S-a intamplat ceva?

Prin ianuarie 1992, pe la ora 1 dimineaţa, o mămică epuizată a auzit un tuşit de copil. „Imediat m-am ridicat în capul oaselor şi dintr-un salt am ajuns în baie unde, aprinzând lumina, am putut-o vedea pe fiica noastră cea mică, aplecată peste marginea căzii. Tot ce mâncase la cină se afla acum pe podea, pe capacul de la toaletă şi bineînţeles, pe ea. Am început să curăţ podeaua, iar pe Sara am băgat-o în cadă pentru a-i face un duş. În momentul în care am dat drumul la apă, Sara mi-a spus: „Mami, am vomat şi pe Collett.” Collett este fetiţa noastră cea mare, de 9 ani, şi care doarme în acelaşi pat cu Sara. Nici nu am ieşit bine din baie că am dat nas în nas cu Collett, care mă anunţa ceea ce deja ştiam. Am mers în dormitorul fetelor şi spre  stupefacţia mea am văzut cina fetiţei împrăştiată pe 5 pături, 2 perne, 2 cearceafuri, o păturică de copil şi pijamalele lui Collett. Le-am strâns pe toate, le-am dus în spălătorie, am înfăşat patul cu aşternuturi curate şi am aşezat un lighenaş, pe partea pe care dormea Sara, apoi m-am băgat la loc în pat, lângă soţul meu cel bine învelit în pături, care mă întrebă prin somn: „S-a întâmplat ceva?”

Mai bine doi (decat unul)…

Specialiştii în demografie prezic că 10% din tinerii şi tinerele de astăzi nu se vor căsători niciodată, iar jumătate din cei 90% care o vor face, vor divorţa. Aproximativ 37% dintre persoanele cu vârste peste 18 ani sunt celibatari şi aproximativ 25% din căminuri sunt alcătuite dintr-o singură persoană. Mai mult, unul din patru copiii se naşte în cupluri necăsătorite şi circa 25% din toţi copiii sunt crescuţi de unul dintre părinţi. Toate acestea se vor repercuta şi asupra sănătăţii naţionale? În urma studiilor îndelungate, experţii în sănătate au observat că persoanele căsătorite au o stare de sănătate mai bună decât cele necăsătorite, iar rata deceselor este semnificativ mai mare în rândul persoanelor singure şi retrase. Studii şi mai recente indică rate ale mortalităţii cu 100-300% mai mari pentru bărbaţii burlaci şi 50-150% – pentru femeile solitare, faţă de femeile integrate în viaţă socială.

Cine ia deciziile?

Cine e responsabil de deciziile din casă? Iată rezultatele unui studiu USA Today, realizat asupra unui grup de 4500 de bărbaţi şi femei. Răspunsul: femeile răspund de deciziile legate de meniu-ul cinei şi pregătirea acesteia, administrarea bugetului casei, creşterea copiilor. Bărbaţii şi femeile decid împreună unde îşi vor petrece concediul, bugetul cheltuielilor de calibru mare, cuantumul asigurărilor şi agenţia la care vor fi încheiate. Bărbaţii au responsabilitatea de a decide programul pe care familia îl va urmări la televizor.

Stiu unde merge!

Matthew Henry a mers la Londra, a cunoscut o tânără din rândul nobilimii şi care avea şi avere şi cei doi s-au îndrăgostit unul de celălalt. Fata şi-a întrebat tatăl dacă poate să se căsătorească cu el. Tatăl i-a răspuns: „Tânărul acesta nu provine dintr-o familie cu trecut; nici nu ştii de unde vine.” Fata i-a spus: „Da, este adevărat. Însă ştiu unde merge şi vreau să-l însoţesc.”