tineridelanganoi

tineridelanganoi va deveni in curand nicaionel

CURS DE CATEHEZA

CULTUL CREŞTIN BAPTIST

Curs de cateheza

INTRODUCERE

            Definiţie: Cateheza este un studiu organizat al Sfintelor Scripturi în vederea cunoaşterii principiilor de credinţă, a acceptării lor în viaţa de zi cu zi cât şi a mărturisirii lor. A catehiza: a învăţa pe alţii

Temeiul doctrinar al acestui studiu este Biblia. Ea este baza documentară. Baptist în limba greacă înseamnă botezat.

 

Temeiul legal îl constituie Statutul de organizare şi funcţionare al Cultului Creştin Baptist din România. Mărturisirea de credinţă a Cultului Creştin Baptist este anexă a Statutului mai sus-rnenţionat. În ţara noastră sunt 14 culte aprobate de lege. CuItul Baptist este neoprotestant şi este aprobat de stat.

Tema        catehezei o constituie cunoaşterea învăţăturii Biblice care formează doctrina Bisericii Creştine Baptiste, aşa cum a fost lăsată şi poruncită de Dumnezeu să fie mărturisită, învăţată şi trăită (Matei 28:18-20; 2 Petru 1:5-11)

                  Scopul acestui curs este formarea şi edificarea spirituală a candidatului la botez (2 Corinteni 4:13); cunoaşterea adevărurilor nou-testamentare care formează doctrina Cultului Creştin Baptist din România.

          Participanţii la curs sunt persoane care solicită botezul ca urmare a pocăinţei şi credinţei lor. Accesul la curs este liber pentru orice om care doreşte în mod sincer să afle adevărurile lui Dumnezeu (nu doar cei care L-au primit deja pe Domnul Isus în viaţa lor ca Mântuitor personal

                                Structura catehezei

Partea I Lecţii care formează platforma de cunoaştere Biblică, şi care constituie punctul de plecare în rezolvarea problemelor umane şi de crez general (Biblie, Dumnezeu, om, păcat)  Vezi lecţiie I IV.

Partea a II-a Lecţii care prezintă soluţia oferită de Dumnezeu pentru reabilitarea omului căzut în păcat (credinţă, pocăinţă, mântuire, naştere din nou, sfinţire) . Vezi lecţiile V- IX .

Partea a III-a Lecţii legate de practica vieţii creştine (rugăciune, post, mijlocitorul nostru la Dumnezeu, simbolurile Noului Testament, Ziua Domnului şi Sabat, Biserica şi slujitorii ei, disciplina în biserică, căsătorie, dărnicie creştină, relaţia dintre biserică şi stat, aspecte legate de viaţa de apoi.  Vezi lecţiile  X-XXII.

Concluzie

 

Catehizarea este predarea sistematică a învăţăturilor biblice nou testamentare, grupate pe teme precise.

-1-

Lecţia  I

DESPRE BIBLIE

Cuvântul Biblie vine din limba greacă:  Biblos = carte, bibliotecă.

1. Obârşia – sfinţenia – autorul şi eternitatea Bibliei

  1. Biblia nu este de obârşie omenească ci Divină  (Galateni 1:11-12).
  2. Biblia este Sfântă deoarece, Ea este Cuvântul lui Dumnezeu              descopenit oamenilor prin Duhul Sfânt (2Timotei 3:l6).
  3. Autorul Bibliei este Duhul Sfânt care a inspirat şi a vorbit prin gura proorocilor. Dumnezeu s-a folosit de aproximativ 40 de bărbaţi în acest sens (Fapte 1:16; 2Petru 1:21).
  4. Durata       scrierii Bibliei a fost de aproximativ 1600 de ani.
  5. Biblia este veşnică. Cerul şi Pământul vor trece, dar cuvintele Bibliei vor rămâne pentru veşnicie (Matei 24:35).

2. Structura Bibliei

Vechiul Testament conţine 39 de cărţi după cum urmează:

a.   17 cărţi istorice din care: 5 cărţi ale lui Moise, numite şi Pentateuh (de la Geneza sau Facerea la Deuteronom sau a doua lege) precum şi 12 cărţi istorice legate de poporul lui Israel, de la Iosua la Estera;

  1. 5 cărţi poetice: de la Iov la Cântarea Cântărilor;
  2. 17 cărţi profetice din care 5 sunt ale Profeţior Mari (de la Isaia la Daniel) şi12 ale Profeţilor Mici (de la Osea la Maleahi)

   Noul Testament conţine 27 de carţi dupa cum urmeaza:

  1. 4 cărţi biografice: Evangheliile lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan;
  2. o carte istorică: Faptele apostolilor;
  3. 21 cărţi didactice: 14 epistole pauline sau epistolele lui Pavel;
  4. 7 epistole generale, de exemplu Epistolele soborniceşti  ale lui Iacov , Iuda;
  5. o carte profetică : Apocalipsa.

-2-

                  3.   Ce credem şi ce mărturisim noi despre Biblie

 

 

a.   Biblia este cuvântul lui Dumnezeu (Efeseni 1:13; Fapte 18:11;         1Petru 1:23-25).

  1. Biblia este Adevărul care ne eliberează din robia păcatului (Ioan 17:17; loan 8:32 ).

 

  1. Biblia este puterea lui Dumnezeu care mântuieşte omul (Romani 1).
  1. Biblia este îndreptarul învăţăturilor lui Dumnezeu prin care omul este îndemnat să se pocăiască (2Timotei 3:15-17).
  1. Biblia este izvorul vieţii prin care omul este născut din nou.

(1Petru 1:23; Efeseni 2:1-5).

  1.  Biblia este codul divin după care Dumnezeu va judeca, prin                   Isus Hristos, pe cei vii şi pe cei morţi (Ioan 12:48; Romani 2:16).

 4. Scopul pentru care Dumnezeu ne-a dat Biblia

 

 

  1. Să ne cunoaştem pe noi înşine, starea de păcat în care trăieşte omul nemântuit, originea noastră, scopul pentru care Dumnezeu ne-a creat precum şi posibilitatea salvării omului.
  2. Să identificăm păcatul şi să cunoaştem consecinţele lui  (Romani 6:23 ; 1Ioan 3:8-10 ).
  3. Să cunoaştem pe Domnul Isus Hristos şi să ştim ce trebuie să facem ca să-L avem ca Mântuitor personal (1 loan 3:16; 1 Timotei 1:15-16).
  4. Să cunoaştem pe Dumnezeu şi cum putem deveni copii ai Lui

(Ioan 1:12; Romani 8:15-16)

  1.  Să fie mărturie lumii intregi în ziua judecăţii (Ioan 3:18 4 5:24).

-3-

5. Raportul necesar dintre om şi Biblie

a. Dumnezeu ne recomandă să citim, să cercetăm, să credem să                                                           primim, să trăim şi să mărturisim Biblia.

(Romani 1:15;Ioan 5:39; 2 Petru1:5-8; Filipeni 1:4-15).

b.  Sä nu adaugi şi să nu scoţi cuvinte din Biblie.

(Deutenonom 4:1-2; Apocalipsa 22:18-19).

c.   Să nu ne fie ruşine să mărturisim Evanghelia (2Timotei 1:8).

d. Cuvântul Iui Dumnezeu, adică Biblia, trebuie primit în totalitate. (1Tesaloniceni 2:13)

6. Concluzii

 1. Biblia este cuvântul lui Dumnezeu. Ea este veşnică;

 

 2.  Autorul Bibliei este Duhul Sfânt. El a inspirat pe cei

  ce au  scris-o;

 

3.  Biblia trebuie studiată, crezută, trăită şi mărturisită ;

 

  4. Biblia este singura normă de credinţă. Nu este admis să adaugi                            sau să scoţi nici un cuvânt.

 

-4-

Lecţia  a- II -a 

 

                          DESPRE DUMNEZEU

 

În Biblie descoperim pe Dumnezeu ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt (ceea ce formează Sfânta Treime), cu desăvârşire una şi nedespărţiţi în fiinţa lor.

1. Despre Dumnezeu

 

a. Conform sfintelor scripturi noi credem şi mărturisim  că este un                     Dumnezeu creator, susţinătorul   şi  stăpânitorul tuturor lucrurilor

(Geneza 1:1; Efeseni 4:6; Maleahi 2:10; Iov 31:15; Romani 1:19-20;                       Romani 11:36).

b.  Însuşirile lui Dumnezeu

– Dumnezeu este o fiinţă veşnică, sfântă, desăvârşită, atotputernică,     atotştiutoare, nemărginită, omniprezentă.

–   Dumnezeu este nelimitat în timp, spaţiu şi materie.

–  El este creatorul tuturor lucrurilor, al fiinţelor văzute şi nevăzute  din Cer şi de pe Pământ; este creatorul întregului Univers inclusiv al omului.

– El este de sine stătător. (Psalmi 102:25-27; 135:6; 1Petru 1:15-16; Matei 5:48; Daniel 4:34; Ieremia 31:35).

cCum este Dumnezeu

– În ceea ce priveşte natura Sa, Dumnezeu  este DUH şi ADEVAR,                                                spirit infinit şi desăvârşit (loan 4:24). Dumnezeu este DUH şi cine se închină Lui trebuie să se  închine în Duh şi Adevăr.

– În ceea ce priveşte fiinţa Sa, Dumnezeu este unul singur (1Corinteni 8:6;          1Timotei 2:5).

– În ceea ce priveşte persoana Sa, Biblia arată că Dumnezeu este Trinitate sau  Sfânta Treime (1 Ioan 5:7).

– Dumnezeu este Tatăl (Ioan 10:29-30).
– Dumnezeu este Fiul (Matei 3:16-17).

– Dumnezeu este Duhul Sfânt (2Corinteni 3:17). Dumnezeu ca Tată,  Fiu şi Duh Sfânt sunt cu desăvârşire una şi nedespărţi în fiinţa lor, ei alcătuind o unitate divină, inseparabilă.

d. Datoria Omului este să creadă färă să se îndoiască de El. Dumnezeu existä şi răsplăteşte pe cel ce-l caută (Evrei 11:5).

-5-

2. Dumnezeu Tatăl

 

a. Biblia ni-l prezintä pe Dumnezeu ca Tată (loan 6:27, 1 Petru 1:2; Matei11:25; Marcu 14:36; Luca 22:42; Fapte 2:33; Romani 8:15)

b. Dumnezeu este Tatäl cerurilor, al Pământului, al oamenilor pocăiţi,                mântuiţi, născuţi din nou şi înfiaţi prin Duhul Sfânt (Efeseni 1:17; Ioan 2:13; Romani 15:6).

c. Dreptul de a-L chema pe Dumnezeu «Tată » aparţine tuturor acelora care se pocăiesc, cred şi îl primesc pe Domnul Isus ca mântuitor. În acest fel ei sunt înfiaţi prin Duhul Sfânt (Ioan 1:12; 1Ioan 3:2)

d. Oamenii nepocăiţi nu-L au pe Dumnezeu ca Tată, ci pe cel rău Ioan 8:44;

1Ioan 3:8-10). Copiii lui Dumnezeu se deosebesc de copiii Diavolului prin viaţă, vorbe, fapte, atitudine, anturaj, îmbrăcăminte, comportament.

3. Dumnezeu Fiul sau Domnul Isus Hristos

 

Referinţe: Matei 16:16; Ioan 1:1;1:14; Fapte8:37; 9:20;

2Corinteni 1:19; Ioan 20:31

Noi mărturisim şi credem că:

 

  1. Isus Hristos este fiul lui Dumnezeu (Ioan  20:31;Matei 3:17;  Matei 16:16).
  2. El este a doua persoană din Sfânta Treime (1Ioan 5:7; Ioan 1:14).
  3. El este Domn şi Mântuitor (Fapte 4:12; Matei 1:21).
    1. El este trimis de Tatăl (loan 3:16.

Isus în traducere înseamnă aducător de mântuire, salvator, mântuitor.

Hristos (Mesia) înseamnă trimisul Domnului sau unsul lui Dumnezeu.

Isus Hristos este Dumnezeu întrupat.

 

e.  El este jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre (1Ioan 2:2).

f.  El deţine toată puterea în cer  şi pe pământ (Matei 28:18),

g.  El va judeca viii şi morţii ( Ioan 5:22;  2 Timotei 4:1).

h.  Prin El s-au creat toate. El le suţine prin Cuvântul puterii Lui

(Evrei 1:2-3).

i.   El este singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni (1 Timotei 2:5).

j.   El este singurul mare preot (Evrei 7:26-28).

k.  Domnul Isus Hristos este Dumnezeu descoperit în trup (Isaia 9:6,

Ioan 1:14).

-6-

4. Dumnezeu Duhul Sfânt

(Argumente biblice: loan 4:24; 2 Corinteni 3:17; loan 14:26; Fapte 5:32).

Noi credem şi mărturisim despre Duhul Sfânt că:

a. Este a treia persoană din Trinitate (1Ioan 5:7);

b. El vine de la Tatăl (Fapte 2:33; Ioan 15:26; 14:16);

c. El este dat păcătosului mântuit prin jertfa Domnului Isus Hristos;

d. El este Dumnezeu ( 2Corinteni 3:17, 1Ioan 5:7);

e. El este autorul Bibliei ( 2Timotei 3:16; 2 Petru 1:21);

f. Prin Duhul Sfânt se savârşeşte naşterea din nou (Ioan 3:3-6);

g. Duhul Sfânt locuieşte în fiinţa celui mântuit  (1Corinteni 6:19-20);

h. Duhul Sfânt nu este un drept al nostru ci l-am primit prin Domnul Isus

i. Duhul Sfânt se primeşte atunci când omul aude cuvântul lui Dumnezeu,    îI acceptă  pe Domnul Isus Hristos, îl proclamă ca Mântuitor personal prin pocăintă şi credinţă. Consecinţa este aceea că omul este născut din nou (Fapte 2:38; Efeseni 1:13-14).

j. Duhul Sfânt lucrează în sensul că :

–  îl luminează pe om, adică îl face să înţeleagă cu mintea şi să  primeascä cu inima adevărul că el este păcătos, că are nevoie de salvarea lui Dumnezeu, că este vinovat în faţa lui Dumnezeu, că plata păcatului este moartea;

–  îi face cunoscut omului păcătos că Domnul Isus Hristos a murit în               locul lui (al omului) pentru salvarea sufletului său;

–  adevereşte omului că dacă nu se pocăieşte va ajunge în iad, fără nici o posibilitate de salvare;

–  îndeamnă omul să se pocăiască şi să se întoarcä la Dumnezeu,  să-L primească prin credinţa pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitorul său personal şi să obţina astfel iertarea păcatelor, mântuirea şi viaţa veşnică;

–  îl  transformă pe om dintr-un  păcătos, într-un om mântuit, născut din nou, într-un copil al lui Dumnezeu. Această transformare are loc numai în condiţiile unei credinţe liber consimţite şi a unei pocăinţe desăvârşite;

–  îl maturizeazä pe om din punct de vedere spiritual, îl călăuzeşte mereu ;              –  poate fi primit numai prin pocăinţă şi credinţă;

k. Semnele prin care El este primit de un om păcătos sunt: viaţa, limbajul, comportamentul, atitudinea, îmbrăcămintea, relaţiile cu toţi oamenii,  relaţia cu Dumnezeu (Galateni 5:22-26);

l. El vrea să fim curaţi, adevăraţi copii ai lui Dumnezeu (Iacov 4:5) ;

m. Să nu-L întristăm, să nu-L stingem, să nu-L batjocorim, ci sä-L   ascultăm (Isaia 63:10; Matei 12:32 ; Efeseni 4:30; 1Tesaloniceni 5:19)

n. Dacă este primit de oameni care se întorc iarăşi la păcat acest lucru   înseamnă batjocorirea Sa şi a Domnului Isus Hristos (2 Petru 2:10-21).

-7-

5. Concluzii

 

1. Despre Dumnezeu

•     Dumnezeu este Creatorul, Susţinătorul şi Stăpânitorul tuturor lucrurilor.

•     Sfânta Treime înseamnă Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul,  Dumnezeu Duhul Sfânt. Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt formează o unitate desăvârşită.

•      Omul este dator să creadă în Dumnezeu.

2. Despre Dumnezeu Tatăl.

  • Dumnezeu Tatăl este creatorul tuturor lucrurilor, fiinţelor şi evenimentelor din viaţa noastră.
  • Orice păcătos care se întoarce cu pocăinţă la Dumnezeu şi crede în jertfa Domnului Isus Hristos, este înfiat prin Duhul Sfânt şi are dreptul să-L cheme pe Dumnezeu “tată”. El este un păcătos iertat, iar Dumnezeu devine tatăl lui.
  • Omul este dator să creadă în Dumnezeu.

3.    Despre Dumnezeu Fiul.

Domnul Isus Hristos este:

  • Dumnezeu întrupat;
  • A doua Persoană din Sfânta Treime;
  • Domn (Stăpân);
  • Mântuitor al lumii şi deci şi al meu (al omului, în mod personal);
  •   Cel trimis de Tatăl pe pământ;
  •   Cel care a creat totul;
  •   Singurul mijlocitor între Dumnezeu şi oameni.

4.   Despre Dumnezeu Duhul Sfânt.

Duhul Sfânt este:

•   a treia Persoană din Trinitate;

•     autorul Bibliei;

•    dat păcătosului mântuit;

•     cel care continuă procesul de sfinţire (curăţire);

•    primit de omul care aude cuvântul lui Dumnezeu, care crede şi se pocăieşte,  îl proclamă pe Domnul Isus Hristos ca mântuitor personal şi este născut din nou prin Duhul Sfant.

 

-8-

Lecţia a- III-a

                                    DESPRE OM

 

1. Noi credem şi mărturisim că omul este creat de Dumnezeu prin puterea Sa divină de a supune toate lucrurile şi toate legile. Omul este alcătuit din trup sau partea materială (facută din ţărână) şi suflet sau partea spirituală care provine de Ia Dumnezeu (Geneza 1:27; 2:7)

Chipul şi asemănarea omului cu Dumnezeu nu se referä la fizionomie pentru că Dumnezeu este DUH (Ioan 4:24), ci la însuşirile de sfinţenie şi neprihănire,  deoarece omul a fost creat fără păcat, curat, neprihănit şi nevinovat (Efeseni 4:24).

Originea omului este din Dumnezeu şi nu ca rezultat al evoluţiei (Fapte 17:28-29; Efeseni 3:14-15; Isaia 45:12; Ieremia 27:5)

2. Dumnezeu a făcut pe om fără prihană: (Eclesiastul 7:29 ), cu voinţă  liberă de a alege binele sau răul,  viaţa sau moartea, binecuvântarea sau blestemul, fericirea sau nenorocirea veşnică ( Deuteronom 30:15,19 ).

Omul a fost binecuvântat, aşezat în Rai, în fericire, în părtăşie cu Dumnezeu. Fericirea omului depinde de ascultarea sa faţă de Dumnezeu, de trăirea cuvântului Său, de credincioşia  lui.

3. Omul a ales neascultarea, a dispreţuit autoritatea lui Dumnezeu, s-a lăsat ispitit şi înşelat de diavol (Geneza 3:1-19).

Prin căderea în păcat omul a căzut sub blestem şi a devenit incapabil de a trăi după voia lui Dumnezeu. El este izgonit din Eden şi astfel prin neascultare a  devenit  rob  al  păcatului, al satanei, degenerând într-o fiinţă rea.

Prin naşterea firească, fiecare om moşteneşte sămânţa păcatului, înclinarea spre rău şi firea pacatoasă (Romani 5:12; 7:17-23).

Păcatul a pus un zid de despărţire între om şi Dumnezeu (Isaia 59:1-2).

4. Omul, ca fiinţă liberă, este răspunzător înaintea lui Dumnezeu de toate faptele, vorbele şi gândurile sale ( Romani 14:12; Matei 12:36).

5. Toţi oamenii trebuie să moară în trup, cu excepţia celor care vor fi găsiţi în viaţă la revenirea glorioasă a Domnului Isus Hristos, iar după moarte urmeazä să participe la judecata faptelor lor. Rezultatul va fi, fie condamnare, fie răsplătire veşnică (2 Corinteni 5:10; Evrei 9:27)

-9-

  1. 6.    Omul poate redobândi chipul şi  asemănarea lui Dumnezeu dacă ascultă Evanghelia, o crede, se întoarce la Dumnezeu cu pocăinţă şi credinţă este mântuit prin sângele Domnului Isus Hnistos şi este näscut din nou prin Duhul Sfânt (Romani 5:19; Coloseni 3:10).

7. Omul se poate apropia de Dumnezeu prin Sângele Domnului Isus Hristos (Efeseni 2:18, 3:12; Romani 5:1-2).

   8. Concluzii

 

1.    Omul este făcut din Dumnezeu. Trupul omului este alcătuit din ţărână, iar sufletul omului este de la Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Sa.

 

2.    Dumnezeu a făcut pe om fără prihană (vină) cu voinţa liberă de a alege binele sau răul.

 

3.    Omul ca fiinţă liberă este răspunzător în faţa lui Dumnezeu pentru toate faptele, vorbele şi gândurile sale.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

-10-

Lecţia a- IV -a

                                     DESPRE PĂCAT

 

1.    Noi credem şi mărturisim că omul a fost ademenit de diavol, devenind neascultător de Dumnezeu.

        Păcatul este abaterea faţă de legea morală a lui Dumnezeu şi trăirea  în dezacord faţă de cuvântul Său (1Ioan 3:4; 5:17, Ioan 8:34; Romani 6:13; 4:23;

Iacov 4 :7; Eclesiastul 7 :29 ; Psalmi 51:4; Efeseni 2:1-3; Deuteronom 9:7).

Orice păcat săvârşit de om este o împotrivire, o batjocură, o desconsiderare, o neascultare, o dispreţuire, o necinstire adusă direct lui Dumnezeu (Geneza 39:9; Ieremia14:20-21; Deuteronom 9:7; Fapte 5:3; Fapte 7:51; Romani 2:24).

2.    Cum se naşte păcatul?

 

Ispita este mijlocul de momealä al Satanei.

Păcatul se comite astfel :

–  prin ispitire, Satana întunecă mintea şi orbeşte raţiunea (Geneza 3 :1 –6 ; Efeseni    4 :18 ; Romani 1 :28).

–   ispita trezeşte poftele trupului care se războiesc cu sufletul (1 Petru 2:11).

–   prin poftă omul este momit, păcălit, înşelat de diavol (Geneza 3:1-6).

–  acceptând împlinirea poftei se comite păcatul (Geneza 2:15-17;   Romani 5:12-19),

–   păcatul săvârşit (mânia, blestemul, pedeapsa, despărţirea de Dumnezeu)                    atrage după sine moartea (Iacov 1:13-15; Romani 6:23 Geneza 3:23-24) .

Păcatul se comite cu gândul, vorba, fapta, văzul, atitudinea, cu voie sau fără voie (Matei 5:28-37; Ioan 8:44; 1Ioan 3:15). Dumnezeu urăşte păcatul şi viaţa păcătoasă (Isaia 1:14; Evrei 1 :9 ; Psalmi 45 :7).

Păcat, nelegiuire, fărădelege, sunt noţiuni similare ( 1 loan 3:4; Isaia 59:1-2; 59:12).

3.  Universalitatea păcatului

Toţi oamenii sunt păcătoşi: cei care trăiesc în păcat sunt păcătoşi neiertaţi dar cei care se pocăiesc de păcatele lor sunt păcătoşi iertaţi (Romani 3:23; Eclesiastul 7:20; Romani 5:12)

Păcatul a intrat în lume prin neascultarea unui singur om şi a trecut asupra tuturor oamenilor, astfel toţi oamenii sunt păcătoşi, vinovaţi înaintea lui Dumnezeu şi lipsiţi de slava Sa.

-11-

4. Consecinţa păcatului este moartea spirituală, sau despărţirea de Dumnezeu.

– Păcatul săvârşit este un zid de despărţire între omul care îl  face  şi Dumnezeu (Isaia 59:2)

– O stare de vrăjmăşie între  omul păcătos şi  Dumnezeu (Romani 8:7).

– O întinare, o murdărire (Ieremia 2:22).

– Moartea oamenilor nemântuiţi are ca efect despărţirea  veşnică de Dumnezeu (moartea a doua).

5. Mărturisirea păcatului

Cine mărturiseşte păcatul în faţa Domnului Isus Hristos şi evită să-l mai facă în viitor este iertat de Dumnezeu. Sângele Domnului Isus spală orice päcat cu condiţia credinţei în numele Lui şi în condiţiile unei pocăinţe adevărate înaintea lui Dumnezeu. Omul pocăit capătă iertarea păcatelor şi viaţä veşnică (Ioan 1:9; Proverbe 28:13; Levitic 5:1-5)

Păcatul nemărturisit nu este iertat. Păcatele trebuiesc mărturisite prin rugăciune Domnului Isus Hristos care a murit pentru păcatele noastre (1Ioan 2:2; Efeseni 1:7 ; 1Timotei 2:5).

Cine ne convinge pe noi de păcat? Duhul Sfânt prin cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 16:8).

Cine poate ierta păcatul? Numai Domnul Isus Hristos. Sângele Lui ne curăţeşte de orice păcat (1 loan 1:7).

6. Cerinţa lui Dumnezeu către om

 

“Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt” – Leviticul 11:44-45; 19:2; 20:7;               1Petru 1:15-16. “Voia lui Dumnezeu este sfinţirea noastră”          Tesaloniceni 4:3, 7.

7. Câteva principii de viaţă creştină

să nu fac nimic din ceea ce nu zideşte sau ar putea constitui o pricină de poticnire pentru altul.

să nu mă compar cu omul păcătos, ci să privesc mereu la sfinţenia lui Dumnezeu.

• trupul meu are menirea de a fi Templul Duhului Sfânt (1Corinteni 3:16-17; 6:19-20). Acesta este punctul de plecare în analizarea a ceea ce îmi este îngăduit şi ceea ce nu-mi este îngăduit.

• ca să rezist în faţa furtunilor am nevoie de trei piloni: rugăciunea, citirea Bibliei şi frecventarea bisericii.

• voi            împărtăşi celor din jur,  minunea transformärii vieţii mele prin pocăinţa mea de păcate si credinţa mea  în jertfa Domnului Isus; mereu ÎL voi mărturisi semenilor mei.

-12-

8. EXEMPLE DE PĂCATE

şi lucruri  neacceptate în biserică

– Participarea sau apelarea la ghicire, descântece, vrăjitorie, spiritism, este echivalent cu a-L părăsi pe Dumnezeu (Lev. 22:27, Deut.1810-12;I Cron.10:13).

– Curvia, avortul, divorţul  (1Corinteni 6:15-18; Apoc.22:15;  Mat.19:5-9; Maleahi  2:14-16;  Ps.22:9-10).

– Acceptarea anturajelor şi petrecerilor păcătoase (1Cor.5:11; 1Ioan 2:5,17;       1Petru 4:3-4; 2Cor.6:17; Tit 2:11-12).

–  Prietenia cu lumea –  vrăjmăşie cu Dumnezeu  (Iacov 4:4).

– Fumatul, consumul de băuturi alcoolice, frecventarea restaurantelor   (Luca1:15; Matei 14:1-12; Numeri 6:3; Judecători 13:4; Prov.20:1; Prov. 23:27-31; Isaia 5:11-12; 1Cor. 6:10; Efeseni 5:18; Gen.19:30-38; Galateni 5:21; 1Cor. 3:16-17).

– Furatul (lucrurile furate trebuiesc date înapoi ), darea şi luarea de mită  (Levitic 19:11;  I Sam.12: 3; Marcu 7:21-22; Luca 19:8; 1Cor. 6:10; Efeseni 4:28).

– Darea în judecată, problemele se rezolvă în Biserică (1Cor.6:7) – trebuie să te împaci cu vrăjmaşii tăi şi cu duşmanii, să te rogi pt. ei, să-i iubeşti şi să le faci bine (Mat.5:44-48; Mat.6:14-15; Mat.8:15-20; Marcu 11:24-24; Col.3:13; Rom.12:18).

– Certurile, mânia, supărările, răzbunarea, pizma, vorbirea de rău, bârfa, clevetirea (Prov.17:19;   2Tim 2:3; 1Petru 2:1; 2Cor.12:20; Exod 23:1; Levitic 19:16-17; Psalmi 37:18).

– Ţinuta indecentă – păr lung la bărbaţi (1cor.11:14). Femeile în Biserică trebuie să fie cu capul acoperit (1cor. 11:5-11; Deut. 22:5).

– Purtarea hainelor de sex opus – cu pantaloni la biserică

– Purtarea de podoabe, mărgele, cruciuliţe, iconiţe, bijuterii, inele, cercei, medalioane lănţişoare, rochii scurte, unghii lungi colorate, buze vopsite, ochi rimelaţi

– O atitudine de respect faţă de Dumnezeu şi faţă noi înşine, pentru că trupul nostru este Templul Duhului Sfânt ( Efes. 23:40; Isaia. 3:16-24; I Petru. 3:2-5; 1Tim. 2:8-10; Tit 2:11-14; Ps. 93).

– Trufia, mândria, îngâmfarea, lăudăroşenia ( Prov. 16:5; Rom. 1:29-30; Prov. 21:10; 16:18; Col. 2:18; Iacov 4:10; I Ioan 2:16).

-Glume proaste, cuvinte porcoase, înjurături, drăcuieli, blesteme, cuvântul „ zău” ( Mat. 5:37; Efes. 4:29; 5:4; IAC. 5:12; DA să fie DA şi NU să fie NU!).

– Minciuna, făţărnicia, lăcomia, prefăcătoria, nesinceritatea ( Isaia. 57:1; Mat. 23:28; 1 COR. 5:11;2 COR. 11:13-14; Efes. 4:25; 1TIM. 4:2; 1Petrut. 2:1).

– Jocuri de noroc şi alte jocuri necreştine ( 2Tes. 3:7-10; Iac. 1:25; 2:12; Ps. 1:2).

-13-

– Îmbuibarea, zgârcenia, înşelătoria ( Efes. 5:5; 2Cor. 9:5; Gal.3:2; 1Cor. 6:15; 5:14).

– Participarea la petreceri, onomastici lumeşti, la pomeni, la praznic

(Isaia 1:13-14).

– A mânca mâncare dată de pomană, colivă (1Cor.10:20-21; Deuteronom 26 :14).

– Răutatea, viclenia, defăimarea, certuri, mânie, nepăsare, pizmă, iuţime, răzbunare (1Cor. 5:11, Marc. 7:22; Efes. 4: 22-32; Ps. 37:8; Rom. 12: 19-20; Prov. 29:2; Ex. 23:1;1 Cor. 6:10).

– necurăţie, neînţelegeri, dezbinări, nedreptate, cârtiri, obrăznicii, încăpăţânări (1 Cor. 10:10; 3:3-4; Rom.1:29:-32; Gal. 5:21-22).

– Căsătorie în lume (2 Cor. 6:14).

– Închinarea la icoane, facerea semnului crucii ( Ioan 4:24; Exod 20:4; Fapte. 10:25-26; 14:8-15; 7:29; Col. 2:18; Apoc. 19:10; 22:8-9).

– Dansul – în Vechiul Testament era o formă de adorare a lui Dumnezeu. Astăzi este o stârnire a poftelor, nimic înălţător (Mat. 14:1-12).

Ia aminte! renunţă la orice poftä a diavolului, oricât de strălucitoare ar fi ea.

Cultul crucii, al morţilor, al icoanelor, clasa preoţeascä au fost introduse în secolul al IV -lea.

Icoana:

– la primii creştini în primele trei secole nu exista nici o icoană;

– după urcarea pe tron a lui Constantin cel Mare şi în urma declarării Bisericii Creştine ca biserică de stat, creştinismul a împrumutat de la religiile păgâne ritualuri şi icoane cărora se închinau;

–  în anul 787, în timpul domniei împăratului Constantin al VI-lea, s-a hotárât definitiv venerarea icoanelor ;

– împărăteasa Teodora, regenta fiului ei minor Mihai al Ill-lea Ia Sinodul de la Constantinopol, din anul 843 a întărit definitiv adorarea icoanelor.

În Biserica Creştină,  procesiunea cu lumânări a fost introdusă în secolul al IV- lea prin preluarea acestei practici de la religiile păgâne.

În secolul al V-lea s-a dispus ca « păcatele să fie mărturisite de credincioşi înaintea preoţilor, fără de care nu este iertare – el- preotul fiind mijlocitor între Dumnezeu şi om », învăţătură contrară Bibliei  (I Timotei 2:5).

Grigore I a răspândit credinţa în purgatoriu, adică cei ce fac unele păcate mai mici se vor curăţi după moarte ispăşindu-le în purgatoriu.

Primii călugări apar după anul 300

-14-

9. Concluzii

a.    Omul a fost ademenit de diavol, devenind

neascultător de Durnnezeu.

 

b.    Păcatul este neascultarea omului de voia lui Dumnezeu cea sfântă şi trăirea în dezacord faţă de Cuvântul Său.

 

c.     Toţi oamenii sunt păcătoşi (cei mântuiţi sunt păcătoşi iertaţi).

 

d.    Consecinţa păcatului este moartea spirituală (despărţirea de Dumnezeu).

 

e.     Prin pocăinţă de păcate şi credinţa în jertfa Domnului Isus Hristos, păcatele sunt iertate.

f.     Domnul Isus Hristos este cel care iartă păcatele, sângele Lui le spalä.

 

 

 

-15-

Lecţia a- V -a

                                 DESPRE CREDINŢĂ

1.    Definiţie: A crede, înseamnă a admite, a consimţi, a-ţi însuşi, a fi convins de lucruri, fiinţe şi evenimente pe care nu le vezi, dar care sunt atestate de Biblie (Evrei 11:1; 1 Petru 1:5-9; Efeseni 2:8-9)

2.    Principiu: 1 Coninteni 2:5.

3.    Semnificaţia credinţei:

a.     mijlocul prin care omul intră în relaţie cu Dumnezeu (Evrei 11:3);

b.    respectarea Cuvântului lui Dumnezeu (Evrei 11:6)

c.    încredinţarea că Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a murit pe cruce pentru mine, în locul meu, pentru păcatele mele, ca eu să fiu mântuit de El (Isaia 53:4-10; loan 1:29; Romani 5:1-2),

d.    mijlocul prin care păcătosul primeşte darul  fără plată al lui Dumnezeu, adică mântuirea,în numele Domnului Isus (Romani 10:8-10;Efeseni 2:8-9);

e.  acceptarea realităţilor (lucruri, fiinţe, evenimente, stări) care există şi au existat dar care nu pot fi verificate de noi acum (2Corinteni 5:1-7);
Exemple de fiinţe: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Duhul Sfânt, diavolul, îngerii.
Exemple  de  evenimente  şi   stări: Jertfa Domnului Isus, suferinţele şi moartea Sa, învierea şi viitoarea revenire a Domnului Isus, mântuirea şi viaţa veşnică, împărăţia lui Dumnezeu, învierea morţilor, judecata          celor vii şi a morţilor în ziua de apoi, pedeapsa celor nemântuiţi, iadul, raiul,
veşnicia.

4.  Fundamentul credinţei aducătoare de mântuire este:             

a.  Pocăinţa, întoarcerea la Dumnezeu (Fapte 26:20);

b. Credinţa în Domnul Isus Hristos ca Mântuitor personal, credinţa că prin                   Domnul Isus se capătă iertarea păcatelor (Fapte 4:12; 10:42-43; 13:38-39);

c.  Credinţa în puterea sângelui Domnului Isus Hristos care ne curăţeşte de orice păcat (1Ioan 1:7). Prin Domnul Isus Hristos avem răscumpărare, iertare, împăcare, eliberare şi apropiere de Dumnezeu (Fapte 26:18, Efeseni 1:7, 3:12, Coloseni 1:13-14);

d. Manifestarea acestei credinţe într-o viaţă nouă, călăuzită de Duhul Sfânt

(2 Corinteni 5 :17).

5.  Baza biblică a credinţei creştin baptiste

a. Porunca credinţei (Marcu 1:15, Fapte 16:31);

b. Porunca pocăinţei (Fapte 17:30;

c. Porunca botezului (Matei 28:19; Marcu 16:16);

d. Necesitatea absolută a naşterii din nou (loan 3:3-7)

-16-

6.                Păstrarea credinţei se realizează într-un cuget curat înaintea oamenilor şi înaintea lui Dumnezeu. Pierderea unui cuget curat duce la căderea din credinţă. Scripturile ne atenţionează să ne silim să trăim cu un cuget curat (Fapte 23:1; 24:16; 1Timotei 1:18-19; 3:9).

7.  Exteriorizarea credinţei are loc prin:

a.  fapte vrednice de pocăinţă (Matei 3:8);

b.  viaţă vrednică de Dumnezeu (Coloseni 1:10;1Tesaloniceni 2:12);

c.  purtare vrednică de Evanghelie (Efeseni 4:1-5; Filipeni 1:27).

8.  Răspunsul pozitiv al credinţei care mântuie este:

a. rn-am pocăit, sunt pocăit;

b. sunt un păcătos iertat;

c.    L-am primit pe Domnul Isus Hristos ca mântuitor personal;

d.    sunt mântuit prin credinţa în jertfa Domnului Isus Hristos şi pocăinţa de păcatele mele;

e.     am păcatele iertate, spălate în sângele Domnului Isus Hristos;

f.     am căpătat îndurare în ochii lui Dumnezeu;

g.     am fost găsit de Domnul Isus Hristos;

h.     sunt acum al lui Isus şi îl urmez pe El ;

i   am fost şi sunt sfinţit prin credinţa în puterea sângelui Său;

j.      am pace cu Dumnezeu prin Domnul Isus Hristos;

k.     am viaţă veşnică;

l.     am un loc asigurat în cer prin Domnul Isus Hristos;

m.    sunt copilul Lui;

n.     am ieşit din lume şi am o viaţă nouă.

Credinţa falsă răspunde la cele de mai sus cu :

“nu ştiu”, nu sunt sigur”, “vom vedea atunci”.

 

9.    Concluzii

Credinţa este:

–  mijlocul prin care omul intră în relaţie cu Dumnezeu ;
–  a socoti ca adevărat tot  ceea ce spune Dumnezeu ;
–  manifestată printr-o  viaţă înnoită, restructurată, transformată şi călăuzită de Dumnezeu prin Duhul Sfânt.
Prin credinţă eu cred că :
–  sunt un
păcătos iertat;
– l-am primit pe Domnul Isus Hristos ca   Mântuitor personal;
– sunt mântuit;
– am
păcatele iertate, spălate  de sângele  Domnului Isus Hristos.

 

-17-

Lecţia a- VI -a

 

                                          DESPRE POCĂINŢĂ

 

1.    Definiţia conform dicţionarului explicativ al limbii române: a-şi mărturisi păcatele săvârşite, a se căi şi a căuta să obţină iertare prin post şi rugăciuni; a manifesta părere de rău, a avea remuşcări, a se căi pentru o faptă rea, o greşeală.

2.    Sensul biblic:

a.    din limba slavonä = caiti, pocaiti = părere de rău, regret (Luca 22:61-62, 15:11-24),

b.    din limba greacă, limba în care s-a scris Noul Testament = metanoia = schimbarea minţii, a felului de a gândi;

c.    din limba ebraică, limba în care a fost scrisă o parte a Vechiului Testament şi limba în care a vorbit Domnul Isus Hristos = tăşubah = întoarcere (2Împăraţi 17:13, 23:25, 2Cronici 6:26, Neemia 1:8-9, Isaia

55:7-9)

 

3. Structura

Părerea de rău este doar punctul de plecare al pocăinţei, momentul iniţial (2Corinteni 7:9-10)

Sensul complet al pocăinţei presupune împlinirea în mod cert, total şi                                 absolut a celor trei sensuri, cuprinzând trei domenii ale vieţii:

a.    INIMA (sentimentele) = pocăită, “Tată, am păcătuit…”(Luca 15:21) =         părere de rău;

b.    MINTEA (intelectul) = metanoia, “şi-a venit în fire” (Luca 15:17) = noul fel de a gândi;

c.    CARACTERUL (voinţa) = tăşubah, “Mă voi scula şi mă voi duce” (Luca 15:18) = întoarcerea, regäsirea drumului bun.

4.   Semnificaţia

  1. Despărţire (separare) de lume, de păcat, de diavol şi întoarcerea la           Dumnezeu (2Coninteni 6:17) ;

b.   Poruncă a Iui Dumnezeu dată tuturor oamenilor de pretutindeni pentru a-şi                          mântui sufletul şi a scăpa de mânia viitoare, de consecinţele păcatului (Fapte 17:30).

c.   Punerea de acord cu voia sfântă a lui Dumnezeu, care vrea ca omul să nu        piară ci să Se întoarcă la El cu pocăinţă (1 Tirnotei 2:4; 2Petru 3:9).

d.  Pocăinţa completă făcută cu credinţă este singura cale spre iertarea păcatelor (Fapte 3:19; Luca 13:3).

-18-

  1. 5.            În ce constă pocăinţa?

  Pocăinţa constă în:

 

a.    Recunoaşterea păcatului comis (Luca 15:21; Psalmi 51:3-6; Ieremia 14:20; Psalmi 106:6).
b.    Mărturisirea păcatului înaintea Domnului Isus Hristos (Psalmi 32:4-5;                      Neemia 9:2; Ezra 10:2; 10:11, Psalmi 38:18)
c.     Căinţa pentru păcat, pentru viaţa păcătoasă, regretul, părerea de rău (Psalmi 38:18; Iov 42:6; Ieremia 31:19).
d.    Părăsirea păcatului, a vieţii păcătoase şi a    anturajului păcătos (Luca 15:20)

Notă. Adevărata pocăinţă duce la zdrobirea inimii, la simţirea fărădelegii cu durere şi cu părere de rău (Luca 7:37-50)

6.    Universalitatea pocăinţei

 

Cine trebuie să se pocăiască ? Toţi oamenii. Deci şi eu şi dumneata, fiindcă pe pământ n-a fost, nu este şi nici nu va fi om fără păcat (excepţie făcând Domnul Isus Hristos)

Unii oameni au păcatele iertate şi aceştia sunt mântuiţi, alţii au păcatele neiertate (Eclesiastul 7:20; Fapte 17:30; Romani 3:12; 3:23; 2 Petru 3:9).

7.    Roada pocăinţei

 

Ea este viaţa curată, sfântă, neprihănită, temătoare de Dumnezeu.

Pocăinţa se vede prin felul de gândire, prin modul de exprimare (sau limbaj), prin comportament (fapte), prin purtare (atitudine), îmbrăcăminte, anturaj (Matei 7:15-20; Luca 1:74-75, 1 Timotei 5:22; 1 Petru 3:2-5).

8.     Permanenţa pocăinţei

 

Cine se pocăieşte să nu se mai întoarcă înapoi la păcat, la lume. Numai cine rămâne până la capătul vieţii pocăit şi credincios Domnului va fi mântuit.

Cel care se uită înapoi sau se întoarce în păcat îşi pierde sufletul, îşi pierde mântuirea, se înşeală singur (Matei 10:22; Geneza 19:17; 19:26)

-19-

9.    Concluzii

a.    Pocăinţa înseamnă :

– recunoaşterea păcatului;

– mărturisirea păcatului ;

– regretul de a fi păcătuit,

– părăsirea  păcatului, adică întoarcerea la Dumnezeu cu toată inima, mintea, voinţa, deci cu toată fiinţa.

 

b.   Toţi oamenii trebuie să se pocăiască..

 

c.     Doar cel care rămâne credincios şi pocăit până la capătul vieţii este mântuit.

 

d.  Omul pocăit se recunoaşte după: fapte, atitudine, vorbe, gândire, sentimente, ţinută.

 

  1. e.            Pocăinţa completă făcută cu credinţă este singura cale spre iertarea păcatelor.

 

 

f.   Adevărata pocăinţă trebuie să aibă loc în toate compartimentele vieţii : inimă, minte, caracter.

-20-

Lecţia a- VII -a

                                       DESPRE MÂNTUIRE

1.    Crezul nostru despre mântuire

Noi credem şi mărturisim că mântuirea este scăparea omului de sub urmările încălcării legilor divine (prin mântuire eu sunt iertat, scap de pedeapsă)

a.    Omul nu se poate mântui pe sine. Omul nu se poate spăla de păcatele sale. El nu-şi poate creea merite prin fapte bune, ca să-şi acopere trecutul vinovat şi să dobândească mântuirea (Romani 3:20; Isaia .64:6).

b.    Mântuirea este un dar care ni se oferă, deci se primeşte gratuit prin harul lui Dumnezeu. Faptele bune sunt roade ale mâintuirii (Efeseni 2:8-9; Fapte 15:11; 2:3-21)

c.     Mijlocul  de  mântuire  este  Domnul Isus Hristos. El a fost răstignit în locul meu.

Alte mijloace de mântuire, de exemplu : crucea, tainele, sfinţii,                           milosteniile, nu există (Fapte 4:12; Efeseni 1:7; 2 Corinteni 5:18; Romani 3:24-25)

d.    Universalitatea mântuirii. Această mântuire care se primeşte gratuit este consecinţa credinţei în jertfa Domnului Isus Hristos şi a pocăinţei de păcate. Mântuirea este oferită pentru toţi oamenii, indiferent de rasă, naţionalitate, clasă socială, sex, vârstă, grad de degradare sau mărime a vinei (1Ioan 2:2; Romani 10:12-13)

e.     Condiţia primirii mântuirii. Pentru ca omul păcătos să se poată bucura de acestă mântuire, el trebuie să îndeplineuscă următoarele condiţii luate împreună:

– pocăinţa, sau recunoaşterea, mărturisirea, părerea de rău, şi părăsirea păcatului (Luca 15:11-24)

– credinţa în Domnul Isus este mâna care apucă                                                                                                                                                                                 binecuvântările  lui Dumnezeu, inclusiv mântuirea.

    Prin credinţă, în urma pocăinţei se primeşte mântuirea.

 

Eu cred că Domnul Isus Hnistos a murit pe cruce în locul meu, că sângele Lui mi-a spălat toate păcatele (Marcu 1:15; Fapte 2:38; 17:30; 16:31)

-21-

  1. 1.            Chestionar privind mântuirea

A.   Ce este mântuirea?

 

Mântuirea este:

–         scăparea de păcat şi de urmările lui,

–         darul fără plată al lui Dumnezeu în Numele Domnului Isus Hristos, deci este un dar dumnezeiesc nemeritat (Efeseni 2:8-9; Romani 5:15-16),

–         nu un drept, ci o ofertă de la Dumnezeu, care poate fi primită prin pocăinţă şi credinţă (Romani 10:8-10),

–         orice păcătos care în mod cu totul sincer strigă la Dumnezeu cu lacrimi de pocăinţă şi crede că Domnul Isus Hristos este Mântuitorul său personal, primeşte mântuirea (Evrei 10:9-10).

  1. B.     Cum se poate primi mântuirea de la Durnnezeu?

 

Mântuirea se primeşte prin credinţa în Domnul Isus                           Hristos şi prin pocăinţă faţă de Dumnezeu (Romani 10:8-10; Luca 7:50; 8:48; Fapte 16:30-31)

  1. C.     Prin cine se poate obţine mântuirea?

 

Mântuirea se obţine doar prin Domnul Isus Hristos. El este singurul mijloc de mântuire (Fapte 4:12; 5:31 ; Luca 2:11; Ioan 4:14).

  1. D.     În ce constă mântuirea?

 

–      iertarea păcatelor (Luca 1:77; 7:47-50; Marcu 2:5-10);

–         izbânda de sub puterea păcatului (Romani 6:17-19; Coloseni 1:13 Evrei 2:14-15);

–          izbăvirea de sub puterea Satanei (Fapte 10:38; 26:18);

–         izbăvirea de pedeapsa veşnică şi primirea vieţii veşnice (Osea 13:14; Matei 25:46; Romani 6:22-23; 5:19;

1 Tesaloniceni 1:10)

  1. E.         Ce a făcut Domnul Isus Hristos ca să ne poată mântui?

 

–   A murit pe cruce în locul nostru ca să ne mântuiască şi a luat vina păcatelor noastre asupra Sa  (ITimotei 1:15);

–   A ispăşit păcatele noastre pe cruce (lPetru 2:24);

–  A dat sângele Lui ca preţ de răscumpărare pentru noi (Isaia 53:4-5; 53:12);

-22-

–  A lăsat să fie răstignit, a pătimit şi a murit pe cruce (Matei 20:28);

–   S-a făcut blestem şi păcat înaintea lui Dumnezeu în locul nostru (2Corinteni 5:21).

  1. F.      Ce  trebuie  să  facem  noi  ca  să  primim mântuirea?

 

Noi trebuie să credem în tot ce a făcut El pe cruce pentru noi şi să ne pocăim (Fapte 3:19, 16:30-31)

  1. Cine  este  Domnul  Isus  Hristos  pentru tine ?

 

Pentru mine, Domnul Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul      meu personal (Fapte 8:37; Romani 1:3-5).

ISUS – Aducător de mântuire, Salvator (Fapte 4:12; Matei 1:21; 1Timotei 2:5),

HRISTOS sau MESIA – Unsul sau Trimisul lui  Dumnezeu pe pământ (Matei 16:16; Ioan 3:16)

  1. De ce am nevoie de mântuire?

 

Am nevoie de mântuire pentru că şi eu ca toţi oamenii sunt păcătos. Pe pământ nu este nici un om fără păcat (Psalmi 51:5; 143:2; Eclesiastul 7:20)

  1. Acum eşti tot un păcătos?

 

Da. Sunt tot un păcătos, dar un păcătos iertat prin sângele Mântuitorului (Psalmi 32:1-2; Luca 7:50; Evrei 7:25).

  1. J.      Prin ce se exteriorizează mântuirea?

 

     Oamenii pocăiţi se deosebesc de cei nepocăiţi prin modul lor de viaţă, adică prin comportament, vorbe, îmbrăcăminte, fapte, anturaj (Fapte 26:18-20; 1 Petru 3:2-4).

K.   Când ai primit mântuirea?

     Eu am primit mântuirea, atunci când am crezut în jertfa Domnului Isus şi   rn-am pocăit de păcatele mele  (Romani  10:8-10).

L.    Pânâ când vrei fii mântuit?

 

Eu vreau să rămân mântuit toată viaţa şi în veşnicie (Psalmi 23:6; Matei 10:22; 24:13).

23-

  1. M.       Se poate pierde mântuirea?

 

Da, se poate pierde prin:

–   păcătuire,

–   neveghere,

– renunţare la rugăciune, citirea  Bibliei, frecventarea serviciilor divine, părtăşie cu Biserica.

–   împrietenire cu lumea, cochetare cu păcatul.

–  atitudinea de a nesocoti calitatea de copil aI lui Dumnezeu.

Orice accident de acest fel trebuie rezolvat pe loc, în faţa semenilor noştri şi în faţa lui Dumnezeu.

Exemple de oameni care şi-au pierdut mântuirea:

Solomon, soţia lui Lot, Anania şi Safira, Dima, Iuda  (Fapte 5:1-11; 2Timotei 4:10).

  1. N.   Ce trebuie să facem pentru ca să rămânem mântuiţi până la sfârşitul vieţii?

 

Pentru a rărnâne mântuiţi până la capătul vieţii trebuie:

–   să citim zilnic din Biblie (Ioan 5:39);

–   să ne rugăm neîncetat (Romani 12:12);

–   să frecventăm Biserica la toate serviciile divine;

–   să menţinerea părtăşiei frăţeşti (Evrei 10:25);

–  să nu ne întoarcem la viaţa păcătoasă (1Petru 5:8-10);

nu acceptăm felul de viaţă lumească şi să nu iubim lucrurile din lume (1Ioan 2:15),

–  ne împotrivim păcatului cu toată voinţa noastră (Evrei12:4).

  1. 3.     Concluzii

 

        1. Mântuirea este scăparea omului de sub urmările călcării legilor divine.

2.    Omul nu se poate mântui pe sine.

          3.    Mântuirea este un dar care ni se oferä.

          4.    Mijlocul sau calea de mântuire este Domnul Isus Hristos.

  1. 4.     Mântuirea se obţine prin pocăinţa de păcatele noastre şi credinţa în jertfa Domnului Isus Hristos.

 

-24-

 

Lecţia a- VIII  -a

                            DESPRE NAŞTEREA DIN NOU

 

1.    Necesitatea transformării radicale (a restructurării totale) a omului..

       Primul om, Adam, a fost creat după chipul sfinţeniei şi neprihănirii Divine. Acest strămoş al întregului neam omenesc s-a transformat după căderea în păcat într-o fiinţă păcătoasă, vinovată şi lipsită de slava lui Dumnezeu. Întreaga specie umană, născutä din Adam, a devenit astfel păcătoasă (Eclesiastul 7:20, Romani 3:9-23, 5:12-19, Efeseni 4:23-24).

Din această stare nefericită, cu urmări veşnice, omul nu poate să iasă prin: cultură, educaţie, ştiinţă, artă, filozofie, religie; toate acestea nu schimbă natura păcătoasă a omului.

Restructurarea, regenerarea, transformarea integrală, schmibarea totală a omului dintr-o fiinţă păcătoasă într-o fiinţă sfântă, neprihănită, duhovnicească, după chipul şi asemănarea sfinţeniei şi neprihănirii lui Dumnezeu, este o minune Dumnezeiască cu implicaţii profunde în însăşi structura intimă a omului (la naşterea din nou apar modificări chiar în metabolism, de exemplu apare o intoleranţă evidentă la nicotină şi alcool).

2.    Imposibilitatea omului de a se restructura pe sine însuşi sau pe semenul   său

Prin puterile sale, sau ale semenilor săi, omul nu se poate restructura pe sine însuşi  niciodată. El nu-şi poate schimba natura păcătoasă moştenită de la Adam. Aşadar, prin puterile sale, omul nu se poate naşte din nou (Ieremia 13:23, Tit 3:5).

3.    Ce este naşterea din nou?

a) Noi credem şi mărturisim că naşterea din nou este regenerarea vieţii, înzestrându-ne cu o dispoziţie şi atitudine duhovnicească, sfântă; ea cuprinde întreaga fiinţă: intelectul (mintea), sentimentele (inima), voinţa (caracterul).

b) Naşterea din nou este o lucrare supranaturală făcută efectiv de Dumnezeu prin Cuvântul Său şi prin Duhul Sfânt, cu o fiinţă şi în fiinţa unui păcătos întors cu adevărat la Dumnezeu, pocăit şi predat în mâinile lui Dumnezeu fără nici o rezervă (Ioan 3:3-7; 1:13; 2Coninteni 5:17).

c) Naşterea din nou este readucerea omului păcătos la starea de chip şi asemănare cu Dumnezeu; ea este o reală metamorfoză spirituală, este o minune Divină (Efeseni 4:24; Coloseni 3:10; 2Corinteni 3:18; 1Coninteni 15:49).

-25-

d) Naşterea din nou e lucrarea Divină pe care o face Dumnezeu în viaţa păcătosului pentru a corespunde voiei Sale. Pentru ca un păcătos să fie născut din nou trebuie să se pocăiască şi să creadă, adică să primească mântuirea prin har. Atunci Dumnezeu face lucrarea naşterii din nou pnin Cuvântul Său şi prin Duhul Sfânt (1Petru 1:23; Ioan 3:5; Efeseni 2:10)

e) Naşterea din nou nu este o teorie, nu stă în vorbe, nu este o cârpeală a unor haine vechi cu petice noi, nu este doar o îmbunătăţire a vieţii ci o schimbare radicală a ei. Naşterea din nou este o înnoire totală a vieţii; ea nu este schimbarea efectului, ci a cauzei determinante; nu este o curăţire a vieţii exterioare, ci a vieţii interioare (2Corinteni 5:17; Romani 6:4; 12:2; Coloseni 3:9-10; Matei 9:16).

f)  Născut din nou e sinonim cu născut din Dumnezeu (Ioan 3:3-7; 1Ioan 5:18-19); născut din apă prin Cuvântul lui Dumnezeu (lPetru 1:23) ; născut din Duhul Sfânt (Tit 3:5)
4.    Analogia procesului naşterii din nou
a)   Exemplu biologic: dacă un copil nu se naşte(naştere în sens biologic), el nu există pentru parinţii săi. Analog, dacă un om nu se naşte din nou, din Dumnezeu, el nu există ca viu pentru Dumnezeu, el fiind mort în păcat este născut mort fară de Dumnezeu, mort spiritual chiar dacă biologic s-a născut viu (Efeseni 2:1-6; Coloseni 2:13; Psalmi 51:5)
b)   Paralelisrn între naşterea biologică şi cea spirituală.

Naşterea biologică este consecinţa contopirii iniţiale a celulei masculine cu cea feminină. În acel moment, când cele douä celule se întâlnesc, se unesc, se contopesc (se cuplează), ele mor ca entităţi (părţi) separate, devenind o singură entitate generatoare a unei fiinţe noi, cu o viaţă nouă. Fără contopirea (moartea) celor două celule nu poate rezulta o entitate nouă, deci o fiinţă nouă.

În procesul naşterii din nou, evenimentele au loc în mod analog: când un om păcătos se întâlneşte cu Creatorul său, în persoana Domnului Isus Hristos, şi îl primeşte în inima lui ca Mântuitor personal prin pocăinţă şi credinţă în acelaşi timp se predă în mâinile Lui cu toată fiinţa, fără nici o rezervă.  Prin acest act de credinţă, el (päcätosul pocăit) se uneşte cu Domnul Isus Hristos, se cuplează cu El. În acel moment, spiritual vorbind, are loc o moarte a celor doi: – Domnul Isus Hristos a murit pe cruce, şi-a dat viaţa pentru a da viaţă           spirituală celui care se uneşte cu El prin credinţă. Evenimentul morţii Domnului Isus Hristos este conştientizat şi însuşit în acest moment al întâlnirii păcătosului cu Domnul Isus Hristos, printr-un proces de transfer de vină; acel păcătos crede că Domnul Isus Hristos a murit in locul lui (al păcătosului) pentru vina păcatelor lui.

– Păcătosul care prin pocăinţă şi credinţă îl primeşte pe Domnul Isus Hristo  ca Mântuitor şi Salvator personal, moare şi el faţă de sine, faţă de păcat şi faţă de lume.

-26-

Prin unirea şi moartea celor doi (a Domnului Isus Hristos şi a păcătosului pocăit), prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin Duhul Sfânt, rezultă o identitate nouă, un ins nou, o fiinţä nouă, un om nou cu o viaţă sfântă.

Această metamorfoză spirituală, cu consecinţe decisive asupra omului biologic privit, începe prin înnoirea minţii, inimii şi caracterului. Omul este schimbat în chipul Domnului Isus Hristos, cu o viaţă ca a Lui; deci, un om născut din nou, un om care a căpătat chipul lui Dumnezeu (ca sfinţenie şi nepnihănire) natură din Dumnezeu, prin Cuvântul Său şi prin Duhul Sfânt, deci copil de Dumnezeu (Ioan 1:12; Tit 3:5-6; 2Corinteni 3:17-18; 5:15-18, Romani 6:8; Galateni 3:29; 2Petru 1:4).

5.  Naşterea din nou soluţie unică de remediu  pentru om

a)   Naşterea din nou este o necesitate absolută, rânduită şi oferită de Dumnezeu omului păcătos ca acesta să poată vedea şi să poată intra în împărăţia lui Dumnezeu şi să poată căpăta şi moşteni viaţa veşnică (Ioan 3:3-7 ; 1Corinteni 15:50)

b)   Fără naşterea din nou, toate încercările de a face fapte bune pe care să le răsplăteasă Dumnezeu în ziua judecăţii, de a trăi voia lui Dumnezeu sunt falimentare, nu pot da nici un rezultat bun. Aceasta pentru că prin naşterea firească noi moştenim o fire păcătoasă care dă roadele păcatului. Suntem ca un pădureţ care nu poate sa aducä roade bune, oricât l-ai îngriji, tot poame pădureţe ar da. Numai altoirea este aceea care poate schimba firea (Romani 8:7; Matei 12:34)

c)    Unde nu se produce naşterea din nou, omul rămâne acelaşi; firesc, lumesc, păcătos (1Corinteni 3 :3-4; Matei 7:16-18), cu acelaşi destin: în iad, despărţit pe veci de Dumnezeu.

6.    Consecinţele naşterii din nou

a)   Rezultatul vizibil, practic, controlabil al naşterii din nou este realizarea (de către Dumnezeu prin Cuvântul Său şi prin Duhul Sfânt) unui om nou, sfânt, nepnihănit, o făptură nouă cu o viaţă nouă (1Corinteni 1:2; 6:11; 2Corinteni 2:15-16; Filipeni 2:15; Galateni 2:20).

Aşadar, un om născut din nou se recunoaşte printr-o viaţă nouă (sfântă, neprihănită), prin vorbire, purtare, gândire, ţinută, anturaje, fapte (2Corinteni 5:17)

b).  Naşterea din nou ne dă calitatea de copii ai lui Dumnezeu, ea ne face părtaşi firii Dumnezeieşti, capabili de a trăi voia lui Dumnezeu. Ea este o a doua natură (fire din Dumnezeu) în viaţa noastră. După cum prin altoire pădureţul nu este stârpit, el continuă să existe, însă fără să i se dea posibilitatea de manifestare, tot aşa este şi cu naşterea din nou: firea veche este răstignită – pusă în imposibilitate de acţiune – iar firea nouă creşte şi aduce roade bune.

-27-

Calitatea altoiului este cu totul deosebită de cea a pădureţului: în esenţa lemmului, în frunze şi în special în fructe. Aşa este şi cu cel născut din nou; totul trebuie să arate calitatea lui de copil al lui Dumnezeu (Ioan 3:6; Galateni 5:22-23)

c)       Prin naşterea din nou devenim moştenitori ai lui Dumnezeu. Dreptul la moştenire veşnică este pe baza înrudirii noastre cu Dumnezeu, prin naşterea din nou. Cine nu este născut din nou, din Dumnezeu, nu este copilul lui Dumnezeu şi în consecinţă nici nu are drept la moştenire veşnică (Romani 8:17; loan 3:3).

6.    Concluzii:

a.    Prin puterile sale, sau ale semenilor săi, omul nu se poate restructura pe sine niciodată, nu-şi poate schimba natura păcătoasă.

b.    Naşterea din nou cuprinde intreaga fiinţă intelectul, inima şi caracterul.

c.     Naşterea din nou este o lucrare supranaturală, făcută efectiv de Dumnezeu prin Cuvântul Său şi prin Duhul Sfânt.

d.    Naşterea din nou este lucrarea divină pe care o face Dumnezeu în viaţa păcătosului pentru a corespunde voiei Sale.

e.     Pentru ca un păcătos să fie născut din nou el trebuie să se pocăiască şi să creadă, adică să primească mântuirea.

f.     Naşterea din nou nu este deci o îmbunătăţire a vieţii ci o schimbare radicală a acesteia.

g.    Un om născut din nou se recunoaşte printr-o viaţă nouă (prin fapte, prin gândire prin vorbire, prin purtare, prin ţinută, prin anturaj).

h.    Prin naşterea din nou devenim copii ai lui Dumnezeu şi moştenitorii Lui.

 

-28-

 

Lecţia a- IX -a

                                DESPRE SFINŢIRE

Noi credem şi mărturisim că sfinţirea este lucrarea progresivă pe care o face Dumnezeu prin Duhul Sfânt în viaţa păcătosului mântuit.

Sfinţirea începe cu naşterea din nou şi prin ea suntem astfel făcuţi după voia Lui (1Tesaloniceni 4:7, 1Petru 1:15-16).

Sfinţirea înseamnä curăţirea de păcat şi punerea la o parte a vieţii pentru Dumnezeu, prin despărţire de lume.

–         Curăţirea de păcat este făcută prin sângele Domului Isus Hristos ( 1 loan              1:7-10; 1Corimteni 6:11; Evrei 13:12)

–  Despărţirea de lume şi punerea la o parte pentru Dumnezeu se face prin (apă şi duh) Cuvântul lui Dumnezeu şi prin Duhul Sfânt, care ne dă puterea să ne împotrivim ispitelor şi să trăim după voia Lui (Ioan 17:17 ;2Corinteni 3:18; 6:17)

Sfinţirea este lucrarea în care Dumnezeu îşi are partea Lui, iar omul are şi el partea lui. Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, influenţează voinţa noastră şi ne dă putere de înfăptuire, iar omul acceptă pentru sine cu toată bucuria, în totalitate, voia şi puterea lui Dummezeu (Filipeni 2:13; Evrei 13:20-21; Coloseni 1:22-23; 4:12; 2Tesaloniceni 1:11)

-29-

         Lectia a- X -a

                                  DESPRE RUGĂCIUNE

  1. 1.     Crezul nostru: Noi credem şi mărturisimRUGĂCIUNEA este o stare de părtăşie intimă a omului cu Dumnezeu. Ea este exprimarea sinceră a stărilor şi trăirilor lăuntrice în faţa lui Dumnezeu. Din acest motiv nu avem cărţi de rugăciuni şi nu îndemnăm pe alţii să înveţe rugăciuni pe dinafară (Psalmi 62:8; 142:2;. Filipeni 4:6)

2.  Tipuri de rugăciuni:

 

a)    după conţinut:

–         de mulţumire (1Timotei 2:1; Efeseni 5:20);

–         de cerere (1Timotei 2:1) ;

–     de mijlocire (1Timotei 2:1)

b)   după numărul celor care participă:

–      individual – acasă (Matei. 6:6; 14:23; 26:36; 26:39);

–    colectivă- în familie, cu un grup de credincioşi, la Biserică (Fapte 2:42; 12:5)

Rugăciunea individuală se poate face oriunde, iar rugăciunea comună se face în părtăşie frăţească, în Biserică. Puterea rugăciunii este mai mare atunci când se roagă mai mulţi pentru aceeaşi problemă.

c)            după modul de mamifestare (de rostire) :

–  cu voce tare ;

–  în şoaptă;

– în gând (duh).

  1. 2.          Modalitatea de închinăciune (Matei 6:9-13)

 

        Rugăciunea TATĂL NOSTRU un model de rugăciune

Rugăciunea se adresează Tatălui, Domnului Isus Hristos, El fiind singurul mijlocitor între om şi Dumnezeu (1Timotei 2:5).

Rugăciunile adresate sfinţilor nu sunt în conformitate cu Sfintele Scripturi, nicăieri în Biblie nu găsim aşa ceva.

-30-

4.    Conţinutul rugăciunilor

 

Prin rugăciune se dă glas simţămintelor lăuntrice.

 

Pentru ce mă rog? Pentru ce probleme?

 

Pentru orice problemă care este după voia lui Dumnezeu (Ioan 16:23). Ne rugăm cu precădere pentru probleme spirituale, veşnice dar şi pentru probleme materiale, trecătoare.

În rugăciune nu vom uita să precizăm “FACĂ-SE VOIA TA” aşa cum Domnul Isus Hristos însuşi a spus (Matei 26:39; 6:10; Luca 22:42).

Când mă rog pentru o problemă eu trebuie să cred cu toată fiinţa mea că am şi primit-o. Duhul Sfânt este cel care îndeamnă şi ne şopteşte pentru ce să ne rugăm (Romani 8:26)

Pentru  cine mă rog?

 

Eu mă rog pentru mine, pentru ai mei (rude apropiate şi depărtate, credincioase şi necredincioase), pentru vecini, pentru prieteni, duşmani, colegi, pentru ţară şi toţi cei care sunt în viaţă.

Rugăciunile pentru morţi nu au fost practicate iniţial în Biserica Creştină. Noi credem că ele nu au nici o valoare deoarece cel mort a ajuns la locul lui imediat după moarte, fără să mai fie posibilitate de schimbare de Ia un loc la altul.

 

  1. 3.            Importanţa rugăciunii

 

Rugăciunea este absolut necesară vieţii spirituale pentru creşterea, întărirea, ferirea de ispite şi biruinţa asupra vrăjmaşuIui (Luca 18:1; 1Tesaloniceni 5:17; Matei 26:41)

Însuşi  Domnul Isus Hristos Se ruga foarte mult

.

5.      Bucuria deplină prin rugăciune

Destăinuieşte-te Lui, mărturiseşte-I tot ce te preocupă, spune-I toate dorinţele şi frământările în modul cel mai sincer, spune-I tot. Fă acest lucru şi vei simţi o pace lăuntntrică şi apoi o bucurie reală, aducătoare de fericire reală.

Fă acest experiment, cu deplină credinţă, în modul cel mai sincer şi profund, fă-I în mod continuu, cât mai des, începând chiar acum. Fă-o pentru fericirea ta veşnică (Psalmi 62:8; 142:2)

-31-

  1. 7.              Concluzii
  1. a.    Rugăciunea este starea de părtăşie a omului  cu Dumnezeu.

 

  1. b.   Ea exprimă starea inimii în acel moment. Nu avem nevoie de cărţi de   rugăciune. Duhul Sfânt ne îndeamnă cum şi pentru ce să ne rugăm.

 

  1. c.        Mă voi ruga Tatălui în numele Domnului Isus Hristos pentru orice problemă care este după voia Lui; mai întâi pentru probleme spirituale, veşnice.

 

  1. d.       Rugăciunile adresate sfinţilor precum şi rugăciunile de mijlocire pentru cei morţi nu sunt în conformitate cu Biblia. Nu mă voi ruga la nici un sfânt, nu mă voi ruga pentru nici un mort !

 

 

  1. e.        Rugăciunea mea sinceră este respiraţia sufletului meu.

 

 

-32-

     Lecţia a- XI -a

 

                                       DESPRE POST

 

 

POSTUL= starea specială de renunţare la sine în smerenie înaintea lui Dumnezeu şi de cuplare cu El prin citirea Cuvântului, rneditaţie, rugăciune şi cântare (Psalmi 35:13; Luca 2:37; Matei 17:21).

Postul biblic se ţine astfel:

Cel în cauză îşi alege o zi în care să nu fie hărţuit de alte probleme. Postul nu este ceva impus nici ca dată calendaristică şi nici ca număr de zile.

Cel în cauză îşi fixează apoi în mod precis scopul postului (pocăinţă, creştere spirituală, răspuns la problemele care îl frământă, mulţurnire, mijlocire, cerere).

Cel mai frecvent post se ţine 24 de ore; o noapte şi o zi întreagă până la apusul soarelui nu se mănâncă şi nu se bea nimic.

În caz de slăbiciune fizică, postul poate fi ţinut o jumătate de zi. Domnul Isus şi Moise au putut posti 40 de zile şi 40 de nopţi (Matei 4:2; Luca 4:2).

În timpul postului se realizează un maximum de intensitate în trăirea spirituală, în smerenie, nu neaparat în tristeţe. Nu se poate concepe o viaţă creştină fără post şi rugăciune. Dreptul la post îl are oricinie, chiar şi cel nemântuit. Perioada de post se foloseşte pentru:

– rugăciune,

– citirea Bibliei,

– meditaţie,

– cântare.

Postul se ţine în mod discret şi nu trebuie să constituie un act de laudă. Postul se ţine tainic, smerit, profund, desprins de tot ce este preocupare efemeră.

-33-

Lecţia a- XII –a

 

 

        DESPRE MIJLOCITORUL NOSTRU IN FAŢA LUI

DUMNEZEU

Noi credem şi mărturisim că Domnul Isus Hristos este mijlocitorul rânduit în mod Divin între Dumnezeu şi om (1Timotei 2:5)

Luând asupra sa natura omenească, dar fără păcat, Domnul Isus Hristos a murit pe cruce pentru mântuirea omenirii, deci şi a mea. El a fost îngropat, a înviat a treia zi şi s-a înă1ţat la TATĂL, la dreapta lui Dumnezeu unde mijloceşte totdeauna pentru poporul său.

El este singurul rnijlocitor, profet veşnic, preot, Împărat al bisericii Sale (Evrei 8:1-2).

       Referinţe biblice: Evrei 8:6-7; 9:15; 7:24-28; 12:24; Psalmi 110:1; 1Petru 3:22; Romani 8:34; 1loan 2:1; 1Timotei 2:5.

-34-

Lecţia a- XIII –a

                 PĂSTRAREA SFINŢILOR ÎN HAR

Noi credem şi mărturisim că un credincios mântuit în urma pocăinţei personale şi a credinţei este păstrat în această stare de har prin puterea lui Dumnezeu până în clipa de necredincioşie când de bunăvoie părăseşte această stare.

Dumnezeu a dăruit credincioşilor Duhul Sfânt ca aceasta să-i mângâie, să-i lumineze, să-i călăuzească şi să-i desăvârşească.

Cooperarea între Duhul Sfânt şi om se vede în toate laturile vieţii.

În rămânerea în har se împleteşte voinţa omului cu voinţa divină, lupta omului de a birui ispitele şi încercările păcatului este sprijinită de puterea lui Dumnezeu.

Referinţe biblice: Isaia 41:10-13; Iuda 24, 25, 1Petru 1:5; 2Petru 2:9; 1Corinteni 10:13-15; Ioan 10:28; Romani 8:26.

-35-

Lecţia a- XIV –a

 

        DESPRE SIMBOLURILE NOULUI TESTAMENT

 

Biserica Nou-Testamentală are două simboluri:

                    Botezu1 şi Cina Domnului. Ele NU sunt taine.

1.  Botezul

 

a)     Modul de administrare a botezului (Cum se face botezul?)

 

Botezul provine de la cuvântul grecesc “baptizo” care înseamnă afundare! Traducerea cuvântului din original arată că botezul se face prin afundare şi nu prin stropire. Afundarea se face o singură dată, în numele Sfintei Treimi.

b)        Definiţia botezului (Ce este botezul?)

 

Botezul este simbolul înmormântării omului vechi şi a învierii omului nou, a firii noi pentru o viaţă nouă (Romani 6:4). Prin botez eu simbolizez că mor cu Domnul Isus Hristos şi înviez cu El. În acest fel moare felul rneu vechi de a fi şi înviază sau se naşte un fel nou de a fi pentru o viaţă nouă.

c)    Semnificaţia botezului

 

Botezul nu are calitatea (puterea) de a curăţi păcatele. Curăţirea păcatelor o poate face numai sângele Domnului Isus Hristos. (Efeseni 1:7).

Botezul însuşi este mărturia publică a individului că a primit deja această curăţire (1Petru 3:21). Prin urmare, botezul este mărturia unui cuget curat înaintea oamenilor. Cel care se botează dă dovadă de ascultare de Domnul Isus Hristos, împlinind astfel porunca Mântuitorului (Fapte 2:38) . « Fiecare din voi să fie botezat » (Marcu 16:15-16).

–   Botezul nu iartă păcatele, nu spală păcatele, nu mântuieşte, nu îndreptăţeşte pe păcătos.

–      Trebuie să ne botezăm pentru că :

–    este porunca Domnului Isus Hristos (Marcu 16:16, Matei 28:19);

–    este o rânduială divină (Matei. 3:15);

–    însuşi Domnul Isus Hristos s-a botezat

–    El a rânduit şi poruncit botezul (Fapte 2:37-38)

–   « stâlpii » Bisericii Primare s-au botezat;

–  apostolii au propovăduit botezul şi au botezat (Fapte 2:37-38; 8:4-17; 9:17-20; 19:1-7).

-36-

d)           Condiţiile pentru a fi botezat (Cine poate fi botezat?)

 

Pentru ca cineva să poată fi botezat, el trebuie să primească mai întâi mântuirea, ca să aibă un cuget curat ; trebuie deci să fi îndeplinit condiţiile mântuirii, adică pocăinţa şi credinţa (Marcu 16:16); condiţia de credinţă din Fapte 8:36-37; condiţia de pocăinţă din Fapte 2:38).

Întrucât copiii nu pot mărturisi că au împlinit aceste condiţii, nu pot fi admişi pentru a se boteza. Cel care a fost botezat când a fost copil mic şi care acum îndeplineşte aceste două condiţii, trebuie să se boteze din nou.

 

e)       Botezul cu Duhul Sfânt

 

Botezul cu Duhul Sfânt înseamnä primirea (dăruirea, pecetluirea, ungerea, darul, arvuna) Duhului Sfânt de către acel om. Botezul cu Duhul Sfânt este actul invizibil prin care un om mântuit, sfinţit prin sângele Domnului Isus Hristos, se face părtaş cu Duhul Sfânt, este comunicarea Harului Divin (Efeseni 1:13-14; Evrei 6:4).

Botezul lui Ioan, care era botezul pocăinţei, cerea neapărat botezul cu Duhul Sfânt. Botezul Nou-Testamental nu ridică o astfel de cerinţă. El se face inclusiv în numele Duhului Sfânt (Matei- 28:19).

Dacă vi se pune întrebarea “Aţi primit Duhul Sfânt?” răspundeţi “Da, l-am primit”, iar la întrebarea “Când?” răspunsul este “Atunci când am auzit Cuvântul, am crezut şi m-am pocăit. M-am predat Domnului Isus şi L-am proclamat Mântuitorul meu personal. Apoi L-am mărturisit în apa botezului” (Efeseni 1:13).

f).      Punerea mâinilor

Punerea mâinilor este actul vizibil al comunicării Harului Divin către omul înnoit, sfinţit, mântuit prin sângele Domnului Isus Hristos (Fapte 9:17, 2 Timotei 1:6). Acest act urmează imediat după botez “Apoi veţi primi darul Sfântului Duh” (Fapte 2:38; 8:16-17; 19:1-7; Matei 3:16).

Actul punerii mâinilor se săvârşeşte de către presbiteri, cu post şi rugăciune (1Timotei 4:14; 2Timotei 1:6; Fapte 8:17; un gen special de punere a mâinilor pentru o lucrare specială în Fapte 13:1-3).

Punerea mâinilor trebuie făcută cu multă băgare de seamă. Cuvântul lui Dumnezeu spune “Să nu-ţi pui mâinile peste nimeni cu grabă să nu te faci părtaş păcatelor lui” (1 Timotei 5:22).

-37-

g)    Concluzii privind botezul

 

Botezul

–      nu este o taină, ci este un simbol;,

–      nu spală păcatele, nu mântuieşte;

– este simbolul înnormântării omului vechi şi învierii                                               omului nou;

–    se face numai omuiui mântuit, adică doar celui care a îndeplinit condiţiile de credinţă şi pocăinrţă;

–     copiilor mici nu este biblic, deci nu este valabil.

 

2.    Cina Domnului

a)    Ce este Cina Domnului?

Cina Dommului este simbolul morţii Domnului Isus Hristos.

b)    Din ce se compune Cina Domnului?

Cina Domnului se compune din pâine şi vin. Pâinea se frânge şi simbolizează trupul frânt pentru noi al Domnului Isus Hristos, iar vinul aminteşte de sângele Său vărsat pentru spălarea păcateler noastre (Matei 26:26-28).

c)    Care este scopu1 Cinei Domnului?

La fel ca şi botezul, Cina Domnului nu are puterea de a ierta păcatele. Ea are doar menirea de a ne aminti că pentru iertarea păcatelor noastre a trebuit ca trupul Domnului Isus să fie frânt şi sângele Său să fie vărsat. În acest scop El a poruncit să luăm Cina (Luca 22:19-20 ; 1 Corinteni 11:24-26).

d)  Cine poate lua Cina?

Ea poate fi luată de către toţi cei care sunt mântuiţi şi botezaţi şi sunt în acel moment în rânduială cu viaţa lor spirituală (Fapte 2:41-42). Cei puşi sub disciplină nu pot lua Cina. De fiecare dată la Cină, credinciosul trebuie să se cerceteze pe sine (1 Corinteni 11:28)

e)    Concluzii privind Cina Domnului

Cina Domnului

–    nu este o taină ci un simbol;

    este simbolul morţii Domnului Isus Hristos în locul nostru;

–    nu are puterea de a ierta păcatele;

–    poate fi luată de omul mântuit, botezat şi în rânduială cu viaţa spirituală.

-38-

Lecţia a- XV –a

                              DESPRE ZIUA DOMNULUI ŞI SABAT

 

1.    Ziua Domnului

 

Noi credem şi mărturisim că Ziua Domnului (Duminica) este o rânduială creştină, care trebuie ţinută în mod continuu, petrecută în închinăciune şi cugetare spirituală atât în public (la biserică) cât şi acasă. Spre deosebire de vechiul aşezământ mozaic, când se ţinea ziua a şaptea, creştinii, ca membri ai aşezământului nou, trebuie să ţină ziua întâi a săptămânii (Duminica). Această zi a fost sfinţită de Dummezeu prin învierea din morţi a Fiului Său (Marcu 16:9; Luca 24:1-8; Ioan 20:1-18) şi prin trimiterea Duhului Sfânt (ziua cincizecimii este Duminică 7×7+1=50 în Fapte 2:1-4)

Primii creştini au ţinut Duminica ca zi de închinăciune (Fapte 2:1-20; Apocalipsa 1:10).

Duminica este ziua de odihnă promisä de Dummezeu. Cu toate acestea ne este permis să facem şi lucrurile absolut necesare. Duminica trăim o mare bucurie spirituală în Biserică (Psalrni 118:24-26) şi în acelaşi timp putem face dovada dărniciei creştine (1Corinteni 16:2).

În Vechiul Testament, recunoştinţa, mulţumirea exprimată faţă de Dumnezeu se aducea în ziua care vine după al şaptelea Sabat “de la Paşte”, adicä tot Duminica. Deoarece în Biblie nu apar zile închinate oamenilor, în credinţa baptistă, nu sunt sărbători închinate sfinţilor. Elogiile nu trebuie aduse oamenilor ci lui Dumnezeu.

Concluzie: Noi ţinem Duminica deoarece ea a fost sfinţită de Dumnezeu prin învierea Domnului Isus şi prin pogorârea Duhului Sfânt. Primii creştini au ţinut Duminica o zi de închinare. Sabatul a fost dat numai poporului evreu.

  1. 2.     Ziua a şaptea sau Sabatul

 

Ziua a şaptea în care Dumnezeu s-a odihnit nu trebuie interpretată ca având 24 de ore ci ca o perioadă de timp nedefinită. Din momentul căderii în păcat, Dumnezeu prin Duhul Sfânt, lucrează mereu pentru reabilitarea omului. Ziua a şaptea, adicä Sabatul sau Sâmbăta, nu a fost dată ca zi de odihnă lui Adam, Noe, Avraam, Isaac sau Iacov. Avraam a primit făgăduinţa îndreptăţirii de la Dumnezeu prin credinţă, prin har nu prin lege, pentru toţi oamenii care se vor pocăi şi vor crede (Galateni 3:8; 3:14; Romani 4:5; 4:16-17; 5:1).

39-

Sabatul a fost dat numai poporuluii evreu adică numai israeliţilor şi nu neamurilor (adică celorlalte popoare) (Romani 2:14-15; 9:4).

Sabatul a fost dat ca sernn de aducere aminte între Israel, rob timp de 430 de ani în Egipt, şi Dumnezeu care i-a eliberat (Deuteronom 5:14-15, Ezechiel 20:12).

Celor credincioşi, pocăiţi şi botezaţi, Domnul Isus Hristos le-a dat ca semn de aducere aminte Cina Domnului instituită în seara zilei în care a fost prins (1 Corinteni 11:25-29, “Să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea – Luca 22:19).

Legea a fost ţinută până la Ioan Botezătorul care este intermediarul între Vechiul şi Noul Testament (Luca 16:16).

Domnul Isus Hristos a însemnat sfârşitul Legii (Romani 10:4). Odată cu venirea Domnului Isus, Legământul dintâi sub care a fost dată Legea şi Sabatul, a fost înlocuit cu Noul Legământ (Evrei 8:7; Matei 26:28) . Legea a fost înlocuită cu har şi preoţia a fost schimbată cu Domnul Isus (Ioan 1:17; Romani 11:6; Efeseni 2:8-9; Evrei 7:11-19; 7:24-28; 10:11-12).

Neamurilor nu li s-a dat nici Lege nici Sabat. Ele nu au fost sub Lege niciodată deoarece nu au constituit poporul lui Dumnezeu (Romani 9:4; Deuteronom 10:15). Pentru neamuri, Dumnezeu a împlinit făgăduinţa făcută lui Avraam şi anume aceea de a trimite pe Domnul Isus Hristos pe pământ (Galateni 3:8-14.)

Aşadar nimeni nu are dreptul să judece neamurile că nu ţin Sabatul (Coloseni 2:16-2:17). Cel care respectă, Legea şi Sabatul este socotit de Dumnezeu căzut din har, despărţit de Hristos, harul fiind zadarnic pentru el (Galateni2:16-20;5:4-8).

Notä: Până în anul 1846 adventiştii sărbătoreau Dumineca.

  1. 3.            Concluzii

SABATUL

Ce este sabatul ? Sabat = oprire, repaus, odihnă. El indică o perioadă, mai lungă sau mai scurtă de oprire, repaus, încetare a activităţii.

Când a fost instaurat Sabatul ca normă de viaţă în comunitatea religioasă ?  Sabatul, ca o zi specifică de odihnă a fost instaurat de însuşi Dumnezeu, în contextul Exodului poporului Israel, la aprox. 2500 de ani de la creaţie. Înainte de această perioadă, cuvântul Sabat nu apare.  Exod 16 :14 şi 23.

Acesta este primul motiv pentru care credinciosul israelit trebuia să ţină Sabatul: modelul dat de Dumnezeu în actul creaţiei.

Al doilea motiv îl găsim în Deuteronom 5 :15 , Sabatul trebuia ţinut nu numai ca un semn de respect faţă de Creator, dar ca un semn de respect faţă de Salvator.

-40-

Al treilea motiv, îl găsim în Exod 31:16, putem spune că Sabatul a fost dat de Dumnezeu şi ca un semn al Legământului făcut cu copii lui Israel. Şi astăzi evreii ţin cu atâta stricteţe Sabatul, pentru că îl consideră un semn al legământului dintre Dumnezeu şi ei.

Cum au respectat Sabatul în Noul Testament Domnul Isus şi apostolii ?

Marcu 1 :2 , Isus deci a respectat Sabatul.

Ioan 5 :9, 15,18. Trebuie subliniat faptul că Domnul Isus a respectat Sabatul, dar modul cum l-a respectat a fost diferit faţă de modul în care evreii din timpurile Lui îl respectau. Poruncile date de Cel Divin nu au fost lăsate ca norme legislative, care trebuie aplicate în strict litera legii. Ele trebuie înţelese ca principii specifice care trebuie aplicate în omul dinăuntru nu atât de omul din afară.

În Mişna (tradiţia iudaică), erau 200 de legi şi reguli numai referitoare la Sabat, iar în totalitate cuprindea 613 porunci, câteva exemple : în ziua Sabatului nu aveai voie să scrii sau să ştergi mai mult de 2 litere dintr-un cuvânt, altfel puteai fi învinuit că lucrezi. Nu aveai voie să scrii cifre – în cazul în care aveai oaspeţi la cină, se stipula că poţi să-i numeri, dar numai în gând, nu şi pe hârtie – indiferent de circumstanţe nu aveai voie să scrii nimic, niciunde. Nu aveai voie să înnozi aţa sau să o dezlegi. Dacă erai croitor nu aveai voie să ai la tine mai mult de un ac. Nu aveai voie să îţi împleteşti părul, nu aveai voie să muţi vreun obiect dintr-un loc în altul, nu aveai voie să faci foc sau să-l stingi, nici măcar să pui sare pe mâncare.

Stricteţea şi regulile lor nu se limitau doar la oameni, ci şi la animale. Găinile nu aveau dreptul să se ouă în ziua Sabatului. Caii nu aveau voie să se plimbe fără un lanţ în jurul gâtului, măgarii fără căpăstru, cămila mascul nu avea voie fără zăbală şi cămila femelă fără inel în nas.

În concepţia de atunci, la fel ca şi în concepţia unora astăzi, Sabatul deţine supremaţie asupra omului, obligându-l pe acesta la un legalism feroce, rigiditate niciodată intenţionată de către Dumnezeu. Sabatul nu trebuie să deţină supremaţie asupra omului, conform cuvintelor Domnului Isus, în Marcu 2 :27 « Sabatul a fost făcut pentru om şi nu omul pentru Sabat » Pentru farisei însă, lucrurile stăteau invers. În loc ca omul să se odihnească, să se destindă şi să mediteze la Dumnezeu în ziua de Sabat, ei impuneau toate aceste legi şi restricţii, astfel încât omul era mai stresat sâmbăta ca în oricare altă zi a săptămânii.

Care trebuie să fie atitudinea creştinilor faţă de Sabat ? Trebuie să-l ţinem sau nu ?  Practic, ce trebuie să facem ?

De când nu aţi mai adus jertfe la Templu ? Sau de ce nu aţi tăiat băiatul împrejur după naştere ?  În Romani 10, ni se spune că Isus este sfârşitul Legii, că El ne-a izbăvit de ea, ne-a răscumpărat de sub Lege (Romani 8 ; Galateni 4 ; Efeseni2). A încerca să combini învăţăturile Vechiului Testament cu cele ale Noului Testament înseamnă a intra pe un teren riscant, pe care şi unii creştini,

-41-

numiţi iudaizatori (precum cei din Galatia) au intrat. De aceea ap. Pavel le scrie o întreagă epistolă (Galateni), explicându-le că nu poţi fi creştin adevărat când încerci să te închini lui Dumnezeu având picioarele în două bărci: şi conform legii iudaice a V.T. şi conform legii harului din N.T. Avertizarea majoră este în Galateni5 4 «aţi căzut din har» .

De ce ţinem duminica (prima zi a săptămânii) ca o zi de Sabat ?

–   Isus a înviat în prima zi a săptămânii, deci duminica. La fel cum izbăvirea de sub robia egipteană a fost piatra de temelie a iudaismului, Învierea este piatra de temelie a creştinismului. «Dacă nu a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre.» (1Corinteni 15:17)  Învierea, la fel ca Exodul, este o izbăvire de sub robie, şi de aceea, la fel cum Sabatul a fost dat ca un semn de aducere aminte a acelei zile glorioase a izbăvirii israieliţilor din Egipt, la fel şi învierea, este un semn al izbăvirii tuturor celor ce şi-au pus nădejdea în Isus Hristos. Cei din V.T. au ţinut sâmbăta Sabatul, ca un semn al izbăvirii lor, noi ţinem duminica Sabatul, ca un semn al izbăvirii noastre.

–   Isus s-a arătat ucenicilor Săi în prima zi a săptămânii.

–   Isus s-a arătat lui Toma tot în prima zi a săptămânii.

–   Isus a mandatat ucenicii în lucrarea de propovăduire a Evangheliei, în prima zi a săptămânii.

–   Duhul Sfânt a coborât peste credincioşi în prima zi a săptămânii.

–   Ioan a primit revelaţia divină, prin care a scris Apocalipsa, tot în prima zi a săptămânii.

–   La Rusalii, deci tot duminica, Biserica a luat fiinţă, şi asta nu că aşa ar fi vrut ei, ci pentru că Dumnezeu aşa a hotărât. De atunci încolo, primii credincioşi s-au întâlnit pentru închinare în prima zi a săptămânii. Această zi este numită în N.T., ziua Domnului, rădăcina latină a cuvântului duminică.

Potrivit dovezilor clare pe care le avem din Biserica Primară, creştinii nu au mai sărbătorit Sabatul în ziua a şaptea a săptămânii, aşa cum au făcut-o iudeii sub Vechiul Legământ, dimpotrivă, au început să sărbătorească duminica, şi asta încă din perioada apostolică (Barnaba – tovărăşul de misiune al apostolului Pavel, aprox. anul 70,scrie: «De aceea şi sărbătorim noi ziua a opta ca sărbătoare de bucurie, zi în care şi Isus a înviat din morţi şi după ce s-a arătat, s-a înălţat la ceruri ». Ignaţiu – ucenic al apostolului Ioan, apox. 100 d.Hr, scrie: “Nu vă amăgiţi cu învăţături rătăcite şi basme vechi, pentru că sunt nefolositoare; căci dacă până acum aţi vieţuit ca iudeii, mărturisiţi prin aceasta că nu aţi primit harul… Dacă şi acei care au vieţuit după orânduiala veche au venit la o nădejde nouă, nu mai ţin sâmbăta, ci îşi orânduiesc viaţa potrivit zilei Domnului, cu care începe viaţa noastră prin El şi prin moartea Sa.”  Iustin Martirul, apox. anul 150, scrie: ”În ziua duminicii, toţi cei ce trăiesc la oraşe sau la ţară,toţi ne adunăm într-un loc şi citim cuvintele apostolilor sau ale proorocilor… Duminica este ziua în care toţi ne ţinem adunările noastre, fiindcă este prima zi în care Dumnezeu a creat lumea şi în care Isus Mântuitorul nostru a înviat din morţi.”

-42-

Clement din Alexandria în anul 194, scrie:”Duminicile noi le închinăm bucuriei şi ţinem ziua Domnului, liberi de orice piedică, grijă şi datorie, lăsând deoparte lucrul nostru lumesc, ca să nu dăm loc diavolului să lucreze”

       Diferenţa dintre Sabat şi Ziua Domnului:

   Sabatul lui Israel                                             Ziua Domnului

Odihna pentru trup                                   Odihna pentru suflet : în Isus Hristos

Reflecţie asupra Creaţiei                          Reflecţie asupra Noii Creaţii

Reflecţie asupra măreţiei Lui                    Reflecţie asupra Harului Lui

Legământul cu Israel                                Legământul cu Biserica

Sfinţire prin jertfele aduse                        Sfinţire prin jertfa lui Isus Hristos

Ziua Legii                                                Ziua Dragostei

 Sabatul nu trebuie ţinut pentru că:

    Avraam a primit de la Dumnezeu făgăduinţa îndreptăţirii prin credinţă şi har nu prin Lege, făgăduinţă valabilă pentru toate neamurile ;

–   neamurile nu au fost sub Lege niciodată; el a fost dat numai poporului evreu;

–    el a fost dat ca semn de aducere aminte între Israel şi Dumnezeu; celor credincioşi Domnul Isus le-a dat ca semn de aducere aminte Cina Dornnului.

 

Legea a ţinut până la Ioan Botezătorul iar venirea lui Isus Hristos a însemnat sfârşitul Legii.

Legea a fost înlocuită cu Harul.

-43-

Lecţia a- XVI –a

                                            DESPRE BISERICĂ

 

  1. 1.     Ce este Biserica ?

 

Potrivit învăţăturilor Noului Testament, Biserica lui Hristos sau Biserica Universală este totalitatea credincioşilor, fără deosebire de rasă, naţionalitate sau clasă socială, din toate timpurile, din cer şi de pe pământ.

Biserica Universală nu este o organizaţie pământească vizibilă ci este organismul viu, spiritual al celor mântuiţi adică al celor care s-au pocăit, care au crezut în jertfa Domnului Isus Hristos şi care, în concluzie, au fost născuţi din nou (Evrei 12:23; Fapte 20:28; Matei 16:18; Efeseni 1:22-23).

În lirnba greacă la Biserică se spune ekklesia, care iniţial însemnă adunarea celor chemaţi de acasă şi de la afacerile lor ca să se ocupe de chestiuni de interes public. Acest cuvânt a fost adoptat pentru a numi nu numai Biserica Universală dar şi o Biserică locală. Biserica locală este compusă din urmaşii Domnului Isus Hristos, dintr-o localitate, care se întrunesc pentru închinăciune.

Potrivit învăţăturii Noului Testament, Biserica locală este unitatea voluntară a unui grup de credincioşi dintr-o localitate, născuţi din nou şi botezaţi pe baza mărturisirii personale a pocăinţei de păcate şi a credinţei lor în Domnul Isus Hristos ca Mântuitor personal (Fapte 8:1; Galateni 1:22; 1Corinteni 1:2).

2. De ce se întruneşte Biserica ?

 

Programul Dumnezeiesc are ca scop stabilirea îrnpărăţei lui Dumnezeu în inimile oamenilor. Îrnpărăţia lui Dumnezeu în inima omuluii este prezenţa Duhului Sfânt în totalitate în fiinţa umană, este apartenenţa integrală. a omului la Dumnezeu, este comuniunea omului cu Dumnezeu. Bisenicile sunt rnijloacele alese de Dumnezeu pentru atingerea acestui scop.

Bisericile au menirea de:

  1.   A realiza închinarea şi de a proslăvi pe Dumnezeu;
  2. Apropovădui Cuvântul lui Dumnezeu, răspândind astfel Evanghelia (Marcu 16:15);
  3. A zidi suf1eteşte, de a da creştere spirituală, hrană spirituală         prin părtăşie frăţească, necesară fiecărui membru în parte;
  4. A păstra curată credinţa şi învăţătura creştină adică interpretarea   Bibliei conform cu învăţăturile Noului Testament (Efeseni 4:12; 5:19;

1Corinteni 14:4-5; 14:12).

-44-

  1. 4.     Unde se adună Biserica ?

 

La început Biserica se întrunea în case particulare (Matei 18:20; Romani 16:15; 1Corinteni 16:19; Coloseni 4:15) . Ulterior au fost construite 1ocaşuri de cult speciale numite case de rugăciune (Marcu 11:17). Primii creştini, apostolii din Biserica primară, preţuiau şi erau ne1ipsiţi de la casa de rugăciune. Astfel ei puteau să fie o inimă, un gând şi un cuget (Fapte 2:46-47; 3:1, 4:32-33; 1:13-14)

Podoaba casei de rugăciune este sfinţenia (Psalmul 93:5). În Biblie avem icoană doar în vorbire (1 Corinteni 4:6) şi nu icoane în înţelesul de azi, aceasta pentru că Dumnezeu este Duh şi cine se închină Lui, se închină în Duh şi Adevăr; de aceea noi suntem datori să nu adorăm făpturi.

  1. 5.     Cine conduce Biserica ?

 

Conducerea directă a Bisericii o are Domnul Isus Hristos prin Duhul Sfânt. NU recunoaştem grade ierarhice. Cei ce primesc anumite însărcinări sunt slujitori ai Bisericii nu stăpâni. (Coloseni 1:13; Efeseni 1:22-23; 5:23; 1 Petru 5:2).

5.   Cine poate fi membru al Bisericii ?

Dreptul de a fi membru al Bisericii nu se moşteneşte, ci se primeşte în mod individual, prin naşterea din nou. Acceptarea în rândurile membrilor unei Biserici Locale se face în chip voluntar şi personal, în urma botezului, în urma pocăinţei şi a mărturisirii credinţei în Domnul Isus Hristos (Matei 23:8, Fapte 2:41, Efeseni 5:30). Aşadar, toţi cei care s-au pocăit de păcatele lor şi au crezut în Dumnezeu şi în jertfa Fiului Säu şi s-au botezat sunt acceptaţi ca membri ai Bisericii. Membri sunt între ei « fraţi şi surori în Domnul » şi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri indiferent de rasă, naţionalitate, clasă socială sau educaţie. Formele de salut în Biserică sunt « Pacea Domnului Isus Hristos » sau « Pacea Domnului ».

  1. 6.    Cum este organizată Biserica ?

Biserica locală se organizează pe principiul demcraţiei autonome.

7. Practicile de cult in Biserică

  1. Rugăciunea (Fapte 2:42),
    1. Învăţătura (Fapte2:42; 2Timotei 4:1-2), studierea Cuvântului lui Dumnezeu    la Ora Biblică, propovăduirea Cavântului la Serviciul Divin,
    2. Frângerea pâinii sau Cina Domnului (Fapte 2:42),

-45-

d.   Cântarea (Marcu 14:26),

e.    Botezul (Fapte 2:37-38),

l.   Binecuvântarea copiilor (Matei 19:13-15),

g.  Cununia sau binecuvântarea celor ce se căsătoresc în Dommul,

  1. Înmormântarea.
  1. 8.      Îndatoririle membrilor Bisericii sunt:

 

a.   să iubim Biserica (Ioan 13:34, 15:12),

b.   să ne rugăm pentru Biserică (Efeseni 6:18),

c.   să ajutăm Biserica (ajutor material, moral şi spiritual: Iacov 2 :14-17),

d.   să nu părăsim Biserica (Evrei 10:25),

e.   să ne purtăm cuviincios, demn de Domnul (Coloseni 1:10),

g.   să trăim curaţi ca să nu întinmăm Biserica,

h.  să fim supuşi celor care conduc Biserica, celor care o slujesc de fapt, pentru că ei răspund de faptele noastre (Evrei 13:17).

 

  1. 9.          Cum trebuie să fie Biserica înaintea Domnului Isus Hristos?

 Biserica Domnului Isus Hristos trebuie să fie unită şi fără vină.

10.  Concluzii:

  1. a.        Biserica Universală este totalitatea credincioşlor, fără deosebire de rasă, naţionalitate sau clasă socială, din toate timpurile,  din cer şi de pe Pământ.
  2. b.        Biserica locală este unitatea voluntară a unui grup de credincioşi  dintr-o localitate, născuţi din nou şi botezaţi pe baza mărturisirii personale a pocăinţei de păcate şi a credinţei lor în Domnul Isus Hristos ca Mântuior personal.
  3. c.        Bisericile au menirea de a realiza închinarea, de a proslăvi şi lăuda pe Dumnezeu, de a propovădui Cuvântul, de a da creştere spirituală şi de a păstra credinţa curată şi învăţătura.

d. Conducerea Bisericii aparţine Domnului Isus Hristos prin Duhul Sfânt.

  1. e.      Membru al Bisericii poate fi numai acela care este mântuit, născut din nou şi botezat în baza mărturisirii credinţei în Domnul Isus Hristos.
  2. f.    Biserica bocală se organizează pe baza principului democraţiei autonome.
  3. g.       Membrii Bisericii au datoria s-o iubească, să se roage pentru ea, s-o                      ajute, să n-o părăsească, să se poarte cuviincios, să fie supuşi celor care o slujesc.

 

-46-

 

Lecţia a XVII-a

 

                        DESPRE SLUJITORII BISERICII

În Bisericile din Noul Testament problemele curente de ordin spiritual şi material au fost rezolvate de către slujitorii Bisenicii: prezbiteri, păstori şi episcopi pentru probleme spirituale şi diaconi pentru probleme materiale (Filipeni 1:1).

  1. 1.       Episcopi, presbiteri şi păstori

 

Titlul de “episcop”, “păstor” şi “prezbiter” au fost date celui mai înalt slujitor din Bisericile Noului Testament. Toate aceste numiri sunt pentru una şi aceeaşi slujbă: supravegherea, pästorirea şi conducerea spirituală a Bisericii (Fapte 20:17).

Sluijirea episcopilor, păstorilor, prezbiterilor constă în faptul că:

–         se pun la dispoziţia lui Dumnezeu ascultând de şoapta Duhului Sfânt şi de învăţătura Bibliei;

–          mânuiesc Cuvântul lui Dumnezeu spre zidirea Bisericii şi spre desăvârşirea sfinţilor şi pocăinţa celor păcătoşi;

–         veghează sä nu se  introducă  în Biserică învăţăuri străine de Cuvântul curat al lui  Dumnezeu;

    –    veghează asupra membrilor Bisericii ca unii care au să dea  socoteală de sufletele celor din Biserică;
–  aplică disciplina asupra acelor membri care se abat de la învăţătura                                  Cuvântului lui Dumnezeu şi de la viaţa creştină.

Pentru slujba aceasta, prezbiterul trebuie să aibă calităţile descrise de apostolul Pavel în Timotei 3:1-7. Metoda alegerii este arătată de cuvântul grecesc “Hirotonia”, tradus câteodată prin “rânduit”, înseamnă “a vota cu ridicare de mână”. Această alegere se face de către Biserica adunată în acest scop (Fapte 14:23)

Slujitorii sunt supuşi şi ei disciplinei Bisericii când învinuirea este bine întemeiată (1 Timotei 5:19).

-47-

  1. 2.     Diaconii

 

Diaconii sunt chemaţi să ajute păstorul la administrarea bunurilor rnateriale ale Bisericii. Ei au menirea să cultive dărnicia rnembrilor, să inspire acţiunile filantropice. Ei trebuie sa aibă calităţile arătate la 1 Timotei 3:8-13.

3.  Ordinarea păstorilor şi a diaconilor se face prin punerea mâinilor (Fapte 6:6; 13:3; l Timotei 4:14)

4.   Preoţia în conformitate cu Noul Testament nu formează o clasă specială, ci este o calitate pe care o are fiecare credincios. Preoţia este universală, în sensul că fiecare credincios este un preot. Fiecare are dreptul de a se apropia de Dumnezeu direct prin Domnul Isus Hristos, fără alt mijlocitor (1Timotei2 :5). Fiecare credincios are dreptul de a oferi jertfe bisericeşti (lPetru 2:5; 2:9; Apocalipsa 1:6).

  1. 4.       Concluzii

 

 

  1. 1.        Slujitorii Bisericii au datoria sfântă de a supraveghea, păstorii şi cârmui Biserica în deplină concordanţă cu învăţătura Bibliei.

 

 

  1. 2.        Preoţia nu formează o clasă specială, ci este o calitate pe care o are    fiecare credincios. Fiecare credincios este un preot cu dreptul de a se apropia de Dumnezeu direct doar prin Domnul Isus Hristos.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

-48-

 

Lecţia a- XVIII –a

 

                         DESPRE DISCIPLINA ÎN BISERICĂ

 

 

Noi credem şi mărturisim că Biserica are dreptul de a exercita disciplina frăţească asupra mernbrilor care s-au abătut de la învăţătura creştină a Cuvântului lui Dumnezeu, prin atitudine, învăţătură sau faptele vieţii.

Normele disciplinare constau în: mustrare, punere temporară sub disciplină (cu ridicarea drepturilor de membru al Bisericii) şi excludere din Biserică. Celor excluşi precum şi celor puşi temporar sub disciplină pe perioada respectivă li se ridică drepturile de rnembri ai Bisericii, ca de exemplu: luarea Cinei, participarea la diverse puncte din programele serviciilor divine (cântări în cor, solo, duet, poezii, etc) rostirea de rugăciuni în Biserică pentru pocăirea altora (ei se pot ruga doar pentra pocăinţa şi iertarea lor), participarea la şedinţele Bisericii, ocuparea vreunei funcţii sau deţinerea de atribuţii (însărcinări) în Biserică. Ei sunt sfătuiţi să se pocăiască cu adevărat, să se roage pentru ei, să citească Biblia, să frecventeze regulat Biserica, să părăsească pentru totdeauna păcatul.

Reprimirea unui exclus se va face la fel, pe baza mărturiei credinţei şi pocăinţei depline, în urma dovedirii acestui lucru prin viaţa sa (Matei 18:15-17; Tit 3:10; 2Tesaloniceni 3:6; lCorinteni 5:11-13).

 

Concluzii

1.   Biserica are dreptul şi datoria de a aplica măsuri disciplinare membrilor care încalcă Cuvântul lui Dumnezeu.

2.    Măsurile disciplinare sunt: mustrare, punere temporară sub disciplină, excludere din Biserică.

3.    Reprimirea unui membru exclus se face în baza mărturisirii credinţei şi pocăinţei depline în urma dovedirii acestui lucru prin viaţa sa.

 

 

 

 

 

 

 

 

-49-

Lecţia a- XIX –a

 

                                  DESPRE CĂSĂTORIE

 

 

În conformitate cu Biblia căsătoria este rânduită de Dumnezeu (Geneza 1:27-28)

Căsătoria este actul prin care de bună voie un bărbat şi o femeie consimt să trăiască împreună toată viaţa. Barbatului îi este îngăduit să aibă o singură femeie ca soţie; la fel şi femeii îi este îngăduit să aibă un singur bărbat, ca soţ. După moartea unuia din soţi, celălalt soţ se poate recăsători (lCorinteni 7:39; Romani 7:2).

Deoarece căsătoria este şi o rânduială cetăţenească, ea trebuie încheiată cu acte după legile statului, urmată de binecuvântarea Bisericii. Creştinii să încheie căsătoria numai în Domnul, adică numai cu credincioşi (2Corinteni 6:14; lCorinteni 7:39)

Căsătoria nu trebuie desfäcută prin divorţ. Divorţul este un lucru oprit pentru cei credincioşi (Matei 19:6).

Noi credem că Sfânta Scriptură admite divorţul doar în următoarele cazuri de excepţie :

–  în caz de adulter dovedit (Matei 19:9; 5:32),

– cel necredincios vrea să se despartă de cel credincios (lCorinteni 7:15) pe motiv de credinţă. Cel credincios nu are voie să ceară despărţirea prin divorţ de cel necredincios.

Concluzii:

 

1.    Căsătoria este rânduită de Dumnezeu. Ea se încheie pentru toatá viaţa. După moartea unuia dintre  soţi celălalt  se poate recăsători.

2.    În primul rând se oficiază căsătoria civilă apoi cea religioasă.

3.    Membrii Bisericii au datoria de a încheia căsătoria numai în Domnul, adică doar cu cei credincioşi. Nu este permisă căsătoria cu cei necredincioşi.

4.    Dumnezeu interzice divorţul, cu excepţia adulterului dovedit şi a cazului când cel necredincios cere cu insistenţă divorţul de partenerul său pe motiv de credinţă.

 

-50-

Lecţia a XX-a

 

                                   DESPRE DĂRNICIA CREŞTINĂ

 

 

Potrivit cu învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu şi cu practica primilor creştini (prezentată în Noul Testament), membrii Bisericii sunt datori, în chip moral, să contribuie cu o parte din bunurile lor, de bună voie şi după posibilităţi, la susţinerea cauzei Evangheliei (2Corinteni 9:7-11; Exodul 25:2; 35:5-9;          1Cronici 16:29; 29:5; Romani 12:8).

Dărnicia creştină are ca obiective:

  • susţinerea persoanelor care se află în slujba Evangheliei, pentru ca aceştia nu ducă lipsă de cele necesare traiului (Filipeni 4:6- 18; Tit 3:13; lCorinteni 9:14)
  • ajutorarea săracilor, orfanilor şi văduvelor (Fapte11:27-30; Romani 15:26-27; lTimotei 5:16; Matei 25:40; Deuteronom 14:29; Iacov 1:27).
  • întreţinerea lăcaşuri1or existente şi construirea de noi lăcaşuri pentru închinăciune (Exodul 35:21; lCronici 29:1-9; Ezra 2:68-69).

Concluzii:

 

1.     Membrii Bisericii sunt datori, moral, să contribuie la susţinerea cauzei Evangheliei de bună voie şi după posibilităţi.

2.    Dărnicia creştină are  loc pentru:

•   susţinerea persoanelor aflate în slujba Evangheliei;

•   ajutorarea săracilor, orfanilor,  văduvelor;

•   întreţinerea lăcaşurilor existente şi construirea de lăcaşuri noi pentru închinăciune.

-51-

 

Lecţia a- XXI -a

 

                                  DESPRE BISERICĂ ŞI STAT

 

 

Noi credem şi mărturisim că autoritatea Statului este de la Dumnezeu, fiind îmbrăcată cu putere, pentru păstrarea dreptului, ordinii pedepsirea räufăcătorilor.

Potrivit cu învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu, suntem datori a ne supune legilor, a ne îndeplini îndatoririle cetăţeneşti şi a ne ruga pentru toate autoritäţile Statului (Tit 3:1; Romani 13:1-7; 1Timotei 2:1-3; 1Petru 2:13-14)

Concluzii

 

1.    Autoritatea Statului este de la Dumnezeu, pentru păstrarea dreptului, ordinii şi pedepsirea răufăcătorilor.

 

2.    Suntem datori a ne supune legilor, a ne îndeplini toate îndatoririle cetăţeneşti şi a ne ruga pentru toate autorităţile Statului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

-52-

 

Lecţia a- XXII -a

   

                         DESPRE LUCRĂRILE VIEŢII DE APOI

 

  1. 1.       Starea intermediară

 

Noi credem şi mărturisim că la moartea fizică trupul, care este format din ţărână (matenie) e coborât în mormânt, iar sufletul (spiritul) care este de la Durnmezeu se duce la cer. În acea lume sunt două stări diferite şi complet despărţite: una de fericire, de odihnă şi desfătare, numită « rai » sau « Sânul lui Avram », sau « casa din cer », şi alta de pedeapsă, de chin şi suferinţă numită « locu/ de chin », sau « întunericul de afară », « adâncul », « iadul »,

După moarte, sufletele celor mântuiţi şi împăcaţi cu Dumnezeu se duc în rai (Luca 16:22; 23:43; 2Corinteni 5:1; 7, 8, Apocalipsa 6:9,10, 7:9,14), iar sufletele celor nermântuiţi se duc în iad (Luca 16:23; 2 Petru 2:9, Matei 8:12; 13:49, 50, 2 Petru 2:17). În ambele stări sufletele sunt pe deplin conştiente şi în aşteptarea judecăţii. Ele sunt fără trupuri.

  1. 2.       Venirea Domnului

 

Noi credem şi mărturisim că potrivit învăţăturii Noului Testament, Domnul nostru Isus Hristos, care s-a înă1ţat la cer, va veni cu slavă şi străIucire pentru a face judecata celor vii şi a celor morţi. Venirea Sa va fi väzută de toţi şi se va petrece în clipa pe care o ştie numai Dummezeu Tatăl. La venirea Sa, morţii vor învia, iar cei credincioşi, care au rămas în viaţă, vor fi schimbaţi într-o clipă şi răpiţi în întâmpinarea Mirelui (Fapte 1:11; Matei 24:30; Marcu 13:26; Luca 21:27; Ioan 14:3; 1Tesaloniceni 1:10; 4:16; Apocalipsa 1:7; Matei 24:36).

 

  1. 3.     Invierea morţilor

 

Noi credem şi mărturisim că la venirea Domnului nostru, morţii vor învia spre a se înfăţişa înaintea scaunului de judecată; trupurile înviate vor fi nemuritoare asemănătoare trupului înviat al Mântuitorului. Cu acest trup se va moşteni viaţa de veci, cei mântuiţi în fericirea veşnicä iar cei nemântuiţi în pedeapsa veşnică (loan 5:28, 29; Fapte 24:15; 1 Corinteni 15:42; 15:52; 53, Filipeni 3:21; Apocalipsa 20:13).

-53-

  1. 4.     Judecata de apoi

 

Noi credem şi mărturisim că fiecare om va fi judecat în mod drept de Dumnezeu prin Domnul nostnu Isus Hristos, pentru a primi răsplata sau pedeapsa, după felul său de vieţuire în viaţa pământească. (Fapte 17:30, 31; Romani 2:16; 2Corinteni 5:10; Apocalipsa 20:12; Fapte 24:25)

  1. 5.     Starea după judecată

 

Noi credem şi mărturisim că după judecată, potrivit Noului Testament, cei mântuiţi vor moşteni viaţa de veci în fericirea cerească (Matei 25:46; Apocalipsa 21:3, 4; 22:3-5 Matei 25:34), iar cei nemântuiţi vor fi lepădaţi de la faţa lui Dumnezeu în chinul veşnic spre pedeapsa veşnică (Matei 25:46; 25:41 Apocalipsa 14:9-11; 21:8; 20:15). În aceste stări va fi fiinţa întreagă; şi trupul înviat, schimbat în nemurire şi sufletul.

  1. 6.     Concluzii

 

a. După moarte, trupul omului este ingropat, iar sufletul său se duce în veşnicie. Indiferent dacă sufletul este mântuit sau nu el se află_ în aşteparea judecăţii.

  1. b.  La revenirea Domnului Isus pe Pământ, morţii vor învia pentru a merge la judecată.
  2. c.   Trupurile celor inviaţi vor fi nemuritoare, cei mântuiţi vor cunoaşte fericirea veşnică, iar cei nemântuiţi, pedeapsa veşnică.

 

 

 

-54-

                    CÂTEVA            REFERINŢE  CRONOLOGICE

                                 APROXIMATIVE

 

Cain şi Abel                             aprox.  4000  î.H.    (Geneza 3-7)

Enoh                                        aprocx. 3500 î.H.    (Geneza 3-7)

Potopul                                    aprox. 2500-3000 i.H. (Geneza 9-11)

Turnul Babel                            aprox. 2300 i.H. (Geneza 9-11)

Chemarea lui Avraam               aprox. 2100-2200 i.H. (Geneza 12-50)

Iov                                   câteva generaţii după Avraam (Geneza 12-50)

Isaac                                        aprox. 2000 î.H.(Geneza 12-50)

Moise                                       aprox.1500 î.H. (Exodul 1-12)

Exod, Levitic, Numeri,               aprox. 1500 î.H.

Deuteronom, Iosua

Judecători                                 aprox. 1200-1300 î.H.

Domnia lui Saul                         aprox.1095-1055 î.H.(1 Samuel, 2 Samuel)

Domnia lui David                      aprox. 1055-1015 î.H.(1 Împăraţi)

Dommia lui Solomom                aprox. 1015-975 î.H. (1 Cronici)

Sfinţirea  templului                     aprox. 1004 î.H.

din Ierusalim

Divizarea împărăţiei                    aprox.975 î.H. (1,2 Cronici; 1,2 Îrnpăraţi)

Ilie, Mica, Elisei,                         înainte de 700 î.H.

Iona, Osea, Amos

Isaia                                           a proorocit între 740-686 î.H.

Căderea imperiului de Nord,         aprox. 722 i.H Cu

Israel cu capitala Samaria

Ieremia, Daniel, Ezechiel    au profeţit în tirnpul celor 70 de ani de                                                    robie babiloniană, adică 605-606 î.H.când a avut loc I-a deportare sub Nabucadneţar până în 536î.H. anul decretului dat de Cir, împăratul Persiei pentru repatrierea evreilor.

Prima distrugere a Ierusalimului a avut loc în anul 586 î.H. ceea ce corespunde cu a-III-a deportare a evreilor în Babilon, moment în care a căzut deci Regatul de Sud numit Iuda cu capitala la Ierusalim.

-55-

Estera, Ezra, Neemia,                          aprox. 538-433 î.H.

Hagai, Zaharia

Maleahi                                              aprox. 400 î.H.

Între Vechiul şi Noul Testament există o perioadä de circa 400 de ani de tăcere despre care Biblia nu vorbeşte nimic (din istorie este cunoscut faptul că la aproximativ 170 î.H. are loc răscoala macabeilor)

Naşterea Domnului Isus Hristos: anul 749 de la fondarea Romei, sau anul        5 i.e.n.

Botezul Domnului Isus Hristos:           cca 26 d.H. (cele 4 Evanghelii)

Răstignirnea Domnului Isus Hristos:    cca 29 d.H. (cele 4 Evanghelii)

Extinderea bisericii:  aprox.29-60d.H (sunt scrise înaceastă   perioadă epistolele pauline şi se publică o parte din Evanghelii)

Consolidarea bisenicii                aprox. 60-100 d.H.

din primul veac

În anul 70 d.H. a avut loc a doua cădere a Ierusalimului. Oraşul a fost dărâmat de armatele romane conduse de Titus fiul lui Vespasian.

Anul 85 d.H – scrierea epistolelor I, II, III Ioan.

Anul 95 d.H. este anul scrierii Apocalipsei.

În anul 526 d.H. împăratul Iustinian l-a însărcinat pe călugărul Dionisius Exicus cu alcătuirea unui calendar creştin care să înceapă din anul naşterii Domnului Isus Hristos. Acest călugăr a făcut o eroare de calcul punând naşterea Domnului Isus Hristos în anul 754, anul Romei, în loc să o pună în 749 anul Romei. În consecinţă, era creştină începe cu mai bine de 4 ani mai târziu decât ar trebui.

 

-56-

M-AM HOTĂRÂT SĂ-L URMEZ PE ISUS

 

 

M-am hotărât să-L urmez pe lsus

M-am hotărât să-L urmez pe lsus

M-am hotărât să-L urmez pe lsus

Nu-i drum-napoi, nu-i drum-napoi

Nimic nu mă va clinti pe cale

Nimic nu mă va clinti pe cale

Nimic nu mă va clinti pe cale

şi inapoi eu nu voi da!

Renunţ la lume dar nu la lsus

Renunţ la lume dar nu la lsus

Renunţ la lume dar nu la lsus

Nu-i drum-napoi, nu-i drum-napoi

In faţă-i crucea în urmă-i lumea

In faţă-i crucea în urmă-i lumea

In faţă-i crucea în urmă-i lumea

Şi înapoi eu nu voi da!

M-am hotărât să-L urmez pe lsus

M-am hotărât să-L urmez pe lsus

M-am hotărât să-L urmez pe lsus

Nu-i drum-napoi, nu-i drum-napoi!

CUPRINS

 

Introducere

                  Lecţia I                     Despre BIBLIE                                            1
                  Lecţia a II-a             Despre DUMNEZEU                                   4
Lecţia a Ill-a             Despre OM                                                   8

                  Lecţia a IV-a            Despre PĂCAT                                          10

                  Lecţia a V-a              Despre CREDINŢA                                   15

                  Lecţia a VI-a            Despre P0CĂINŢĂ                                    17

                  Lecţia a VII-a           Despre MÂNTUIRE                                  20

Lecţia a VIII-a           Despre NAŞTEREA DIN NOU               24

                  Lecţia a IX-a            Despre SFINŢIRE                                     28

                  Lecţia a X-a              Despre RUGACINE                                  29

                  Lecţia a XI-a            Despre POST                                             32

                  Lecţia a XII-a           Despre MIJLOCITORUL NOSTRU LA

                                                    DUMNEZEU                                              33

Lecţia a XIII-a         Despre PĂSTRAREA SFINŢILOR IN

                                                    HAR                                                           34

                  Lecţia a XIV-a         Despre SIMBOLURILE NOULUI
TESTAMENT                                            35
Lecţia a XV-a           Despre ZIUA DOMNULUI ŞI SABAT
.   38
Lecţia a XVI-a         Despre BISERICA                                     43
Lecţia a XVII-a        Despre SLUJITORII BISERICII              46
Lecţia a XVIII         Despre DISCIPLINA IN BISERICĂ
        48
Lecţia a a XIX-a      Despre CĂSĂTORIE                                 49
Lecţia a XX-a           Despre DARNICIA CREŞTINA               50
Lecţia a XXI-a         Despre BISERICA ŞI STAT                      51
Lecţia a XXII-a        Despre LUCRARILE VIETII DE

                                                    APOI                                                          52

 

Anexa 1 câteva referinţe cronologice

                             Aproximative                                                                          54

Anunțuri

Februarie 5, 2013 - Posted by | doctrina biblica

3 comentarii »

  1. sunt crestin ortodox..am inceput sa merg la o biserica Baptista de 2 luni…inteleg termenul de Caticheza..dar intrebarea este…can Ioan ii boteza in Iordan pe iudei….acestia faceau caticheza inainte da fi botezati ?

    Comentariu de ionut | Ianuarie 19, 2017 | Răspunde

    • Imi cer scuze sunt putin aglomerat. Revin cu un raspuns pe discutia pe care ati deschis-o. Multumesc.

      Comentariu de Nica Ionel | Ianuarie 20, 2017 | Răspunde

    • Nu nu faceau cateheza, botezul lui Ioan era botezul pocaintei iar Scriptura nu ne da detalii despre acest aspect, dar stim clar ca ei se botezau in urma mesajului lui Ioan in cunostinta de cauza asupra a ceea ce faceau iar dupa aceea erau socotiti ca fiind ucenici ai lui Ioan – deci beneficiau de invatatura DUHOVNICEASCA venita pe aceasta filiera (slujirea lui Ioan Botezatorul).

      Comentariu de Nica Ionel | Ianuarie 31, 2017 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Privesc sus

Privitul nu costă!

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Privesc sus

Privitul nu costă!

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

%d blogeri au apreciat asta: