tineridelanganoi

tineridelanganoi va deveni in curand nicaionel

Marcu Nichifor si sora Ada

Socrate a avu-o pe Xantipa, Marcu Nichifor a avut-o pe Ada! Câteodată soţiile fac din soţii lor folosofi, alteori îi fac… evanghelişti pribegi departe de casă.

îmi amintesc că tatăl meu l-a întrebat odată: „Cum te mai împaci cu Ada?” După ce a îngăduit unui zâmbet şăgalnic să-i cuprindă toată faţa, Nichifor a răspuns: „Vasile, Dumnezeu S-a uitat pe toată întinderea pământului şi a zis: «Cui pot să o dau pe Ada?» într-un târziu, m-a văzut pe mine şi a spus: «Am să i-o dau lui Marcu, câ el este tare şi poate să o ducă!» Dacă Dumnezeu a crezut că eu sunt în stare, nu pot tocmai eu să-L contrazic. O duc foarte bine cu Ada!”

Nu se putea ca un astfel de destin să aibă o căsătorie ca a tuturor celorlalţi oameni … Dar, haideţi iarăşi să-1 lăsăm pe dânsul să povestească:

„E vorba despre călăuzirea în căsătorie şi vreau să vă povestesc despre căsătoria mea.

Ajunsesem la o vârstă destul de înaintată, la 37 de ani, şi Domnul încă nu îmi arătase soţia aleasă de El pentru mine. Vedeam câte o fată credincioasă, simpatică şi-L întrebam:

«Aceasta este, Doamne ?»

«Nu», venea răspunsul.

«Nu» la una, «nu» la a doua, «nu» la a douăzeci şi doua. Ce o fi oare? Simţeam că Dumnezeu nu avea în plan să mă lase neînsurat. Dar de ce întârzia atât de mult?

Am plecat la Iaşi, să predic la adunarea de acolo. în timpul predicii am văzut printre surori o fiinţă tristă, amărâtă şi neagră de supărare. După predică, am rămas cu vreo doi fraţi şi am vorbit cu fata, îndemnând-o la rugăciune. Ea s-a rugat:

«Doamne, fă să mor chiar acum!»

«Slabă rugăciune!» am spus eu, sculându-mă de pe genunchi. «Cere iertare de la Domnul Isus pentru asemenea cuvinte!»

Ne-am rugat din nou şi tânăra a izbucnit în lacrimi, cerând iertare de la Dumnezeu pentru nesocotirea voii Lui, pentru nepăsarea faţă de El şi faţă de Biserica Lui. S-a despietrit şi s-a eliberat. Apoi eu am plecat în drumul meu şi ea în drumul ei.

A doua zi, fără să fixăm vreo întâlnire, ea a venit la sora la care găzduiam, deşi nu ştia că sunt acolo. Iarăşi ne-am rugat împreună. După aceea m-am întors la Bucureşti, unde eram păstor.

A mai trecut un timp şi eu am plecat la Constanţa, la mare. Şi iată că mă nimeresc în acelaşi vagon cu aceeaşi fată. Mergea şi ea tot la Constanţa, cu o prietenă care o invitase acolo. Am vorbit mult cu ea, în tren. Era foarte încăpăţânată şi găsea tot felul de motive ca să mă contrazică. Mă miram şi eu: fată nemăritată şi totuşi nu căuta să mă câştige. Ce o mai fi şi asta? Mă miram foarte mult.

La Constanţa ne-am întâlnit iarăşi la adunare, apoi ea s-a întors la Iaşi. Atunci am întrebat pe Domnul cu teamă:

«Doamne, o fi aceasta soţia mea?»

«Da, Ada va fi soţia ta!» am auzit o voce cu glas tare.

M-am tot gândit: «Poate că Domnul vrea s-o îngrijesc; poate că moare curând», pentru că tuşea în luna august şi părea a fi foarte bolnavă de tuberculoză. «Poate că n-are cine s-o îngroape», mi-am mai spus, căci era din Basarabia şi familia ei era toată acolo.

La multe m-am gândit până ce m-am hotărât să-i scriu. Mai scrisesem eu scrisori la fete, dar nici una n-a mers aşa de uşor ca aceasta. Printre altele i-am scris că «de dragoste nici nu e vorba», dar că am văzut că a suferit mult şi că va putea să ajute fetele care trec prin suferinţă; şi că aceasta va fi spre gloria Domnului. Aşa a şi fost.

Am plecat la Iaşi şi în două zile s-a făcut căsătoria. De altfel eram invitat la Iaşi ca să oficiez o căsătorie şi m-am gândit că vor fi două în loc de una; dar, când am ajuns acolo, cealaltă căsătorie se stricase. Fraţii şopteau între ei: «Săracul fratele Marcu, n-a ştiut că s-a stricat căsătoria şi a venit degeaba!»

Dar eu, după ce am predicat, am pus două scaune lângă amvon, am chemat pe bătrânul bisericii, i-am dat actele de căsătorie şi l-am rugat în şoaptă să oficieze căsătoria noastră. Am făcut semn viitoarei soţii să vină în faţa amvonului şi să stea pe scaun, lângă mine. Spre imensa mirare a celor de faţă, bătrânul bisericii a exclamat:

«Cum, aşa, ca din cer?»

«Da, chiar din cer», am răspuns eu.

Şi iată, aşa s-a făcut căsătoria noastră. Apoi am trimis o telegramă la Bucureşti, anunţând că m-am căsătorit la Iaşi. Când fratele Jean Stanevschi, responsabilul bisericii, a anunţat căsătoria sorei Voitcu Ariadna, nimeni n-a reacţionat, pentru că nu ştiau ce urmează. După o pauză, fratele Jean a continuat: «… cu fratele Marcu Nichifor.»

S-a făcut zarvă mare în biserică, nu se mai oprea gălăgia, mirarea, întrebările. Mai târziu, fraţii m-au mustrat pe mine, păstorul lor:

«De ce nu ne-ai spus? Toţi fraţii ţi-ar fi făcut daruri mari de nuntă.»

«Da şi după aceea ar fi trebuit să nu vă mai fac nici o mustrare,

ci numai să vă linguşesc!» Şi am rămas în sărăcie, dar cu Domnul ca

Sprijin permanent, ca Ocrotitor în toate greutăţile prin care am trecut.

Anunțuri

Septembrie 5, 2014 Posted by | Dedicat familiei | Lasă un comentariu

   

Privesc sus

Privitul nu costă!

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Privesc sus

Privitul nu costă!

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor