tineridelanganoi

tineridelanganoi va deveni in curand nicaionel

Implementarea rugăciunii şi „vindecarea” în Iacov 5:13-16

Guarding the Gospel - Bebe Ciausu

[Extras din cartea „Importanta Domniei lui Cristos în viaţa credinciosului” – Comentariu expozitiv al Epistolei lui Iacov]. Iacov continuă să-şi arate preocuparea faţă de destinatarii săi aflaţi în necazuri, spunând: „Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe presbiterii bisericii şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va însănătoşi; şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate” (5:14-15).
Aici avem de-a face cu unul dintre cele mai greşit înţelese pasaje din capitolul 5 şi chiar din întrega epistolă a lui Iacov. La o primă citire a textului s-ar putea înţelege că orice creştin bolnav poate fi vindecat prin rugăciunea bătrânilor bisericii din care face parte. Dar o astfel de interpretare nu este în armonie cu contextul pasajului, pentru că am văzut că suferinţa la care Iacov face referire nu…

Vezi articol original 809 cuvinte mai mult

Anunțuri

Octombrie 29, 2014 - Posted by | Amestecate

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Privesc sus

Privitul nu costă!

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Privesc sus

Privitul nu costă!

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

%d blogeri au apreciat asta: