Istoria cantecului ASA CUM SUNT LA TINE VIN…

Se spune că un mare predicator pe nume Caesar Milan, a fost invitat la o petrecere dată la Londra de o familie foarte influentă, în timpul căreia urmau să cânte câţiva cântăreţi renumiţi ai vremii. Printre aceştia, a fost şi o cântăreaţă care a încântat audienţa cu talentul său. Când a terminat de cântat, a fost înconjurată de o mulţime de oameni, dornici să o laude pentru calităţile glasului ei, mulţime prin care tânărul predicator şi-a făcut cu greu drum.
Când a ajuns la ea, I-a spus: “Tânără doamnă, ascultându-te mă gândeam ce mult ar avea de câştigat cauza lui Hristos dacă d-ta I te-ai dedica Lui, împreună cu talentul dumitale. Dar d-ta eşti la fel de păcătoasă ca cel mai înrăit beţiv de pe stradă şi ca orice prostituată care-şi vinde trupul pentru bani. Totuşi, sunt fericit să-ţi spun că sângele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, te va curăţi de orice păcat dacă vei veni la El.” Ea s-a întors către tânărul predicator şi I-a replicat cu înfumurare şi siguranţă de sine: “Domnule, mă jigniţi” şi s-a îndepărtat. El a strigat după ea: “Doamnă, nu am avut nici o intenţie să vă jignesc, dar mă rog ca Duhul Domnului să vă vorbească şi să vă convingă de păcat.”
Tânăra cântăreaţă s-a dus acasă şi în acea noapte n-a putut să doarmă deloc. La 2 dimineaţa, ea a îngenuncheat şi s-a rugat Domnului, făcându-L pe Hristos Mântuitorul ei. Şi apoi, această tânără, pe nume Charlotte Elliott, s-a aşezat la masa de scris şi a scris cuvintele cunoscutului imn creştin “Aşa cum sunt, la Tine vin’.
Dragul meu prieten, numai astfel putem să venim la Domnul, pe baza iertării care stă în sângele Lui vărsat pe cruce şi în credinţa în jertfa Sa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s