  • În Renaştere rujul transformă forma buzelor conform preceptolor conform cărora gura trebuia să fie mică şi cu buze de grosime medie, iar la deschiderea ei să nu se zărească mai mult de sase dinţi.
  • Rujul Elisabetei I a Angliei este conceput dintr-un amestec de roşu-carmin, coşenilă, gumă arabiă, albuş şi lapte de smochin.
  •  În 1770 Parlamentul britanic aprobă o lege prin care se stabileşte că femeile găsite vinovate de a fi sedus un bărbat prin intermediul folosirii produselor cosmetice, convingându-l să le ia de soţii, trebuiau să fie judecate pentru vrăjitorie.
  •  În Baroc rujul este din nou folosit la curte, alături de perucile mari, înalte. Mai mult, rujul este folosit acum în exces pe buze.
  • La sfârşitul secolului al XIX-lea New York Board of Health ia în considerare excluderea de pe piaţă a rujului pentru pericolul pe care îl constituiau ingridiente ca: plumb, mercur, arsenic sau cinabru.
  • În 1915 apare primul ruj în etui metalic, ceea ce transformă produsul într-unul de larg consum.
Anunțuri

Noiembrie 4, 2014 - Posted by | Despre...diverse...

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Privesc sus

Privitul nu costă!

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Privesc sus

Privitul nu costă!

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

%d blogeri au apreciat asta: