Jurnalul unei Biblii

http://comunitateacaras.wordpress.com/

 

bibliadesEu, Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, m-am gândit să notez cele mai deosebite momente din acest an, petrecute cu iubiţii mei!

IANUARIE: AM FOST FOARTE OCUPATĂ. MAJORITATEA MEMBRILOR DIN FAMILIE AU HOTĂRÂT SĂ MĂ CITEASCĂ ÎN FIECARE ZI ÎN ACEST AN. AU TRAS DE MINE PRIMELE DOUA SĂPTĂMÂNI ÎNTR-O PARTE ŞI-N ALTA părea SĂ FIE UN AN INTENS, APROFUNDÂND CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU!……APOI….. M-AU UITAT.

FEBRUARIE: PROPRIETARUL MEU M-A FOLOSIT PENTRU CÂTEVA MINUTE SĂPTĂMÂNA ACEASTA. A AVUT O CONTRAZICERE CU CINEVA ȘI A CĂUTAT CÂTEVA REFERINȚE BIBLICE SA-L CONTRAZICĂ….!
ÎNTR-O SEARĂ M-AU CĂUTAT ȘI ADOLESCENȚII FAMILIEI (A DOUA ZI AVEAU EXAMENE).

MARTIE: BINE CĂ A VENIT BUNICUL FAMILIEI ÎN VIZITĂ. M-A ȚINUT APROAPE O ORĂ ÎN BRAȚE ÎMPĂRTĂȘIND FAMILIEI DIN SFATURILE MELE. AM SPERAT CĂ CEI DIN CASĂ O VOR LUA PE URMELE BĂTRÂNULUI ȘI EU VOI STA DE ACUM ÎN COMPANIA LOR,… CUM AM STAT ȘI CU BUNICUL,… DAR N-A FOST SĂ FIE AȘA.. AM RĂMAS MEREU ÎNCHISĂ ȘI UITATĂ.

APRILIE: AM AVUT O ZI FOARTE OCUPATĂ. PROPRIETARUL MEU A FOST NUMIT “CONDUCATOR” PESTE CEVA ȘI…..S-A APROPIAT DE MINE CICĂ !… ORICUM, MĂ PREGĂTESC SĂ MERG PENTRU PRIMA DATĂ ANUL ACESTA LA BISERICĂ, DE PAȘTI…..

MAI: AM CEVA VERDEAȚĂ ÎNTRE PAGINILE MELE.
AU APARUT PRIMELE FLORI ȘI ……..S-AU GÂNDIT CĂ AR FI BINE SĂ PRESEZE CÂTEVA, M-AU DESCHIS DOAR PENTRU ASTA. TOȚI AU MULT DE MUNCĂ LA LUCRU ȘI VIN ACASĂ OBOSIȚI, TREBUIE SĂ SE ODIHNEASCĂ, TREBUIE SĂ MĂNÂNCE, TREBUIE SĂ VADĂ ȘTIRILE SAU SĂ MAI VADĂ CEVA NOU PE INTERNET ȘI ASTFEL VINE SEARA,… ARUNCĂ O PRIVIRE SPRE MINE ȘI CA SĂ AIBĂ CONȘTIINȚA ÎMPĂCATĂ CITESC UN VERSET, DOUA ȘI SE CULCĂ…

IUNIE: SUNT RĂVĂȘITĂ. UNA DIN FETELE FAMILIEI SE MĂRITĂ,… M-AU ARUNCAT DE COLO-COLO SUB TOATE CELE ȘI… E CLAR CĂ ÎI ÎNCURC. EU NU LE SPUN CE MENIU SĂ ALEAGĂ, CE FORMAȚIE SĂ CÂNTE, CE COSTUMAȚIE SĂ-ȘI PUNĂ…

IULIE: M-AU PUS INTR-O GEANTĂ DE VOIAJ. BĂNUIESC CĂ PLECĂM ÎN VACANȚĂ. AȘ FI PREFERAT SĂ RĂMÂN ACASĂ DECÂT SĂ ZAC ZILE ÎN ȘIR ÎN GEANTĂ ACEEA…DE MULTE ORI SE ÎNTREABĂ CREȘTINII DE CE NU ÎNȚELEG EI PLANURILE MELE?….CUM SĂ LE ÎNȚELEAGĂ DACĂ NU LE CUNOSC?!

AUGUST:– SUNT TOT ÎN GEANTA ABANDONATĂ,… LUNILE TRECUTE ERAU OBOSIȚI DE MUNCĂ,… ACUM SUNT OBOSIȚI DE SOMN, DE-ATÂTA SOARE ȘI ATÂTA PLIMBARE,… MĂ ÎNTREB CÂND AR PUTEA UN CREȘTIN SĂ MĂ CITEASCĂ…?

SEPTEMBRIE: DIN NOU ACASĂ LA LOCUL MEU. ÎN SFÂRȘIT AM COMPANIE, VREO DOUA CĂRȚI DE DRAGOSTE, CÂTEVA ROMANE POLIȚISTE ,… UNEORI AȘ VREA SĂ AM ȘI EU DIFUZOARE CA ȘI CELE DE LA COMBINA MUZICALĂ .CE N-AȘ DA SĂ FIU ȘI EU BĂGATĂ-N SEAMĂ…, DAR…. SUNT DOAR O CARTE,… ȘI TOTUȘI NU O CARTE OARECARE,… SUNT HARTA PE CARE ESTE SCRIS DRUMUL SPRE VEȘNICII,… ȘI CEI MAI MULȚI CREȘTINI NU ȘTIU CUM S-AJUNGĂ PENTRU CĂ EU TEBUIE SĂ LE DESTĂINUIESC AUTOSTRADA ÎNTR-ACOLO.

OCTOMBRIE: ASTĂZI, M-AU CĂUTAT PRIN CASĂ ȘI M-AU FOLOSIT. CINEVA DIN FAMILIE A CĂZUT LA PAT, BOLNAV. M-AU AȘEZAT ÎN MIJLOCUL MESEI DIN SUFRAGERIE. CRED CĂ URMEAZĂ SĂ VINĂ PASTORUL ÎN VIZITĂ ȘI VOR VREA SĂ VADĂ O MINUNE. DAR EU SPUN MEREU “DACĂ RĂMÂNEȚI ÎN MINE ȘI DACĂ RĂMÂN ÎN VOI CUVINTELE MELE CEREȚI ORICE ȘI VI SE VA DA” ÎNSĂ CUVINTELE MELE SUNT PUȚINI CEI CE LE CUNOSC ȘI ÎȘI GĂSESC PLĂCEREA ÎN ELE!

NOEMBRIE: MI-AU SCHIMBAT LOCUL PE O MĂSUȚĂ CA SĂ MĂ POATĂ FOLOSI DOAR ÎN CAZ DE ALARMĂ. TOȚI PRIN CASĂ VORBESC DE OBOSEALA DE LA MUNCĂ, CAUTĂ CARE MAI DE CARE ODIHNA, HRANA SAU SE ÎNDELETNICESC CA DE OBICEI CU TELEVIZORUL SAU CU COMPUTERUL, … DAC-AȘ AVEA ȘI EU DIFUZOARE SĂ VORBESC MEREU POATE M-AR BĂGA ȘI PE MINE ÎN SEAMĂ ,… DAR EU SUNT SINGURA CARTE PE ACEST PĂMÂNT CARE VORBEȘTE,… ÎNSĂ EU VORBESC ÎN TAINĂ PRIN SUSUR BLÂND, DOAR CELUI CE MĂ CAUTĂ CU TOATĂ INIMA,… ÎNSĂ PUȚINI O FAC!

DECEMBRIE: TOȚI SE PREGĂTESC DE CRĂCIUN. M-AU ÎNGROPAT SUB BETEALĂ, HÂRTIE DE PACHETE ȘI…..CADOURI….. S-A TERMINAT UN AN ÎN CARE IUBIȚII MEI AU VRUT SĂ MĂ VADĂ DOAR OCAZIONAL,…DAR AȘ VREA CA IUBIȚII MEI SĂ ÎNȚELEAGĂ CĂ NU POT FI CREȘTINI FĂRĂ CRISTOS ȘI NICI NU POT FACE PARTE DIN BISERICĂ FĂRĂ BIBLIE!….EI CRED CĂ MĂ CUNOSC, PRETIND SĂ LE VORBESC, ÎMI CER SĂ LE VIN ÎN AJUTOR SAU ÎȘI PUN ÎNTREBAREA DE CE PLANURILE LOR NU SUNT ȘI PLANURILE MELE,…dar eu vă spun: ”CINE ÎȘI VA ADÂNCI PRIVIRILE ÎN LEGEA DESĂVÂRȘITĂ,…. ȘI VA STĂRUI ÎN EA, NU CA UN ASCULTĂTOR UITUC, CI CA UN ÎMPLINITOR CU FAPTA, VA FI FERICIT ÎN LUCRAREA LUI”.

CE AR SCRIE BIBLIA TA DACĂ AR TREBUI SĂ SCRIE UN ASTFEL DE JURNAL?

Citate – C.S.Lewis

Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin

bible deschisa1“Cred în Dumnezeu aşa cum cred în soare, nu pentru că îl pot vedea, ci pentru că, datorită lui, toate lucrurile se pot vedea.”
“Sfinţenia stă în obiceiul de a-ţi lega micile gesturi şi acţiuni de Dumnezeu.”

“Nimeni nu mi-a spus vreodată că durerea seamănă atât de mult cu frica.”

“Tot ceea ce nu este veşnic, este veşnic inutil.”

“Sarcina profesorului din zilele noastre nu este de a doborî jungla, ci de a iriga deşertul.”

“Cel mai sigur drum către iad este cel progresiv – panta lină, uşor de parcurs, fără curbe neaşteptate, fără pietre de hotar, fără indicatoare.”

“Dumnezeu nu ne poate oferi fericire şi pace în afara Lui, pentru că ele nu se află acolo. Nu există aşa ceva.”

“Viitorul e ceva la care oricine ajunge în ritmul a şaizeci de minute pe oră, orice ar face, oricine ar fi.”

“Creştinismul, dacă este fals, nu are nicio importanţă…

Vezi articolul original 84 de cuvinte mai mult

El îți va da odihnă

Max Lucado România

Când fiicele mele erau mici, eu nu vroiam ca lor să le fie teamă de fundul adânc al piscinei, așa că jucam cu fiecare balena ”Shamu”. Fiica mea era antrenorul. Ea se ținea de nas și își punea brațul în jurul gâtului meu, și apoi ne scufundam. Adânc, adânc până când atingeam fundul piscinei. Apoi țîșneam în sus la suprafață. După ce am făcut asta de câteva ori, ele și-au dat seama că nu aveau de ce să le fie frică. De ce? Pentru că eu eram cu ele.

Când Dumnezeu ne cheamă în valea adâncă a morții, îndrăznim să credem că El ne va abandona în acel moment? Oare un tată și-ar forța copilul să înoate în adânc singur? Ar cere Dumnezeu copilului Său să călătoreacă spre veșnicie singur? Categoric nu! El este cu tine! În Exod 33:14 Dumnezeu îi spune lui Moise: „Voi merge Eu însumi cu tine…

Vezi articolul original 8 cuvinte mai mult

ROSIA- PROTEINA COMPLETA

Sunt sanse mari sa stii deja cat de sanatoasa e simpla rosie; are vitamine, minerale, antioxidanti.
Insa sunt sanse mici sa stii ca e si proteina completa. Are toti cei 9 aminoacizi pe care organismul nostru nu ii poate produce.
Iar cantitatea de proteina din ea e destul de mare; 12% din numarul de calorii.

Picture

Alte lucruri bune pe care ti le adus rosiile.

1. Sunt minunate pentru pielea ta si parul tau
Lycopen-ul, care se gaseste din abundenta in rosii, si care le da culoarea, imbunatateste abilitatea pielii de a se proteja impotriva razelor ultra violete.
In plus, o sustine in lupta impotriva ridurilor.
Se pare ca rosiile gatite sunt mai bune in acest sens decat cele crude. Deoarece incalzirea lycopenului ii altereaza structura, facandu-l mai usor de transportat in sange.
Tosusi, gatitul rosiilor le distruge din vitamine si minerale, asa ca iti recomand sa le consumi atat gatite cat si crude.
Crude, contin mai multa Vitamina A, un ajutor esential in frumusetea parului tau.

2. Mentin sanatatea inimii si a oaselor
Vitamina B si potasiu din rosii sunt eficiente in reducerea colesterolului si scaderea presiunii arteriale.
Contin multa Vitamina K, si o cantitate ok de Calciu. Ambele sunt esentiale in intarirea oaselor si a tesutului osos.

3. Reduc efectele distructive ale fumatului asupra organismului
Nu, consumul de rosii nu te ajuta in lasatul de fumat. Insa te protejeaza impotriva unora din efectelor lui.
Contin acid coumaric si acid clorogenic, care lucreaza pentru a-ti proteja corpul de efectele cancerigene ale fumului de tigara.
Bineinteles, pentru a te proteja si mai mult, cea mai buna idee ar fi sa te lasi de fumat 🙂

4. Au cantitati mari de antioxidanti
Vitaminele C si A, cat si beta-carotenul din rosii actioneaza ca si antioxidanti, pentru a inlatura efectul radicalilor liberi din sange. Radicalii liberi din sange sunt periculosi deoarece pot duce la distrugere celulara.
Si, cu cat este mai rosie rosia, cu atat mai mult beta-caroten contine.

Asadar, pofta buna de rosii!

Home made Energy bar